Istoricul zilei: 24 februarie – Dragobetele – sărbătoare românească a celor îndrăgostiți

24 02 2020 LC site DRABOGETE

Istoricul zilei: 24 februarie

Dragobetele – sărbătoare românească a celor îndrăgostiți

Este o sărbătoare veche, de până la creștinism, înlocuită sau greșit adaptată astăzi la Ziua îndrăgostiților – Sfântul Valentin.

Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag). Ca atare denumirea slavă a început să fie adaptată încet-încet la limba română, astfel apărând în evul mediu denumirile Vobretenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete (unele dintre ele, foarte apropiate de denumirea cunoscută astăzi ‒ Dragobete), până când, probabil și sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales în sudul și sud-vestul României şi în Moldova denumirea ‒ Dragobete.

Denumirea consacrată  sărbătorii este evident Dragobete, fie ea dacică sau slavă, impunându-se în ultima vreme în conștiința oamenilor, bucură în mod firesc modalitățile prin care tinerii de altădată țineau această sărbătoare, dar mai ales în ce măsură și cum ar putea fi adaptate aceste modalități la zilele noastre.

În popor Dragobete era imaginat drept zeitate în Panteonul românesc, celebrat la o dată fixă – 24 februarie. Dragobete poate fi identificat cu Amor (sau Cupidon) – zeul dragostei, în mitologia romană și Eros – la greci.

O altă dovadă a originii dacice a numelui respectiv poate fi existența în cadrul sărbătorii Dragobete a unei tradiții străvechi – luatul fraților și surorilor de cruce (înfrățitul și însurățitul). Două persoane, care doreau să se înfrățească/însurățească, se zgâriau puțin la mână, în formă de cruce (ca să curgă sânge) și apoi suprapuneau zgârieturile. Astfel deveneau frați și surori de cruce. Alții doar se îmbrățișau și se sărutau frățește, cu jurăminte de ajutor reciproc. Cei deveniți frați și surori de cruce făceau o mică masă pentru prieteni.

Potrivit unor legende populare, Dragobete, ori conform altei variante Dragomir ș.a., a fost fiul Babei Dochia. El este prezentat ca un tânăr voinic, frumos și bun. Ca Făt-Frumos din basme – simbolul dragostei firești, curate, Dragobete inspiră fetelor și femeilor „încredere în dragoste”.

În popor se crede  că spre sfârșitul lui februarie, în preajma începutului primăverii, se logodesc păsările cerului, cele sedentare. Acestea se adună în stoluri, se împerechează, încep să-și facă cuiburi. Se zice, că păsările care nu se împerechează în ziua de Dragobete rămân fără pui tot anul.

Această sărbătoare, numită logodna păsărilor, s-a extins, în mod firesc și asupra oamenilor, în primul rând, a tineretului. Se credea, că e semn rău, dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se zicea că nu vor fi iubiți, iar dacă o fată ieșea cu un băiat și nu se sărutau, se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”.

Din păcate, unele dintre tradițiile menționate precum și altele, care erau legate de sărbătoarea Dragobete s-au uitat, cu timpul. Totodată pe an ce trece sărbătoarea revine, în mod firesc, la locul său binemeritat, fiindcă Dragobete înseamnă dragoste, respect.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Lasă un răspuns