La 22 iulie 1451 umanistul italian Poggio Bracciolini menţionează, în lucrarea „Disceptationes convivales”, latinitatea limbii române, precum şi continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, din vremea împăratului Traian. Pentru prima data se argumenta latinitatea limbii române cu probe culese direct din spațiul românesc de cunoscători ai limbii latine.
La 22 iulie 1456, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei, a obținut o strălucită victorie la Belgrad împotriva puternicei armate otomane, conduse de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Hristos”.
Iancu de Hunedoara (1407-1456) a fost o personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea. În anul 1441 a fost voievod al Transilvaniei, guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453, apoi căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei între 1453-1456. A scris file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfăşurat o activitate diplomatică şi militară intensă în anii în care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămăşiţe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru închegarea unei coaliţii creştine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă şi a fost cel dintâi comandant de oşti din Europa care a reuşit să-l înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad în 1456.
După cucerirea Constantinopolului în anul 1453, sultanul Mehmed al II-lea (Mahomed al II-lea) a pus capăt ultimelor rezistențe ale Imperiului Bizantin, otomanii devenind stăpânii Bosforului, iar apoi ai Mării Egee și ai Mării Negre. Turcii au invadat Serbia, cucerind cetatea Ostrovița (1454) și jefuind tezaurul. Flota otomană s-a regrupat pe Dunăre la Vidin, iar mobilizarea armatei ungare a avut loc în aprilie 1456. Iancu de Hunedoara a cerut ajutor extern și a trimis 5.000 de mercenari la Belgrad, pentru a apăra poarta spre Ungaria, susținând totodată în Muntenia venirea la domnie a lui Vlad Țepeș, în locul lui Vladislav al II-lea. Iancu de Hunedoara adună 20.000 ostași: trupe ungare, transilvănene și mercenari. În susținerea armatei sale vor veni și 27.000-28.000 de pedeștri din rândurile cruciaților lui Capistrano. Tabăra sultanului Mehmed al II-lea, Cuceritorul, avea însă 100.000 oameni. La 4 iulie 1456, sultanul Mehmed al II-lea începe asediul Belgradului prin bombardarea fortificațiilor, iar flota otomană de 60 galere și 150 nave mici a blocat aprovizionarea cetății de pe Dunăre. Din ordinul lui Iancu, flota creștină atacă din două direcții flota otomană la 14 iulie cu 240 nave, silind-o să scoată blocada cetății pe Dunăre. Asaltul general al cetății Belgrad a avut loc în după-amiaza zilei de 21 iulie 1456, otomanii pătrunzând de două ori în oraș, dar de fiecare dată fiind respinși. La a treia încercare ienicerii otomani au fost din nou respinși de trupele lui Capistrano, amplasate pe podul ce asigura intrarea în cetate. Cruciații nou veniți de pe Dunăre au întărit garnizoana cetății.
La 22 iulie, tabăra creștină dezlănțuie un atac general, artileria turcă fiind repede capturată, însuși sultanul fiind rănit. Iancu de Hunedoara care a folosit iscusit artileria recent capturată de la otomani, care, la 23 iulie se retrag părăsindu-și tabăra. În cinstea acestei glorioase victorii până în zilele noastre în toate bisericile catolice, la ora 12 se trag clopotele, marcând victoria lui Iancu de Hunedoara asupra lui Mehmed al II-lea.
Victoria împotriva celui care cucerise Constantinopolul a fost răsunătoare, dar peste bucuria victoriei a venit vestea morţii lui Iancu de Hunedoara. El a murit la 11 august 1456, la douăzeci de zile după ultima sa victorie strălucită, fiind răpus de ciumă în tabăra de la Zemun. Corpul neînsuflețit al „atletului lui Hristos” a fost dus şi înmormântat în catedrala catolică de la Alba Iulia, alături de mormântul fratelui său Ioan.
La 22 iulie 1938 a murit Ionel Fernic, compozitor român, autorul celebrelor romanţe „Ţiganca”, „Crucea alba de mesteacăn”, „Îţi aduci aminte, doamnă?”, „La umbra nucului bătrân”, „Iubesc femeia”, „Pe bolta când apare luna”, precum şi al melodiilor ritmate „Nu mă lăsa să mor, Marghioalo!”, „Păi calu’ bălan!”, „Foaie verde şi-o alună”. Ionel Fernic (1901-1938) a fost şi aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.
La 22 iulie 1946 s-a născut cântăreața franceză Mireille Mathieu. De-a lungul carierei sale ea a înregistrat peste 1200 de cântece în 11 limbi, având vânzări de 122 de milioane de albume în lumea întreagă. Mireille Mathieu provine dintr-o familie numeroasă, cu 14 copii, ea fiind cea mai mare. Avea patru ani când a cântat în public pentru prima dată, în timpul unei slujbe în miez de noapte. De la 14 ani a lucrat în fabrică, pentru a-și ajuta familia și a-și plăti lecțiile de muzică. Sensibilă, dar și tenace s-a prezentat de trei ori succesiv la concursul „Se cântă în cartierul meu”, organizat de Primăria din Avignon, și abia a treia oară îl câștigă cu cântecul „La vie en rose”, pe care-l cântă la toate concertele. Susținută de Primărie, participă la o emisiune a televiziunii franceze „Télé Dimanche”, în 1965, când este descoperită de toată Franța interpretând cântecul idolului său Edith Piaf, „Isabelle”.
În ziua de 22 iulie a anului 2012 a decedat marele actor ucrainean de teatru şi film, Bogdan Stupka, conducătorul artistic al Teatrului Dramatic Academic Naţional „I. Franko” din Kiev. Bogdan Stupka s-a născut în satul Kulykiv din regiunea Lviv. La vârsta de 20 de ani a absolvit Studioul de actorie de pe lângă Teatrul „M. Zankoveţka” din Lviv. A deputat ca actor de film în lucrarea cinematografică „Pasărea albă cu semn negru”. Din 1978 şi până în ultima zi a vieţii a activat la Teatrul „I. Franko” din capitala Ucrainei. Pe scenă s-a produs în circa 50 de roluri, iar în filme – în circa 100 de roluri. În 1993 i s-a decernat Premiul Naţional „T. Şevcenko”, În perioada 1999-2001 a fost ministrul Culturii al Ucrainei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com