La 14 noiembrie 1497 s-a terminat zidirea Bisericii Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ, ctitorită de Ştefan cel Mare şi Sfânt în perioada 1485-1497. Această biserică a fost printre ultimele ctitorii ale marelui voievod şi el a dorit ca ea să fie cea mai monumentală biserică atât din punct de vedere artistic, arhitectural, cât şi ca dimensiuni. Biserica Înălțarea Domnului (lungimea — 40 de metri, înălțimea — 23 de metri) confirmă intrarea arhitecturii locale în maturitate, realizarea îmbinării stilului bizantin cu stilul gotic, într-o sinteză strălucită ce avea să capete și nume propriu – „stilul epocii lui Ștefan cel Mare“. Biserica este ornamentată la exterior cu ceramică și cărămidă smălțuită aplicate pe fațade, iar în ocnițele de sub cornișă mai sunt fragmente de pictură, care dau o notă de frumusețe acestei bijuterii arhitecturale.
În camera mormintelor, în partea de sud a Bisericii este mormântul Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ucraineanul din Poltava, care a studiat la Academia Movileană din Kiev şi a ales viaţa monahală din Moldova, iar în partea de nord, într-o firidă în zid este mormântul voievodului Ștefan al II-lea, care a fost decapitat în iulie 1447. În pronaos au fost înmormântați mai mulți viețuitori dintre ierarhi, ieromonahi și monahi, cât și vestitul caligraf și miniaturist Gavriil Uric (1449). Cât privește pridvorul, el este pavimentat cu mai multe pietre de mormânt, dintre care unele au fost aduse din pronaos, iar altele au fost aici: Pârcălabul de Neamț, Micotă (1495); Mitropolitul Teoctist, care a sfințit biserica (1528); Sofronie Miclescu, Mitropolit al Moldovei (1861); Calinic Miclescu, Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române (1886).
La 14 noiembrie 1848, la Cernăuţi s-a născut Zamfir Ralli-Arbore cunoscut și sub numele Zamfir C. Arbore sau Arbure. Zamfir C. Arbore (1848-1933) a fost fiul lui Constantin Z. Ralli-Arbore și al Olgăi (născută Reva). Bunicul din partea tatălui era grec, căminarul Zamfirache Arbore Ralli.
Își face studiile la Gimnaziul de Băieți Nr. 1 din Chișinău, apoi la Universităţile din Moscova și Petersburg. În timpul studiilor sale la Moscova , la 17 ani, aderă la mișcarea anarhistă și apoi socialistă. Este arestat și exilat la Krasnoiarsk. Datorită presiunilor urmăririi autorităților ruse, Zamfir se mută, în 1870, la Zurich și apoi la Geneva, unde devine un colaborator activ al lui Mihail Bakunin. Ulterior se mută în Regatul României, temporar în 1875, la Iaşi, apoi la Ploieşti, și definitiv în 1879, la Bucureşti. Devine cetățean român în 1881. A fost funcționar la Arhivele statului sub direcția lui B.P. Haşdeu, director al serviciului statistic al primăriei București, profesor de limba rusă la Şcoala superioară de Război. Zamfir C. Arbore a fost distins cu premiul Eliade Rădulescu al Academiei Române, cu premiul Societății române de geografie. Preocupările sale de istoric s-au împletit cu cele de lingvist (este autorul unei gramatici al unui dicţionar român-bulgar) și igienist. Lucrările sale de istorie constituie materiale prețioase pentru cunoaşterea multilaterală a spațiului cuprins între Prut şi Nistru, considerat de aceea de N. Iorga drept cel mai documentat istoriograf al vieții basarabene. Zamfir C. Arbore rămâne însemnat pentru sociologie prin două lucrări de caracter „monografic”; una, premiată de Academia Română, are ca temă „Basarabia în secolul al XlX-lea” (1899), alta este un „Dicționar geografic al Basarabiei” apărut în colecția „Dicționarele geografice ale provinciilor române în afară de Regat”.
La 14 noiembrie 1869 s-a născut Iulia Haşdeu, poeta româncă, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu. Iulia Haşdeu (1869-1888) a fost o tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, s-a manifestat și în muzică (cursuri la Conservatorul din București, avea o minunată voce de soprană, după cum se pare) și pictură (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie. Este autoarea lucrărilor „Lacrimile copilăriei”, „Prinţesa Papillon”, „Domnişoara Maussade”.
La 14 noiembrie 1912 s-a născut poetul, traducătorul şi criticul literar ucrainean, Andrii Malyşko. Andrii Malyşko (1912-1970) este considerat clasic al literaturii ucrainene din secolul XX. Multe din poeziile sale lirice au fost puse pe note şi au devenit cântece îndrăgite de diferite generaţii.
La 14 noiembrie 1918 s-a născut eminentul savant ucrainean în domeniul sudării electrice, preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei (1962-2020), Boris Paton. El este fiul savantului cu renume mondial, Evghen Paton, fondatorul şi directorul Institutului de sudare electrică din Kiev. Boris Paton (1918-2020) este autorul ideii şi conducătorul proiectului de creare a tehnologiei, unice de felul său, de sudare a ţesuturilor vii, folosite pe larg în chirurgie. Elaborările Institutului de sudare electrică al Academiei de Ştiinţe a Ucrainei au fost patentate în mai multe ţări, inclusiv în SUA, RFG şi Japonia.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com