17 noiembrie 284 armata îl proclamă împărat al Romei pe Diocleţian. Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut drept Dioclețian, a fost împărat roman de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonează doi Cezari: Galerius și Constanțiu. Între (297-298), Dioclețian poartă un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient. Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, în anii 303-304, la promulgarea a 4 edicte anticreștine care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.
La 17 noiembrie 1561 are loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă – Iacob Heraclide, sprijinit de Habsburgi şi de nobilimea protestantă polonă, îl înfrânge pe Alexandru Lăpuşneanu, domn al Principatului Moldova. După ocuparea Sucevei, Despot este uns domn şi obţine recunoaşterea Porţii (martie 1562). Despot Vodă, de fapt Ioan Iacob Heraclid sau Iacob Eraclide (1511-1563), a fost domn al Moldovei în perioada 18 noiembrie 1561 – 5 noiembrie 1563. De origine greacă, s-a născut în anul 1511 pe insula Creta sau Samos, unde tatăl său era marinar. Alexandru Lăpușneanu, domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568.
La 17 noiembrie 1887 s-a născut mareșalul britanic Bernard Law Montgomery, erou în al Doilea Război Mondial. Montgomery a fost un feldmareșal britanic, unul dintre principalii comandanți militari britanici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tatăl mamei sale, Maud, a fost un personaj important al Bisericii anglicane, Frederic William Farrar. Bernard Law Montgomery a decedat la 24 martie 1976.
La 17 noiembrie 1888, la Florenţa a decedat scriitoarea Dora D’Istria (pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica), personaj enigmatic pentru secolul său. Elena Ghica a fost nepoata lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti, după un secol de domnii fanariote. Ea s-a născut în Bucureşti, la 3 februarie 1828, fiind prima dintre cei cinci copii ai banului Mihalache Ghica. Mama ei, Caterina Ghica, fostă Faca, a fost prima femeie de origine română care a publicat o carte – „Pentru educaţia copiilor”. Elena Ghica a fost un copil minune, la vârsta de cinci ani învaţă greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana, cultivă cu pasiune muzica şi sporturile, la unsprezece ani scrie o nuvelă, la paisprezece ani traduce „Iliada” lui Homer din original în germană, iar la şaisprezece ani ia parte la expoziţia de artă figurativă din Drezda. Banii obţinuţi din vânzarea tablourilor îi va împărţi săracilor. Elena a ajuns să cunoască la perfecţie nu mai puţin de nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză. Societatea aristocratică a secolului al XIX-lea fusese cucerită de inteligenţa şi frumuseţea prinţesei.
Elena Ghica a fost trimisă la studii la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Întoarsă la Iaşi, la vârsta de 21 de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus, Aleksandr Kolţov Masalski, în cadrul unui bal. Rusul rămâne vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa prinţesei românce. Nunta celor doi are loc în 1849, la Iaşi, şi se stabilesc ulterior în Sankt Petersburg, capitala Rusiei.
Ideile liberale ale prinţesei şi susţinerea principiilor revoluţionare ale anului 1848 nu au ajutat-o prea mult în a se acomoda într-o ţară al cărei vis imperialist nu s-a stins niciodată. Ironia, glumele înţepătoare şi intervenţia în discuţiile politice au deranjat societatea rusească.
Urmarea acestui fapt a fost chiar biciuirea ei la Prefectură, când i s-a spus clar „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”, fapt care a determinat-o pe Elena Ghica Masalski să părăsească definitiv Rusia, împreună cu pruncul ce va muri mai târziu, la Bruxelles. Ea nu a divorţat, a rămas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturală s-a prezentat cu numele literar, Dora D`Istria, sub acest nume devenind şi celebră.
A legat prietenii cu marile personaje ale timpului său: regele Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D`Alcantara, împăratul Braziliei, Edgar Quinet, dar şi cu patrioţi albanezi cunoscuţi: Dimitrie Camarada, Zef Serembe, Leonardo de Martino.
Prinţesa a avut o personalitate complexă, a fost scriitoare, pictoriţă, feministă, vorbea mai multe limbi străine, cânta şi compunea muzică, un om de o inteligenţă remarcabilă. Cea mai mare pare a vieţii şi-a petrecut-o în străinătate, dar nu a încetat niciodată să aparţină ţării natale. Celebra sa lucrare apărută în 1869, „Despre femei de o femeie” tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Scriitoarea analizează situaţia materială şi socială a femeilor din ţările romanice şi germanice. O altă lucrare ce are în centrul său femeia este tratatul „Les femmes en Orient”, apărut în 1859. Cititorul occidental intră în contact cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.
Paginile de etnografie, istorie şi folclor balcanic le-a scris şi publicat în nu mai puţin de şase limbi, din cele pe care le cunoştea la perfecţie.
Dora D`Istria, personaj emblematic pentru secolul său, a fost descrisă de către Nicolae Iorga: „E de uimit câte cunoştinţe se adunaseră în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtă uşurinţă le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bătălie de dat”.
Elena Ghica nu s-a putut împăca niciodată cu ideea că pe tronul României şede un Hohenzollern.
Fascinanta femeie a murit la 17 noiembrie 1888, în frumoasa ei casă din Florenţa, Villa D`Istria, pe care a lăsat-o primăriei din Florenţa pentru ajutorarea Institutului de surdo-muţi. Deşi a fost înconjurată şi admirată de toată lumea, a fost mereu singură şi-şi găsea liniştea în studiu, scris sau în a se dedica alinării suferinţelor umane. Cei care au cunoscut-o au afirmat că era nefericită, dar cu simţăminte nobile, amabilă, plăcută, o femeie de admirat şi de iubit. Inima ei era familiară cu durerea, suferea mult fără a plânge, şi totuşi era vioaie, extraordinară. În opinia celor care au intrat în contact direct cu românca erudită, Elena Ghica a fost o femeie care nu a trăit pentru ea, a trăit pentru a-i ajuta pe ceilalţi, a trăit pentru generaţiile viitoare şi pentru binele lor.
La 17 noiembrie 1947 a murit Emil Racoviţă, biolog, membru al Academiei Române, explorator al Antarcticii. Emil Racoviță (1868-1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com