La 15 septembrie 1521 domnitorul Țării Românești Neagoe Basarab, ctitor al Bisericii episcopale de la Curtea de Argeș, moare și este urmat de fiul său, Teodosie. Neagoe Basarab (1459-1521) a fost domnul Țării Românești între 1512 și 1521. Soția sa a fost doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe (în Ţara Românească şi în toate ţările din Balcani), iar în timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole. Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş (1517). Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeş care era căzută în ruină „ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine”. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română.
La 15 septembrie 1538 a început dominaţia otomană asupra Moldovei. Sultanul turc Soliman a intrat în Suceava, capitala de atunci a Moldovei. Această istorie a început în felul următor. La 21 august 1538 oastea otomană a trecut Dunărea pe la Isaccea-Obluciţa, iar tătarii au atacat dinspre răsărit şi polonii au pătruns dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încât „la mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gândi la vreun ajutor”, scriau cronicile slavo-române. Domnul moldovean Petru Rareş s-a îndreptat mai întâi spre poloni, cu care timp de patru zile – de la 28 şi până la 31 august – a dus tratativele, la Hotin. Tratatul încheiat prevedea renunţarea pentru totdeauna la Pocuţia şi eliberarea prizonierilor, nu însă şi ajutor militar împotriva otomanilor. Eroul luptei antiotomane, Petru Rareş, a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546. Era fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare cu Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat.
La sfârşitul lui august – începutul lui septembrie, la Ştefăneşti, moldovenii au reuşit sa oprească avangarda tătară la trecerea Prutului. La 9 septembrie sultanul turc face joncţiunea cu tătarii hanului Sahib Ghirai lângă târgul Iaşilor şi porneşte spre Suceava. Confruntat cu enorma presiune turcă şi în acelaşi timp, aflând că boierii trecuseră de partea otomanilor, Petru Rareş alege „să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu”, după cum remarcă cronicarul Grigore Ureche, sperând la un ajutor militar.
La 15 septembrie 1538 sultanul intră în Suceava şi dă ordin să fie urmărit domnul fugar şi convocat Sfatul Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări. În urma acestei expediţii, Moldova a fost supusă, iar Petru Rareş – înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral. Teritoriile din sud-estul ţării, cu Bugeacul şi Tighina, au fost anexate Imperiului Otoman, în 1538 teritoriul dintre Prut şi Nistru este ocupat, iar Bugeacul colonizat cu tătari. Sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unei trupe formate din 500 de ieniceri, menită a-l supraveghea pe domn. Este instaurată dominaţia otomană asupra Moldovei.
Primele cetăţi moldoveneşti cucerite de otomani, în 1484, ce deţineau un rol important în sistemul defensiv de pe linia Dunării şi Mării Negre, au fost Chilia şi Cetatea Albă, care au devenit centre ale raialelor turceşti. Prin aceste acţiuni turcii au redus esenţial capacitatea de apărare a Ţării Moldovei şi au influenţat asupra sorţii istorice a acestor ţinuturi pontice. Sistemul acesta a fost completat în 1716 prin transformarea în raia a cetăţii Hotinului, în componenţa căreia a fost inclus nu numai teritoriul ce ţinea această cetate, ci şi câteva sate din ţinuturile Soroca, Iaşi şi Cernăuţi.
În teritoriile moldoveneşti cucerite au fost formate structuri politico-administrative şi etno-religioase caracteristice statului otoman. Trăsătura de bază a acestora era caracterul lor militar. În cetăţi turcii au dislocat garnizoane, constituite din diferite tipuri de unităţi, completate, în mare parte, cu ieniceri.
Pentru a-şi consolida poziţiile în punctele strategice ocupate, otomanii au reorganizat şi viaţa bisericească a credincioşilor ortodocşi din raiale. Toate parohiile ortodoxe din teritoriile aflate sub administraţie otomană au fost scoase de sub jurisdicţia ierarhilor din partea locului şi a fost formată mitropolia Proilaviei (de la numele românesc al Brăilei) sub ascultarea directă a Patriarhiei din Constantinopol.
În ziua de 15 septembrie a anului 1642 a început Sinodul de la Iași. A fost o întâlnire bisericească ortodoxă ce a avut loc în orașul Iași din Principatul Moldovei, în perioada 15 septembrie – 27 octombrie 1642, convocată de patriarhul ecumenic Partenie I al Constantinopolului, cu sprijinul domnului moldovean Vasile Lupu. Scopul sinodului a fost cel de a contracara anumite erori doctrinare catolice și protestante care pătrunseseră în teologia ortodoxă și de a elabora o declarație ortodoxă cuprinzătoare cu privire la adevărul de credință. Cuprinzând atât reprezentanți ai bisericilor ortodoxe grecești, cât și slave, el a condamnat învățăturile calviniste ale lui Chiril Lukaris și a ratificat catehismul lui Petru Movilă – „Declarația de credință”, cunoscută și sub numele de „Mărturisirea Ortodoxă”, o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns. „Declarația de credință” a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.
La 15 septembrie 1848 a avut loc cea de a treia Adunare Națională de la Blaj. La ea ţăranii români au venit în număr de aproximativ 60.000, înarmaţi cu lănci şi furci. Nu a fost recunoscută „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria şi au fost reafirmate revendicările ţărănimii iobage. Convocarea unei noi adunări naţionale a fost determinată de o serie de factori, precum evenimentele din cursul verii, rezistenţa ţărănească, poziţia antiunionistă a regimentelor româneşti de graniţă, constituirea celor trei nuclee revoluţionare, care au împiedicat de facto uniunea Transilvaniei cu Ungaria. La toate acestea s-au adăugat recrutările pentru armata ungară, care s-au lovit de nesupunerea comunităţilor româneşti, soldate cu arestări, în urma expediţiilor militare şi chiar, în multe cazuri, cu condamnări la moarte. Totodată, pe fundalul trecerii la conflict armat între guvernul revoluţionar ungar şi Austria constituţională s-a pus problema organizării mişcării revoluţionare româneşti, ca şi a reevaluării programului naţional. Adunarea a mai cerut desfiinţarea robotelor, a execuţiilor militare. De asemenea, a fost elaborat un document „Memoriu al poporului român din Transilvania”. Susţinând principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu, participanţii la adunare au cerut în numele lor şi „al fraţilor din Principatele Dunărene” unirea tuturor românilor într-o uniune de popoare libere, sub conducerea Austriei.
La 15 septembrie 1911 s-a născut actorul şi poetul român Emil Botta. Emil Botta (1911-1977) urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă mai degrabă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu, cu spirit necontrolabil la prima investigație. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă” întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), „Ciclul Vineri” (1971) și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com