La 2 mai 74 are loc sinuciderea iudeilor din cetatea Masada și intrarea armatelor romane în „cetatea morților”. Curajul lor a fost admirat chiar și de către romani. Fortăreața Masada a fost redescoperită în anul 1838. Reconstrucția ei a început în 1966, astăzi Masada fiind un loc de mare atracție pentru turism. În 1973 au avut loc aici filmările pentru renumitul film american Jesus Christ Superstar. În anul 2001, Masada a fost înregistrată în lista patrimoniului mondial cultul al organizației UNESCO.
În ziua de 2 mai a anului 373 a plecat la Domnul Sfântul Atanasie cel Mare, episcop creştin din secolul al IV-lea, care a jucat un rol de seamă în combaterea ereziei arianismului. Este venerat ca sfânt în bisericile Ortodoxă, Romano-Catolică şi Coptă. Sfântul Atanasie cel Mare este prăznuit de Biserica Ortodoxă atât la data de 18 ianuarie, cât şi pe 2 mai (Aducerea moaştelor sale în Constantinopol). Sfântul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai de seama episcopi ai Bisericii creştine din Alexandria în secolul al IV-lea. S-a născut în Alexandria, în 295 sau 296, şi a primit o temeinica educaţie clasică şi teologică. La 24 de ani a fost hirotonit diacon de către arhiepiscopul cetăţii, Alexandru, încredinţându-i-se totodată şi funcția de secretar al acestuia.
În această calitate îl însoţeşte pe patriarh la Sinodul de la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea arianismului şi în condamnarea lui Arie. Este ales episcop al Alexandriei, odată cu moartea Sfântului Alexandru – 8 iunie 328. Sfântul Atanasie a fost episcop până în anul 373. În tot acest timp a suferit cinci exilări, însă acestea nu l-au împiedicat să desfăşoare o bogată activitate teologică – mai ales antiariană. Majoritatea lucrărilor sale au ca obiect lupta pentru apărarea credinţei niceene. Ajutat de vastele sale cunoştinţe scripturistice, teologice şi filosofice, el a izbutit să pună pe temelii solide credinţa creştină ortodoxă. Sfântul Atanasie cel Mare a murit la 2 mai 373, după 45 de ani de episcopat. A fost unul dintre primii episcopi nemartiri care au primit un cult public.
La 2 mai 1519 a încetat din viaţă, la vârsta de 67 de ani, Leonardo da Vinci, celebrul pictor, sculptor, inginer şi arhitect renascentist. Leonardo di ser Piero da Vinci (1452-1519), cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. La vârsta de 14 ani el a devenit ucenicul pictorului florentin, Verrocchio, pentru ca la 20 de ani să fie primit în breasla pictorilor. Este autorul unor picturi şi sculpturi devenite celebre în întreaga lume, cum sunt „Mona Lisa” şi „Cina cea de taină” (două tablouri care au iscat o mulţime de controverse de-a lungul istoriei) , statuia ecvestră a lui Francesco Sforza. De asemenea, Leonardo da Vinci este cunoscut şi pentru proiectele sale arhitectonice. A fost preocupat şi de astronomie, geometrie, mecanică. Ultimii ani de viaţă, artistul i-a petrecut în Franţa, la invitaţia regelui Francisc I. La începutul anului 1519, în urma unui atac cerebral, Leonardo da Vinci a rămas paralizat pe partea dreaptă, iar la putină vreme s-a stins din viaţă, lăsând lumii o operă inestimabilă. Cu un an înainte de moarte, el a scris în caietele sale: „Io continuero”, adică „Voi dăinui”.
La 2 mai 1666 un ispisoc al lui Duca Vodă al Moldovei pomeneşte pentru prima oară despre târgoveţii din Chişinău. Într-un document din 1436 este pomenită seliştea Chişinăului de pe râul Bâc. Întemeietorul satului a fost Vlaicu, fostul pârcălab al ţinuturilor Hotin, Orhei şi Cetatea Albă, nimeni altul decât unchiul lui Ştefan cel Mare. La 1576, alt document atesta faptul că satul Chişinău deţinea mori în Bâc, fiind vândut de Vaşutca, strănepoata lui Vlaicu, fostului ureadnic de la Iaşi, Dragoş, pentru 500 de zloţi tătăreşti. Mai târziu, în 1641, găsim satul ca fiind închinat mânăstirii Sfînta Vineri din Iaşi. Dimitrie Cantemir, enumerând localităţile mai importante ale Principatului Moldovei, vorbeşte despre Chişinău ca despre un „târguşor de puţină însemnătate” din ţinutul Lăpuşnei, având o populaţie compusă „din creştini, armeni şi jidovi” şi fiind cârmuit de un şoltuz şi mai mulţi pârgari, cum se obişnuia în toate oraşele Moldovei.
