La 22 august 1802 s-a născut Ecaterina Varga, luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni, față de autoritățile habsburgice. Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina Varga cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii. Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga a îndemnat populația din Munții Apuseni la nesupunere și împotrivire. Ecaterina Varga era supranumită Doamna Moților.
Autoritățile au fost nemulțumite de revendicările ei și au dispus să fie prinsă. De aceea, Ecaterina Varga a fost urmărită ca instigator. Andrei Şaguna, care era pe atunci vicar episcopal, a ajutat la predarea ei către autorități, răpind-o și astfel trădând-o, la 17 ianuarie 1847, în localitatea Bucium Poieni. A fost închisă la Aiud și la Alba Iulia, între anii 1847-1851, timp de aproape patru ani, fără judecată. Procesul a avut loc în 1851, iar Ecaterina Varga a fost condamnată la încă trei luni de închisoare. După scurgerea celor trei luni, Ecaterina a fost exilată în satul său natal, Hălmeag. Se presupune că și-a trăit restul vieții acolo și că a decedat câtva timp după 1852.
La 22 august 1890 a încetat să bată inima „regelui poeziei” românești, dramaturgului, folcloristului, omului politic, diplomatului, membrului fondator al Academiei Române, Vasile Alecsandri. El a fost o personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri face parte din categoria scriitorilor a căror operă este în mod deosebit legată de mediul în care ei au trăit, fiind o oglindă artistică a principalelor evenimente sociale, politice şi culturale ale epocii respective. Opera lui Alecsandri este nu numai ecoul acestor evenimente, ci, mai ales, vestitoarea lor, pentru că scriitorul a fost un mare patriot, un militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă.
În perioada paşoptistă (1830-1860) s-au pus bazele unei adevărate renaşteri culturale româneşti cu un puternic spirit naţional. Învăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţa au cunoscut o dezvoltare fără precedent. S-a înfiripat o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia populară şi pe creaţia de inspiraţie naţională. Vasile Alecsandri a debutat în anul 1840 la revista „Dacia literară”, editată de Mihail Kogălniceanu la Iaşi, cu nuvela „Buchetiera de la Florenţa”. Tot în anul 1840 a preluat direcţia Teatrului Naţional din Iaşi, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi cu Costache Negruzzi. Animat de dorinţa de a crea un repertoriu dramatic românesc, a pus în scenă, cu mare succes, prima sa piesă originală „Iorgu de la Sadagura”. În perioada 1856-1859 a făcut parte din Comitetul Unirii, a fost deputat în Divanul ad-hoc, ministru de Externe după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, și în această calitate a mers la Paris pentru a obţine recunoaşterea Unirii. Dezgustat de intrigi, s-a retras din viaţa politică pentru o perioadă de câţiva ani, după care a fost ales deputat de Roman (1869) la insistenţa lui Kogălniceanu. În anul 1878 a obţinut un premiu internaţional la Montpellier, pentru poezia „Cântecul gintei latine”, tradusă apoi în toate limbile romanice. Între anii 1885-1890 a fost ministru al României la Paris.
Mircea Eliade, în eseul „Cele două mituri ale spiritualităţii româneşti”, arată că „viaţa spirituală a românilor este dominată de două mituri care exprimă, cu o spontaneitate perfectă, viziunea lor spirituală asupra Universului şi evaluarea pe care ei o conferă existenţei”. Este vorba despre balada „Mioriţa” şi legenda „Mănăstirea Argeşului”. Vasile Alecsandri a introdus în literatura română filonul folcloric, adăugând romantismului din epocă bogăţia de teme şi motive a creaţiei populare. Pentru prima dată balada „Miorița” a fost publicată de Vasile Alecsandri în 1850, în ziarul „Bucovina”, care apărea la Cernăuți. Pașoptiștii din Moldova, în frunte cu Vasile Alecsandri, au adus la Cernăuți ideea renașterii cultural-naționale.
Criticul şi îndrumătorul literar, Titu Maiorescu, reliefează importanţa şi valoarea creaţiei literare a lui Vasile Alecsandri: „În Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a descris; iubirea omenească şi dorul de patrie el le-a întruchipat; frumuseţea pământului nostru natal el a descris-o; … când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în război, el singur a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei. A lui liră a răsunat în orice adiere din mişcarea poporului nostru. În ce constă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunii sale literare”.
Ultimele zile de viață ale lui Vasile Alecsandri au fost grele. „Și când te gândești, îi spunea el fiicei pe patul de moarte la Mircești, aducându-și aminte de Elena Negri, că a trebuit să sufere astfel înainte de a muri”. În noaptea de 21 spre 22 august, „bardul de la Mircești” s-a stins din viață în vârstă de 69 de ani, plâns de toată națiunea, cu funerarii naționale. Numele lui rămâne pentru totdeauna împletit cu al „Mioriței” și al „Horei Unirii”, cu însăși inima de foc a ființei noastre naționale.
La 22 august 1904 s-a născut sculptorul român Gheorghe D. Anghel, autorul bustului lui Mihai Eminescu aşezat în faţa Ateneului. Artist exigent cu sine şi cu lucrările sale, Gheorghe Anghel a produs o operă relativ restrânsă. În arta românească s-a făcut cunoscut pe neaşteptate, cu ocazia primei sale expoziţii bucureştene, în 1943, când a expus sculpturi în lut ars. Gheorghe D. Anghel a fost student neînmatriculat la clasa lui Dimitrie Paciurea, la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. Între anii 1924-1937, Gheorghe Anghel a trăit la Paris. Aici a frecventat atelierul lui Antoine Injalbert, la École Nationale des Beaux-Arts şi, pentru o foarte scurtă perioadă, atelierul lui Constantin Brâncuşi, cu care însă nu se înţelegea. Din punct de vedere tematic, opera lui Gheorghe Anghel se poate împărţi în trei mari categorii: maternitatea, portretul şi geniul. Gheorghe Anghel a început să facă portrete de timpuriu, fără să urmărească atât asemănarea cu modelul, cât o adecvare interioară căutată cu grijă în modelarea trăsăturilor. Tema geniului se suprapune preocupării pentru portret, tot aici pot fi grupate şi reliefurile „Moartea poetului” (1938) şi „Din viaţa unui geniu”, care gravitează în jurul seriei de portrete pe care i le face poetului Mihai Eminescu. Ultimul portret, statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului, este şi ultima lucrare a lui Gheorghe Anghel. S-a stins din viaţă la 7 aprilie 1966.
La 22 august 1945 Prezidiul Consiliului Suprem a RSS Ucrainene a ratificat Statutul Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel Ucraina devine una din cele 51 de ţări-fondatoare a ONU.
La 22 august 1979, la Bălţi s-a născut Natalia Barbu, cântăreaţă de rock şi pop din Republica Moldova. Ea a reprezentat Republica Moldova la concursul muzical Eurovision 2007 cu piesa „Fight!” și s-a clasat pe locul 10, câștigând astfel pentru ţara sa un loc în finala Eurovision 2008. Natalia Barbu este fiica interpretei de muzică populară, romanțe și de estradă Ana Barbu. În cariera sa, Natalia a lucrat cu formația „Trigon” într-un experiment jazz-folk de muzică alternativă. Natalia Barbu este coautoare, compunându-și singură versurile pentru majoritatea pieselor sale. Printre cele mai mari succese ale sale este lansarea single-ului „Îngeraşul meu” în România.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com