La 24 august 79 e.n. Vulcanul Veziuviu erupe, acoperind cu lavă oraşele Pompei, Herculaneum şi Stabiae. Au murit mii de oameni. Plinius Secundus (numit si “cel Bătrân”), istoric şi literat roman, unul dintre cei mai reputaţi savanţi ai Antichităţii, moare la erupția vulcanului. El era atunci prefectul flotei romane în Misenum. După erupția vulcanului devine interesat de acest fenomen, dar moare sufocat de gazele toxice emanate. Nepotul sau, Pliniu cel tânăr, senator roman și în același timp scriitor, relatează moartea unchiului său. Cea mai cunoscută, și singura păstrată, este opera lui Plinius despre științele naturale „Istoria Naturală”, o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de neprețuită valoare, ce ne transmite cunoștințele naturale, din acea perioadă. Primele zece volume vor fi publicate după moartea sa.
La 24 august 1820 a decedat Ioan Budai-Deleanu, scriitor, filolog, lingvist, istoric şi jurist român, corifeu al Şcolii Ardelene. Ioan Budai-Deleanu (1760-1820 a făcut studii elementare la Cigmău. A urmat seminarul greco-catolic din Blaj (din 1772) și apoi Facultatea de Filosofie din Viena (1777-1779). Trece la Facultatea de Teologie (1780-1783). Obține titlul de doctor în filosofie. Câștigă o solidă cultură umanistă și adâncește studiul limbii latine și învață limbile germană, franceză și italiană. În timpul studiilor de la Viena, proiectează întocmirea unui lexicon, în 10 volume, pentru care culege material. Este unul din reprezentanții de frunte ai Şcolii Ardelene. În timpul studiilor de la Viena i-a cunoscut pe Samuil Micu, Petru Maior și pe Gheorghe Şincai. A împărtășit convingerile iluministe ale acestora. S-a stabilit la Lvov, unde a obținut, prin concurs, postul de secretar juridic al tribunalului provincial. În 1796 este avansat consilier (judecător) la Curtea de Apel, funcție pe care o deține tot restul vieții. Elaborează numeroase lucrări, cele mai multe rămase însă în manuscris, și publicate – doar în parte – mult după moartea sa. Îl preocupă domenii variate: drept, pedagogie, istorie, etnografie, lingvistică și literatură. La scrierile originale se adaugă traduceri de opere legislative și literare. Ioan Budai-Deleanu este autorul primei epopei în limba română, „poemationul eroi-comic” „Ţiganiada” sau „Tabăra țiganilor”, ediție definitivă de Jacques Byck în anii 1800-1812. Poemul eroi-comic „Țiganiada” tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. „Țiganiada” a fost redactată în două versiuni: prima, din 1800, este mai stufoasă și cu o acțiune mai complicată, a doua, din 1812, mai echilibrată și mai artistică. Din păcate, ea nu a fost cunoscută decât târziu, publicată mai întâi într-o revistă obscură, „Buciumul român”, în 1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în 1925. Eminescu nu a cunoscut-o.
Opera aparține genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică. Este singura epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos, parodierea ordinii universale. În „Istoria critică a literaturii române”, Nicolae Manolescu evidențiază valoarea „Țiganiadei” printr-o comparație: „Țiganiada” este un „Don Quijote” al nostru, glumă și satiră, fantasmagorie și scriere înalt simbolică, ficțiune și critică a ei”.
La 24 august 1868 s-a stins din viață Costache (Constantin) Negruzzi, clasic al literaturii române, reprezentantul perioadei pașoptiste. Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808, la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu) – localitate din apropierea Prutului, lângă Iași. Este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei Hermeziu. Şi-a început învăţătura în greacă, cu unul dintre dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol întitulat „Cum am învăţat româneşte”.
Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Aleksandr Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez, de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare – „Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822”.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum procedau mai toţi fiii de boieri pe atunci. Costache Negruzzi își începe calea în literatură prin traduceri din franceză, iar, studiind istoria propriului popor, scrie poemul „Aprodul Purice” – o critică indirectă la adresa domnitorului și boierilor de atunci. În 1837 Costache Negruzzi este ales deputat de Iași, iar în 1840 – primar al capitalei Moldovei, înainte de aceasta fiind director al teatrului, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Costache Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop.
Costache Negruzzi debutează cu traducerea poeziei „Șalul negru” de Aleksandr Pușkin. O altă traducere importantă este cea a satirelor lui Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir, din rusește, realizată împreună cu Alexandru Donici. Apoi traduce „într-o românească curată” baladele lui Victor Hugo.
Cea mai însemnată lucrare a lui Costache Negruzzi este nuvela „Alexandru Lăpușneanu”, publicată în revista „Dacia literară” în 1840, ea fiind una din nuvelele de referință ale literaturii române. Apreciindu-i scrierea, Mihai Eminescu, în poemul său „Epigonii”, îl caracterizează astfel: „Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne,/ Căci pe mucedele pagini stau domniile române”.
Costache Negruzzi se stinge din viaţă la 24 august 1868, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.
La 24 august 1917, la Chişinău a încetat din viaţă poetul Alexei Mateevici, unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia. Printre cele mai îndrăgite creaţii ale Alexie (sau Alexei) Mateevici (1888- 1917) sale se numără „Cântec de leagăn” şi „Limba noastră”, considerată cea mai frumoasă odă închinată limbii române.
La 24 august 1991 Ucraina își declară independența față de Uniunea Sovietică. După puciul din august de la Moscova, la 24 august 1991 sesiunea extraordinară a Radei Supreme a RSS Ucrainene a declarat independenţa Ucrainei şi crearea statului suveran Ucraina. Aceasta însemna că pe întregul teritoriu al Ucrainei acţionează în exclusivitate numai Constituţia şi legile Ucrainei. Independenţa Ucrainei a fost confirmată la referendumul din 1 decembrie 1991. Atunci pentru independenţa Ucrainei s-au pronunţat 90,32 la sută din numărul cetăţenilor prezenţi la urne
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com