La 25 decembrie 336 a avut loc prima menţiune documentară a sărbătoririi Crăciunului la Roma. Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 e.n., la Roma. Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 e.n. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie. În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din perspectiva bisericii. Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.
La 25 ianuarie 1642 s-a născut genialul fizician şi matematician englez Isaac Newton. Isaac Newton (1642-1727) este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a descris Legea atracţiei universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calcului diferenţial și a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice. Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare. Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.
La 25 decembrie 1873, în ziua de Crăciun, la Constantinopol s-a născut prințul Vladimir Ghica, diplomat, scriitor şi preot romano-catolic, nepotul lui Grigore V. Ghica, ultimul domnitor al Moldovei. A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman. La vârsta de cinci an, în 1878, Vladimir Ghica este trimis la școală în Franţa, în oraşul Toulouse. A fost lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. A absolvit şcoala în anul 1895, după care a urmat la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel a frecventat cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. Vladimir Ghica s-a întors în România din cauza anghinei pectorale, unde şi-a continuat studiile până în 1898, când a plecat la Roma, la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor Angelicum. A făcut profesiunea de credință catolică spre nemulţumirea mamei sale, care a fost până la moarte împotriva deciziei fiului său.
Vladimir Ghica a dorit să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea: la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires. A devenit astfel unul din pionierii apostolatului laic.
Întors în România, Vladimir Ghica s-a dedicat activităţii de caritate și a deschis primul dispensar gratuit „Bethleem Mariae” la București, a pus bazele marelui spital și sanatoriu „Sfântul Vincențiu de Paul”, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Vladimir Ghica a participat la servicii sanitare şi misiuni diplomatice în timpul războaielor (balcanic, primul şi al doilea război mondial) şi a fost primul preot român care a primit privilegiul de a putea celebra atât în rit romano-catolic, cât şi în rit ortodox.
La 18 noiembrie 1952 Vladimir Ghica a fost arestat, acuzat de „înaltă trădare” şi condamnat la trei ani de închisoare. Întemniţat la Jilava, preotul a fost ameninţat, bătut până la sânge şi torturat. Acolo, în închisoarea comunistă Jilava, Vladimir Ghica a decedat la 16 mai 1954. Martiriul său pentru credinţă a fost omagiat de Papa Francisc la 27 martie 2013. Monseniorul Vladimir Ghica a fost beatificat pe data de 31 august 2013 la Bucureşti, în cadrul unei slujbe religioase solemne şi înscris în rândul fericiţilor Bisericii Catolice, cu zi de prăznuire la 16 mai, ziua martiriului său.
La 25 decembrie 1989 a avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar. Dictatorul comunist şi soţia acestuia au fost acuzaţi de „genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului, distrugerea bunurilor obşteşti, subminarea economiei naţionale, precum şi pentru încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse în bănci străine”, după cum s-a anunţat în cursul serii de 25 decembrie 1989, la Televiziunea Romana. În comunicatul citit pe postul naţional de televiziune s-a mai precizat că Tribunalul Militar Excepţional a decis că „pentru aceste crime grave împotriva poporului român şi României, inculpaţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte şi confiscarea averii”. De asemenea, românii au fost informaţi că „sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată” şi că TVR va prezenta înregistrări din timpul procesului şi din momentul punerii în aplicare a hotărârii membrilor Tribunalului. Procesul a avut loc la Garnizoana din Târgovişte, judecător fiind Gică Popa, procuror Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceauşescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urmă comportându-se însă ca un inchizitor, nu un apărător al clienţilor săi. Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecată, declarând ca nu dă socoteala decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Excepţional a fost făcută print-un act scris de mână şi semnat cu o zi înainte de uciderea cuplului Ceauşescu. Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca preşedinte al Consiliului FSN. Implicaţi în condamnarea la moarte a soţilor Ceauşescu au fost şi adjunctul ministrului Apărării, generalul Victor Stănculescu, precum şi Gelu Voican Voiculescu, care a organizat şi înhumarea cuplului. Sentinţa dată de Tribunalul Militar Excepţional a fost pusa imediat în aplicare, Nicolae şi Elena Ceaușescu fiind uciși cu mai multe focuri de mitralieră
La 25 decembrie 1991 Mihail Gorbaciov a anunţat într-o declaraţie televizată că demisionează din funcţia de reşedinte al URSS, având în vedere situaţia creată odată cu formarea Comunităţii Statelor Independente (CSI). URSS a încetat să existe.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com