La 2 aprilie 1711 a avut loc tratatul de alianță dintre Moldova și Rusia, încheiat la Luțk între Dimitrie Cantemir și țarul Petru I. Acest tratat prevedea o alianță militară antiotomană, dar prin el se recunoștea și domnia ereditară în familia Cantemireștilor și autoritatea absolută a domnului.
La 2 aprilie 1805 s-a născut Hans Christian Andersen, scriitor danez. Hans Christian Andersen (1805-1875) a fost celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa Zăpezii”, „Mica sirenă”, Hainele cele noi ale împăratului”, „Răţuşca cea urâtă”. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. Începând din 1967, cu ocazia aniversării zilei de naştere a scriitorului Hans Christian Andersen, la 2 aprilie, este celebrată Ziua internaţională a cărţii pentru copii, cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii.
La 2 aprilie 1867 poetul Mihai Eminescu a publicat, în revista ardeleană „Familia”, condusa de Iosif Vulcan, poemul „Ce doresc eu ţie, dulce Românie”. Această poezie înnobilează romantismul eminescian printr-o extraordinară prezentare a valorilor naţionale ce au caracterizat spaţiul românesc de-a lungul timpului. Eminescu, un poet de o fineţe remarcabilă, reuşeşte să îmbine ipostaza mitică şi cea eroică a poporului român.
În ziua de 2 aprilie a anului 1915 s-a născut Gică Petrescu, cântăreț și compozitor român. Gică Petrescu (1915-2006) a fost un cântăreț de muzică ușoară și populară. De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.
La 2 aprilie 1921 s-a născut istoricului literar cernăuţean, Oleksa Romaneţ. Născut în Transnistria şi participant la cel de-al Doilea Război Mondial, Oleksa Romaneţ, slobozit la vatră, s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universităţii cernăuţene. După absolvire i s-a propus modestul post de laborant la Catedra de Literatură Ucraineană. Cunoscând limba română, a început să se preocupe fundamental de temele relaţiilor istorice, literare, folclorice şi culturale ucraineano-moldo-române. În scurt timp a devenit cunoscut în cercurile ştiinţifice din Moldova şi România. Teza sa de doctorat „Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi relaţiile reciproce est-romanice-ucrainene” a fost înalt apreciată de comisia academică şi chiar s-a menţionat că pentru o astfel de lucrare autorul merită titlul de doctor habilitat. Însă, Oleksa Romaneţ a rămas toată viaţa cu titlul de candidat în ştiinţe filologice, după sistemul sovietic. În schimb, studiile sale au o pondere ştiinţifică deosebită. El a fost printre primii care a apreciat traducerea în română a „Cobzarului” lui Taras Şevcenko de către poetul de la Chişinău Ion Gheorghiţă. Apoi a semnalat despre următoarea traducere a „Cobzarului” de către poetul de la Suceava Ion Cozmei, considerând-o una dintre cele mai bune. Ion Cozmei, încurajat de cuvintele calde, spuse la adresa sa de către istoricul literar cernăuţean, Oleksa Romaneţ, i-a dăruit volumul „Cobzarul” cu autograf. În biblioteca personală a lui Oleksa Romaneţ erau mii de volume de studii în ştiinţa literaturii, multe purtând autografele autorilor dintr-un şir de ţări, în deosebi din Moldova şi România. Bogata sa bibliotecă, prin testament, a fost donată Bibliotecii universale regionale „M. Ivasiuk” din Cernăuţi. Oleksa Romaneţ s-a bucurat de o mare popularitate în rândurile tinerilor scriitori bucovineni. El l-a îndemnat pe Mykola Buciko să traducă în ucraineană versuri de Bogdan Petriceicu-Haşdeu, Gheorghe Asachi. A colaborat ani la rând cu publicaţiile regionale de expresie românească, propunându-le articole de valoare.
La 2 aprilie 2005 a murit Papa Ioan Paul al II-lea – cardinalul polonez Karol Wojtyla, arhiepiscop de Cracovia, ales papă la 16 octombrie 1978. Ioan Paul al II-lea (1920-2005) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani). În ultima perioadă a vieţii sale Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită în Ucraina. În cătunul Arşiţa din Pătrăuţii de Jos, regiunea Cernăuţi, populat de polonezi, a fost ridicat un monument în cinstea Papei Ioan Paul al II-lea.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com