La 20 septembrie 480 î.e.n. grecii înfrâng armatele invadatorilor persani în Bătălia de la Salamina, în apropierea Atenei. Bătălia a marcat punctul culminant al celei de-a doua invazii persane în Grecia, luând sfârșit dominația navala a perșilor asupra bazinului Marii Egee. Persia nu va mai putea niciodată să trimită o armată mare în Grecia, iar în secolul următor, Grecia (unită sub hegemonia macedoneană a lui Alexandru cel Mare), va inversa rolurile cu Imperiul Persan, situație care va culmina cu victoria lui Alexandru în Bătălia de la Gaugamela, care a dus la prăbușirea Imperiului Persan.
La 20 septembrie 1850 a apărut la Paris „România viitoare”, revistă politică redactată de un grup de exilaţi români printre care se numărau Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri și Alecu Russo, care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să se refugieze în Franţa. În primul număr este publicat manifestul Poporului Roman, în care erau formulate scopul și programul de luptă a viitoarei revoluții romanești sub deviza „Dreptate, Frăție, Unitate”. Mai este publicat poemul „Cântarea României” de Alecu Russo.
La 20 septembrie 1866 s-a născut George Coşbuc, renumit poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român, membru titular al Academiei Române din 1916. Poezia lui George Coşbuc (1866-1918) aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a operei lui Dante „Divina comedie”. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc „Eneida” şi „Odiseea” și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român. Traducerile sale sunt o deschidere spre universalitatea limbajului poetic românesc.
După cum însuși a mărturisit-o, Coșbuc intenționa să realizeze o epopee, astfel încât „baladele” și celelalte poeme luate din „poveștile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate și extensiune de epopee”. Deși nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natura românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român.
La 20 septembrie 1934 s-a născut Sophia Loren, numele de scenă al Sofiei Villani Scicolone Ponti, celebră actriță italiană de film. La 15 ani a plecat la Roma în căutarea succesului. A debutat în filmul „Quo Vadis?”. A participat la mai multe concursuri de frumusețe printre care și Miss Italia în 1950, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, titlu creat special pentru ea. Apariția ei pe coperta celebrei reviste „Life Magazine” în 1955 marchează începutul carierei internaționale, datorită frumuseții sale (care nu a amenințat să umbrească aspectul artistic) precum și a talentului său înnăscut de actriță. Începând cu 1956 interpretează și în limba engleză producțiile filmate în SUA. În timp, se va afirma din ce în ce mai mult ca o adevărată diva a cinematografiei italiene în lume. Împărțită între Italia şi Hollywood, joacă în numeroase filme de succes alături de cele mai mari staruri mondiale. Odată Sophia Loren a fost întrebată ce iubeşte cel mai mult. Celebra actriţă a răspuns: munca, ea fiind cel mai bun leac pentru toate bolile.
La 20 septembrie 1986 a încetat din viaţă la Bucureşti marele lingvist şi filolog Iorgu Iordan, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi. Iorgu Iordan (1888-1986) a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași după care s-a specializat la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. Devine profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962). A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” (1934-1945). A devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945, iar intre anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova. A fost director al Institutului de Lingvistică din București, până în 1962, doctor honoris causa al Universității Humboldt din Berlin, precum și al universităților din Montpellier, Gand și Roma. A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și al celei romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A îngrijit și editat „Letopisețul Țării Moldovei” de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.A fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com