La 13 iunie 1878 a început Tratatul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878). A fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman. Congresul s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus. Congresul de la Berlin consacră recunoașterea internațională diplomatică a independenței de stat, pe care România și-o proclamase cu un an mai înainte. Enormă importanță prezintă faptul că, prin înlăturarea atât a suzeranității otomane, cât și a tutelei marilor puteri garante, România și-a dobândit egalitatea juridică cu toate statele suverane.
La 13 iunie 1926 s-a născut Paul Miron, poet, prozator, dramaturg şi filolog, specializat mai ales în lexicologie şi stilistică. El a realizat numeroase traduceri din limba germană în română şi invers. La numai 18 ani Paul Miron și-a părăsit țara imediat după 23 august 1944, intuind foarte exact ce avea să se întâmple aici. Nu i-a fost ușor, iar durerea despărțirii de patrie, pe care a purtat-o în suflet întreaga viață, se simte aproape la fiecare pagină a operei sale. După nenumărate și greu de imaginat încercări și greutăți prin care a fost nevoit să treacă, reușește să se stabilească în Germania Federală și să urmeze o strălucită carieră academică, încununată, în anii 70 cu o performanță excepțională: înființarea primei catedre de limba română din Germania, la Universitatea din Freiburg. Apoi profită din plin de relativa deschidere a regimului comunist din România anilor 70 și încheie, în 1974, un parteneriat interuniversitar oficial de colaborare între Universitatea din Freiburg și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în baza căruia reușește să-i aducă, chiar dacă pentru scurte perioade de timp, în lumea liberă, pe intelectuali de primă mărime ai țării, printre care (pe atunci foarte tinerii) Nicolae Manolescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu sau Andrei Pleșu. Tot în acea perioadă înființează la Freiburg Societatea Culturală „M. Eminescu” prin care, nu doar intelectuali români puteau lua contact direct cu cultura germană, ci și intelectuali și savanți de primă mărime ai Germaniei au putut cunoaște mai bine cultura română adevărată, nu cea trucată de comuniști. A înfiinţat lectorate de limbă română la Koln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Bresgau (1964). Paul Miron a decedat în 2008.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 au fost deportați din Basarabia și din nordul Bucovinei în Siberia peste 31.000 de locuitori.
La 13 iunie 1979 s-a stins din viaţă Anatoli Kuzneţov, scriitor şi disident politic sovietic. El s-a născut la 18 august 1929 în Kiev. În decursul a doi ani de ocupaţie germană a Kievului a fost martorul evenimentelor care au avut loc în oraş. Pe ascuns făcea notiţe în jurnal, care apoi au stat la baza romanului „Babii Iar”. Abia după moartea lui Stalin, Anatoli Kuzneţov, ca persoană aflată în timpul războiului pe teritoriul ocupat de fascişti, a putut să înveţe la Institutul de Literatură. În anul 1966 a hotărât să publice amintirile sale despre viaţa din Kievul ocupat. Înainte de a-şi publica romanul „Babii Iar”, Anatoli Kuzneţov s-a confruntat cu mai multe obstacole. Deşi a fost aprobat de Secţia ideologică a Comitetului Central al PCUS, romanul a fost editat în variantă prescurtată. În vara anului 1969 Anatoli Kuzneţov a plecat într-o deplasare de creaţie la Londra, unde a cerut azil politic. Cererea lui a fost satisfăcută. În anul 1970 a fost publicat textul deplin al romanului „Babii Iar”. Din noiembrie 1972 Anatoli Kuzneţov a activat la Punctul de corespondenţi de la Londra al Postului de radio „Libertatea”.
La 13 iunie 2013 a decedat pictoriţa română Elena Uţă Chelaru. Absolventa a Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Samuel Mützner, Catul Bogdan şi Alexandru Ciucurencu, Elena Uţă Chelaru s-a remarcat în pictura contemporană europeană, expunând periodic în Italia, Franţa, Belgia. Începând cu anii 70 Elena Uţă Chelaru se documentează, lucrează şi expune la Paris şi apoi în marile oraşe ale Italiei, unde obţine numeroase premii şi recunoaştere internaţională. Tablourile şi numele Elenei Uţă Chelaru se întâlnesc în cele mai prestigioase galerii, muzee, cataloage şi colecţii din lume (România, Franţa, Italia, Belgia, Grecia, Israel, Rusia, Liban, SUA, Germania, Norvegia). A fost membră a mai multor Academii de arta, dintre care Academia Internaţională „Mario Gori”, Academia Internaţională „Pontzen” din Napoli şi Academia Gentium Pro-Pace din Roma, Academia Statului Columbia (SUA), Academia Internaţională „Lutèce” Paris, Academia Europeana de Arta din Belgia.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com