La 2 decembrie anul 514 î.e.n. a avut loc prima atestare documentară a geto-dacilor de către istoricul grec Herodot din Halicarnas, considerat părintele istoriei, care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” şi singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I.
La 2 decembrie 1015, la Kiev a început domnia cneazului Iaroslav cel Înţelept. Dincolo de legitimitatea pretențiilor lui Iaroslav la tronul Kievului și de posibila sa implicare în uciderea propriilor săi frați, dincolo chiar de incontestabilul tratament pe care i l-a rezervat unui alt frate, Sudislav, aruncat pe viață în închisoare, Nestor dar și istoricii de mai târziu îl văd pe acesta ca un model de virtute și îl supranumesc cel Înțelept. În 1036 a repurtat o victorie decisivă împotriva pecenegilor, care după aceea nu au mai reprezentat niciodată niciodată un pericol pentru Kiev. În amintirea acestei victorii a ctitorit Catedrala Sfânta Sofia în 1037. Alte monumente celebre ale domniei sale, cum ar fi Porțile de Aur ale Kievului nu s-au păstrat. Iaroslav a încurajat scrisul și cultura. În 1051, călugărul rus Ilarion a fost proclamat mitropolit al Kievului, punând capăt tradiției bizantine de a așeza numai greci în scaunele episcopale. Discursul lui Ilarion despre Iaroslav și despre tatăl său Volodymyr este de multe ori citat ca prima operă a literaturii ucrainene vechi.
La 2 decembrie 1848 s-a urcat pe tron Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria. A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei. Pe timpul lui Franz Joseph a fost deschisă Universitatea din Cernăuţi, care la început i-a purtat numele. Cu prilejul jubileului de 600 de ani de la prima atestare documentară a Cernăuţiului, în unul din scuarurile din oraş împăratului Franz Joseph i-a fost ridicat un monument.
La 2 decembrie 1935 s-a născut Nicolae Labiş, poetul-simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion „buzduganul unei generaţii”. Autorul celebrei poezii „Moartea căprioarei” s-a născut în Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava. Străbunica sa, Zamfira Blendea (bunica mamei sale, Ana-Profira), era înrudită cu Ştefan, tatăl lui Ion Creangă. Eugen Labiş, tatăl poetului, era fiu de brigadier silvic – ceea ce explică preocuparea pentru vânătoare – şi a fost învăţător. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia s-a refugiat în comuna Mihăileşti, lângă Câmpulung Muscel. În 1945, întreaga familie a revenit la Mălini, ridicând o locuinţă nouă. Astăzi – Casa Memorială „Nicolae Labiş”. În septembrie 1952, în urma unui examen, Nicolae Labiş a fost admis la „Şcoala de literatură”. Prezenţa unui poet de talentul lui Labiş, crescut la şcoala convingerilor comuniste, a fost o binefacere pentru regim, deşi Labiş nu a scris nici o poezie cu dedicaţie către Lenin sau Stalin. Nichita Stănescu mărturisea că nu a îndrăznit să publice nici o poezie cât a trăit Labiș și că l-a invidiat pentru „Moartea căprioarei”. După absolvirea Şcolii de literatură, Nicolae Labiş devine redactor la „Contemporanul”, iar apoi la «Gazeta literară». În 1954 se înscrie la Facultatea de filologie, dar o părăseşte după un semestru. În 1956 are loc debutul editorial al lui Nicolae Labiş cu volumul „Primele iubiri”, el aducând un nou suflu poetic şi mare speranţă. Pregăteşte pentru tipar volumul „Lupta cu inerţia”, care a apărut postum în 1958.
În decembrie 1956, într-un București care dormea netulburat, cu străzi pustii, amorţite de ger, poetul de 21 de ani a traversat pentru ultima dată strada, fiind lovit de un tramvai, accident în urma căruia a murit la 22 decembrie 1956. Unii contemporani sau martori oculari susţin ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic, dat fiind că în acea perioadă poetul nu era în relaţii cordiale cu Securitatea. Este înmormântat la Cimitirul Bellu. Poezia de referinţă a lui Nicolae Labiş „Moartea Căprioarei” a fost tradusă în limba ucraineană de către poeta cernăuţeană, Tamara Severniuk.
La 2 decembrie 1951 s-a născut vestita interpretă de muzică populară din Republica Moldova Zinaida Julea. Şi-a făcut studiile la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” (1973-1977) și la Institutul de Arte (1988-1993) din Chişinău. La vârsta de 17 ani, în 1968, Zinaida Julea este invitată de către maestrul Serghei Lunchevici în calitate de solistă în Orchestra de muzică populară „Fluieraș” a Filarmonicii din Chişinău, unde a activat până în 1991. Cu această formație a efectuat mai multe turnee peste hotare, cutreierând aproape toate continentele. Timp de câțiva ani, este angajată a Orchestrei de muzica populară „Mugurel”, dirijată de Ion Dascăl. Apoi evoluează în cadrul mai multor spectacole cu Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. În prezent Zinaida Julea este solistă a Orchestrei Municipale condusă de frații Vasile și Vitalie Advahov. Este artistă a poporului din 1985.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com