La 15 noiembrie 1451, la Reuseni, Bogdan al II-lea, domn al Moldovei, tatăl lui Ștefan cel Mare, a fost ucis de către Petru Aron. Bogdan al II-lea Muşat, domn al Moldovei în perioada 2 octombrie 1449 – 15 octombrie 1451, după unii istorici este fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută, iar după alţii, este fratele lui Alexandru cel Bun. A fost în relații foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susținut la luarea tronului. Bogdan al II-lea a fost tatăl lui Ștefan cel Mare, cel mai longeviv și iubit domnitor român moldovean din toate timpurile. A fost căsătorit cu doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria și care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din județul Suceava. Bogdan al II-lea a ocupat tronul Moldovei după alungarea lui Alexandru al II-lea. În urma intrigilor lui Petru Aron, Bogdan al II-lea a fost ucis la Reuseni. Aici, între anii 1503-1504, fiul său, Ștefan cel Mare, a ridicat o biserică.
La 15 noiembrie 1813 inginerul, poetul și dramaturgul român Gheorghe Asachi deschide cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costache şi cu aprobarea data prin „anaforaua” domnitorului Moldovei, Scarlat Calimah, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială cu predarea în limba română, pentru pregătirea inginerilor hotarnici. Gheorghe Asachi a devenit profesor al cursurilor de matematică teoretică (aritmetică, algebră şi geometrie) şi aplicaţii practice de geodezie, inginerie şi arhitectură în limba română. La 18 iunie, cursanţii acestui „clas”, între care Alexandru Calimah, fiul domnitorului şi Teodor Balş, viitor caimacan al Moldovei, au susţinut, cu rezultate bune, examenul general public şi au intrat în posesia „Diplomei de inginer hotarnic”. Se înfiinţa astfel la Iaşi primul „nucleu“ al învăţământului tehnic superior din întregul Principat al Moldovei. Cursul a funcţionat pană în 1818. Paralel cu el, Gheorghe Asachi a susţinut o intensă activitate culturală şi literară.
La 15 noiembrie 1876 s-a născut Anne – Elisabeth de Noailles (pe numele său adevărat Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, prima femeie admisă în Academia Română – membru de onoare străin al Academiei Române din 1925. Anne – Elisabeth de Noailles (1876-1933) a fost prima femeie membră a Academiei Regale din Belgia şi a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de cântăreaţa de operă Elena Măcărescu, fiind primele femei admise în această instituţie.
La 15 noiembrie 1921, în satul Carapciu pe Siret, fostul judeţ Storojineţ, s-a născut Vasile Leviţchi, poet şi traducător, una dintre cele mai semnificative personalităţi româneşti din nordul Bucovinei. După cel de-al Doilea Război Mondial îşi face studiile la Şcoala Pedagogică din Cernăuţi, apoi la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, pe care îl absolveşte în 1959. A activat ca pedagog în mai multe şcoli din satele din Valea Siretului. În 1965 este angajat în postul de redactor-şef adjunct pentru versiunea în limba română a ziarului „Bucovina sovietică”. I se încredinţează formarea redacţiei primului, în regiunea Cernăuţi, ziar de limba română în perioada sovietică „Zorile Bucovinei”. A condus această redacţie în perioada 1967-1968, pledând ca tema culturii româneşti să reprezinte o prioritate a echipei redacţionale. Pentru aceasta a şi fost destituit din post de regionala de partid, activând câţiva ani ca lector la Universitatea din Cernăuţi. Trecând la activitatea de scriitor profesionist, a tradus în română 15 titluri de carte. A debutat editorial cu versuri proprii în 1959. Este autorul a 16 volume de poezie, proză şi publicistică. În 1990 poetul Vasile Leviţchi se mută de la Cernăuţi la Chişinău. În 1992 i s-a conferit titlul de „Maestru emerit al artei”. A decedat la 21 octombrie 1997 la Chişinău. Discipolul său, poetul Arcadie Suceveanu, l-a caracterizat astfel pe Vasile Leviţchi: „Intelectual desăvârşit, format la şcoala literaturii române, ţinuta demnă şi delicată de om „subţire”, care a avut cultul cuvântului bine scris şi frumos rostit şi, nu în ultimul rând, efigia de poet romantic şi visător, care, în secolul antiliric şi poetofag XX, a scris poezii lirice impregnate de ardoarea ideilor, parabole onirice cu profund mesaj existenţial”.
La 15 noiembrie 1958 s-a născut în orașul Chișinău din RSS Moldovenească, teritoriu aflat sub ocupația sovietică, Doina Marin (Aldea Teodorovici), cântăreață de muzica patriotică, luptătoare pentru unirea R. Moldova cu Romania. În 1980 a absolvit Facultatea de filologie, limbă și literatură română a Universității de Stat din R. Moldova. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul „Ion Creangă” din Chișinău. Din 1982 a fost nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei. A participat la cele mai importante evenimente care au marcat procesul de renaștere a poporului român din Basarabia, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa” și altele. Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Republicii Moldova din acei ani. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova. Doina Aldea Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui tragic accident rutier pe șoseaua DN2, nu departe de București, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com