La 15 iulie 1015 a murit Volodymyr Sveatoslavyci, cneaz al Novgorodului (970-980) şi mare cneaz al Kievului (980-1015). Cneazul Volodymyr I, numit și cel Sfânt, cel Mare, cel Asemeni Apostolilor, Botezătorul Rusiei Kievene (958-1015) a fost din 980 până în 1015 Mare Cneaz al Kievului când ortodoxia a fost introdusă în teritoriile care astăzi formează Rusia și Ucraina. A fost cel mai tânăr fiu nelegitim al cneazului Sviatoslav I, din dinastia ruricidă (de origine scandinavă). El este nepotul Sfintei Olga și tatăl Sfinților Boris și Gleb Purtătorii de chinuri (și primii sfinți ai ținuturilor rusești). În anul 988, cu prilejul căsătoriei sale cu Ana de Bizanț, fiica împăratului Romanos al II-lea, a adoptat pentru sine și pentru Rusia Kieveană creștinismul răsăritean. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 15 (28) iulie.
La 15 iulie 1149 a fost reconstruită Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri, ultima mai ales în creștinismul de rit răsăritean) este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, la mică distanță de Muristan. Ea este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc. Biserica a fost arsă de persani în 614, reconstruită apoi de Modestus pentru a fi o dată în plus distrusă de califul Al-Hakim Bi-Amr în 1009; după aceea a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților în secolul al XII-lea, si mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până azi. Biserica actuală e reconstrucția care datează din 1810, după ce în 1808 a fost mistuită de un incendiu. Locul este venerat ca fiind Golgota, dealul pe care Isus a fost crucificat, și se spune că a colo este și locul în care Isus a fost înmormântat (sepulcrul), însă istoricii contestă tradiția care e relativ tardivă (biserica creștină din Ierusalim până la finele secolului III se pare că indica o altă localizare pentru Golgota), apărută o dată cu implicarea împăratului Constantin I.
La 15 iulie 1653 se desfăşoară lupta de la Sârca, în urma căreia Gheorghe Ştefan îl înfrânge pe Vasile Lupu, silindu-l să se retragă peste Nistru şi să ceară sprijinul cazacilor lui Timiş Hmelniţki, care intră în Moldova şi ocupă Suceava.
La 15 iulie 1916 s-a stins din viață microbiologul Ilia Mecinikov, cel care a descoperit fenomenul fagocitozei, această realizare științifică fiind apreciată în 1908 cu Premiul Nobel pentru Medicină. Ilia Mecinikov, viitorul savant în medicină și cercetător la Institutul Pasteur din Franța, s-a născut la 15 mai 1845, în satul Ivanivka de lângă Harkiv. Tatăl său – Ilia Ivanovici Mecinikov – a fost ofițer de gardă în paza țarului Rusiei. În vârstă de 25 de ani ofițerul de gardă Ilia Mecinikov, la un bal din Sankt-Petersburg a făcut cunoștință și s-a îndrăgostit de Emilia Nevahovici, o fată gingașă și frumoasă. Dansând cu ea, slăvitul poet rus, Aleksandr Pușkin, i-a făcut un compliment: „Cât de bine vi se potrivește numele!”, fiindcă toți îi ziceau „Milocika” (adică „Drăguța”). Lui Ilia Mecinikov i-a surâs norocul că s-a căsătorit cu Emilia Nevahovici. Din capitala Rusiei familia colonelului Ilia Mecinikov s-a mutat în gubernia Harkiv, la conacul soției.Tatăl viitorului savant este descendent dintr-un vechi și slăvit neam boieresc din Moldova, urmaș al vestitului cărturar, Nicolae Milescu-Spătaru, care în ultima perioadă a vieţii sale a trăit în Rusia. Ilia Ivanovici și-a schimbat numele de familie românesc Spătaru într-o variantă rusească – Mecinikov, adică „spătar” – „cel care poartă spada”. Acest nume de familie l-a moștenit și genialul său fiu.
Înainte de a pleca în Franța, la Institutul Pasteur, cu renume 0mondial, medicul și savantul Ilia Mecinikov a poposit la genialul scriitor rus, Lev Tolstoi, la Iasnaia Poleana. Acesta i-a dat o caracteristică negativă, notând în jurnalul său: „Astăzi am discutat cu unul dintre cei mai necărturari oameni ai timpului nostru”. Însă, Lev Tolstoi a greșit amarnic, fiindcă nu cu mult după aceasta, în 1908, descendentul din neamul cărturăresc al lui Nicolae Milescu-Spătaru a devenit Laureat al Premiului Nobel în domeniul fiziologiei și medicinii, printre primii dintre savanții ruși învrednicindu-se de cea mai prestigioasă distincție mondială.
La 15 iulie 1916 biologul rus și francez, care s-a afirmat în domeniile microbiologiei, citologiei, embriologiei, imunologiei, fiziologiei și patologiei, Ilia Mecinikov, a decedat la Paris. Studiile lui Ilia Mecinikov privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, și-a consacrat întreaga viață studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal și asupra sănătății în general, iar în 1935 a reușit să izoleze aceste bacterii și să creeze un nou tip de produs lactat al cărui rețetă este valabilă și astăzi.
La 15 iulie 1948 s-a născut Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova. Nicolae Dabija (1948-2021) a fost membru de onoare al Academiei Române (2003) și membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2012). Nicolae Dabija este nepotul arhimandritului Serafim Dabija, un duhovnic român deportat în GULAG în 1947. În anul 1966 este înmatriculat la facultatea de Ziaristică a Universităţii de Stat din Moldova. În anul III a fost exmatriculat „pentru activitate proromânească și antisovietică”, fiind restabilit peste un an, în 1970, la Facultatea de Filologie. În 1972 a absolvit universitatea. În calitate de redactor șef al săptămânalului „Literatura şi Arta” editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova de la sfârșitul anilor 80. În perioada de glorie, săptămânalul „Literatura și Arta” depășea tirajul de 260.000 de exemplare. În 1988, Nicolae Dabija era membru al Grupului de Inițiativă de creare a Frontului Popular din Moldova și membru al Sfatului frontului Popular. În 1993-1994 este copreședinte al Congresului Intelectualității din Republica Moldova, iar în 1998-2001 este reprezentant al Parlamentului Republicii Moldova în Adunarea Parlamentară a Țărilor din Bazinul Mării Negre. În 2005 este ales președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. La 9 martie 2021 Nicolae Dabija a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, fiind diagnosticat cu COVID-19. Pe data de 12 martie 2021 a decedat. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău. Criticul Theodor Codreanu l-a caracterizat astfel de Nicolae Dabija: „Personalitate complexă a literaturii românești din Basarabia (și nu numai), poet în vocația lui fundamentală, publicist formator de conștiință națională, povestitor și romancier de succes, eseist și creator de reviste de prim-plan, grafician romantic și orator de profundă rezonanță comunicativă, caracter dârz și cunoscător al tainelor limbii române…”. Nicolae Dabija a iubit şi a vizitat des Cernăuţiul, susţinându-i pe scriitorii români din oraşul adolescenţei lui Mihai Eminescu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com