Anul 537 î.e.n. Regele perşilor, Cyrus cel Mare, îi eliberează din captivitate pe evreii din Babilon, după exilul în care aceştia se aflau de aproape 70 de ani, şi le permite acestora să se întoarcă în ţara lor şi să îşi reconstruiască Templul din Ierusalim. Exilul babilonian a fost perioada din istoria evreilor în care evreii din vechiul regat al lui Iuda au fost robi în Babilon. În conformitate cu Biblia ebraică, au existat trei deportări de evrei în Babilon: în anii 597, 587 şi 582 î.e.n.
Exilul forțat s-a încheiat în anul 539 î.e.n., după căderea Babilonului în fața regelui persan Cirus cel Mare, care a dat permisiunea evreilor să se întoarcă în provincia Yehud și să-și reconstruiască Templul, dar cei mai mulți evrei au ales să rămână în Babilon. Captivitatea, întoarcerea ulterioară în Țara lui Israel și reconstruirea celui de-al Doilea Templu din Ierusalim sunt considerate evenimente importante în istoria și cultura evreilor, evenimente care au avut un impact de anvergură privind dezvoltarea iudaismului.
Anul 1604. Astronomul german Johannes Kepler observă explozia unei supernove în constelația Ophicus, la o depărtare de 13.000 de ani lumină. De atunci şi până în anul 1987 nu au mai fost observate explozii ale unei supernove.
Anul 1744. A murit Giuseppe Guarneri, unul dintre cei mai faimoşi meşteri italieni de viori ai vremii. Giuseppe Guarneri del Gesu (1698-1742) este singurul lutier a cărui instrumente rivalizează cu cele ale mult mai celebrului Antonio Stradivari. Una dintre viorile construite de el i-a aparţinut lui Paganini şi se află expusă în Sala Rossa a Palatului Municipal din Genova.
Anul 1849. A încetat din viaţă compozitorul polonez Frederic Chopin. Frédéric François Chopin (1810-1849) a fost reprezentantul romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian. Unul dintre ucenicii lui Chopin a fost bucovineanul Carol Miculi, care a avut grijă să editeze operele genialului său profesor.
Anul 1933. Savantul german de origine evreiască Albert Einstein ajunge în SUA, refugiindu-se din Germania nazistă. Albert Einstein (1879-1955) a fost apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Albert Einstein a fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.
Anul 1936. S-a născut poetul ucrainean şaizecist Ivan Draci, considerat clasic în timpul vieţii. Ivan Draci (1936-2018) s-a afirmat şi ca traducător, autor de scenarii cinematografice, dramaturg şi activist politic. I s-a decernat Premiul Naţional „T. Şevcenko” şi i s-a acordat titlul de Erou al Ucrainei. Ivan Draci a semnat prefaţa la volumul bilingv ucraineano-român „Cobzarul” de Taras Şevcenko, editat la Cernăuţi. Traducerea în română a creaţiilor şevcenkiene aparţine poetului şi traducătorului din Suceava, Ion Cozmei.
La 17 octombrie este Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei, ea fiind instituită printr-o rezoluţie a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată la 22 decembrie 1992.
Alegerea datei privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei a avut în vedere ziua de 17 octombrie a anului 1987, când peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trocadéro din Paris, unde a fost semnată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, a violenţei şi a foametei. Înainte de pandemie cauzată de coronavirus, la începutul anului 2020, trăiau în sărăcie 736 milioane persoane sau 10 la sută din populaţia planetei. Venitul lor constituia mai puţin de 1,9 dolari pe zi. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, până la finele anului 2021 numărul oamenilor care trăiesc sub nivelul sărăciei va creşte în întreaga lume cu 150 milioane persoane.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com