La 2 mai 1893, la Sibiu s-a stins din viață George Barițiu, istoric și publicist român transilvănean. George Barițiu (Bariț) s-a născut la 4 iunie 1812 în localitatea Jucu de Jos din Transilvania, în familia preotului greco-catolic Ioan Pop Bariț. A făcut studii gimnaziale la Blaj, liceale şi universitare la Cluj, unde în perioada 1828-1829 a frecventat cursurile de filosofie şi drept, ca apoi în perioada anilor 1831-1835 să studieze teologia la Blaj. În pofida restricţiilor impuse de autoritățile austriece, a reuşit să-şi procure şi a citit cu mult interes cărţi în limba română. O mare influenţă asupra sa a avut-o lucrarea lui Petre Maior „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”. De asemenea, în perioada în care a fost student la teologie, i-a cunoscut pe Simion Bărnuţiu şi pe Timotei Cipariu, când a participat ca actor şi autor la câteva spectacole de teatru în limba română, organizate la seminar, printre primele de acest fel din Transilvania.
Mediul Bisericii Române Unite cu Roma a jucat un rol hotărâtor în formarea intelectuală a lui George Barițiu. Atât tatăl, cât și bunicul său au fost preoți greco-catolici. El a fost pregătit pentru cariera ecleziastică, însă s-a decis pentru cariera didactică, pe care a început-o la Liceul Comercial Românesc din Brașov. Oraşul Braşov era un centru important, economic şi cultural, ce făcea legătura între Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, fiind locul unde ideile sale referitoare la afirmarea naţională puteau fi auzite de toţi românii prin intermediul şcolii şi culturii. În anul 1838 George Barițiu a întemeiat la Brașov „Gazeta de Transilvania”, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea „Foii pentru minte, inimă și literatură”, una dintre primele reviste literare românești.
George Barițiu a fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. Ziaristul George Barițiu, care contribuise intens la pregătirea mişcării, scria febril, comentând semnificaţiile momentului, informându-şi cititorii în legătură cu fiecare nou eveniment. El a avut o poziţie politică prudentă, mai puţin radicală decât a altor revoluţionari. A depăşit acest moment, participând la Adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din mai 1848, ca vicepreşedinte al lucrărilor din prima zi şi, mai târziu, ca membru al delegaţiei care a prezentat Dietei de la Cluj revendicările românilor.
Însă, odată cu intrarea trupelor generalului Bem în Sibiu, George Barițiu a fost nevoit să ia calea refugiului peste munţi. A ajuns la Câmpina, unde, în iunie 1849, a fost arestat şi dus la închisoarea din Ploieşti. A fost trimis în Bucovina, sub escortă, fiind eliberat în urma intervenţiei familiei Hurmuzachi din Cernăuți. A fost găzduit la moşia Cernauca a Hurmuzăcheștilor, unde se aflau şi alţi revoluţionari români. A revenit la Braşov în octombrie 1849. Marcat fiind de desfăşurarea evenimentelor revoluţionare ce cuprinseseră întreaga Europă (1848-1849), George Bariţiu afirma: „Adio anului 1848, care a schimbat faţa Europei. Adio anului de fericire, în care Dumnezeu a deschis popoarelor cartea cea mare ca să-şi cunoască dreptul şi puterea lor”.
În anul 1861 din inițiativa lui George Barițiu și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociația Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat, începând din 1868 revista „Transilvania”, pe care George Barițiu a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă el a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei „Transilvania” i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu între 1898 și 1904. De asemenea, la Sibiu George Barițiu a publicat în trei volume principala sa operă, întitulată „Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă”. A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866) – precursoarea Academiei Române. În anul morții sale – 1893 – George Barițiu a devenit președinte al Academiei Române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com