Istoricul zilei: 24 august

24 08 2021 LC IST 3

Anul 79 e.n. Vulcanul Veziuviu erupe, acoperind cu lavă oraşele Pompei, Herculaneum şi Stabiae.  Au murit mii de oameni. Plinius Secundus (numit si “cel Bătrîn”), istoric şi literat roman, unul dintre cei mai reputaţi savanţi ai Antichităţii, moare la erupția vulcanului. El era atunci prefectul flotei romane în Misenum. După erupția vulcanului devine interesat de acest fenomen, dar moare sufocat de gazele toxice emanate. Nepotul sau, Pliniu cel tânăr, senator roman și în același timp scriitor, relatează moartea unchiului său. Cea mai cunoscută, și singura păstrată, este opera lui Plinius despre științele naturale „Istoria Naturală”, o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de neprețuită valoare, ce ne transmite cunoștințele naturale, din acea perioadă. Primele zece volume vor fi publicate după moartea sa.

24 08 2021 LC IST 4

Anul 1745. A murit Oleksa Dovbus, eroul legendar al poporului ucrainean, conducător al opriştilor care a acţionat în vestul Ucrainei. Ceata lui Oleksa Dovbus (1738-1745) a întreţinut relaţii strânse cu haiducii din Moldova, Muntenia şi Ungaria.

24 08 2021 LC IST 5

Anul 1917.  La Chişinău a  încetat din viaţă poetul Alexei Mateevici, unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia. Printre cele mai îndrăgite creaţii ale Alexie (sau Alexei) Mateevici (1888- 1917) sale se numără „Cântec de leagăn” şi „Limba noastră”, considerată cea mai frumoasă odă închinată limbii române.

24 08 2021 LC IST 6

Anul 1991. Mihail Gorbaciov a renunţat la funcţia de lider al PCUS şi a cerut autodizolvarea acestui partid. Mihail Sergheevici Gorbaciov (1931) a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Anul 1991. Ucraina își declară independența față de Uniunea Sovietică. După puciul din august de la Moscova, la 24 august 1991 sesiunea extraordinară a Radei Supreme a RSS Ucrainene a declarat independenţa Ucrainei şi crearea statului suveran Ucraina. Aceasta însemna că pe întregul teritoriu al Ucrainei acţionează în exclusivitate numai Constituţia şi legile Ucrainei. Independenţa Ucrainei a fost confirmată la referendumul din 1 decembrie 1991. Atunci pentru independenţa Ucrainei s-au pronunţat 90,32 la sută din numărul cetăţenilor prezenţi la urne.

24 08 2021 LC IST 7

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий