La 25 februarie 1866 a avut loc debutul literar al lui Mihai Eminescu în revista „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aș avea…”. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, „Lăcrimioarele învăţăceilor gimnazişti” (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi publică poemul sub numele de Eminescu, fără a-l întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul patronim slavon, ici, din numele acestuia. Eminescu acceptă noul nume, fiind de acord că este mai potrivit. La revista „Familia” a trimis 12 poezii: „De-aș avea”, „O călărire în zori”, „Din străinătate”, „La Bucovina”, „Speranța”, „Misterele nopții”, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „La Heliade”, „La o artistă”, „Amorul unei marmure”, „Junii corupți”, „Amicului F. I.”, precum și articolul „Repertoriul nostru teatral”.
La 25 februarie anul 1871, în oraşul Novgorod-Volynsk s-a născut celebra scriitoare ucraineană Lesea Ukrainka (Larysa Kosaci). Mama ei a fost cunoscuta scriitoare Olena Pcilka. O influenţă binefăcătoare asupra dezvoltării spirituale a Lesei Ukrainka a exercitat unchiul său, Myhailo Dragomanov, eminent activist public şi cultural. Din copilărie Lesea Ukrainka a suferit de o boală grea – tuberculoza. Creaţiile ei deseori erau interzise de cenzură în Imperiul Rus, de aceea Lesea Ukrainka s-a publicat mai des în Berlin, Dresda, Praga, Viena. La începutul secolului al XX-lea Lesea Ukrainka a vizitat de două ori Bucovina şi Cernăuţiul, fiind bună şi apropiată prietenă cu scriitoarea bucovineană Olga Kobyleanska. Ea s-a odihnit şi la Câmpulung Moldovenesc. Unele creaţii ale Lesei Ukrainka au fost traduse în română, iar istorici literari din România i-au apreciat scrierile.
La 25 februarie 1925 scaunul arhiepiscopal și mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de scaun patriarhal. Miron Cristea devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În ziua de 25 februarie a anului 1956, în cadrul Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, liderul sovietic Nikita Hruşciov a ţinut un discurs secret, în care a vorbit despre cultul personalităţii şi consecinţele acestuia, condamnând excesele perioadei staliniste, momentul generând un adevărat cutremur în întregul bloc socialist. Nikita Hruşciov a criticat acțiunile regimului lui Iosif Stalin, în particular epurările din cadrul armatei și din cadrul eșaloanelor superioare ale partidului, și a reafirmat susținerea idealurilor comunismului, invocându-l pe Vladimir Lenin.
Discursul a fost un moment important în politica de dezgheț promovată de Hrușciov. A fost și un semn al unor lupte acerbe pentru putere în rândurile conducerii sovietice, lupte în cadrul cărora Hrușciov a făcut un efort de a-i discredita pe cei ce supraviețuiseră lungii domnii a lui Stalin, printre care Lavrenti Beria. La suprafață, discursul a fost prezentat ca o încercare de a aduce Partidul Comunist al Uniunii Sovietice mai aproape de leninism. Scopul lui Hrușciov era, însă, în primul rând, obținerea de sprijin public pentru arestarea și executarea lui Beria în vara lui 1953, precum și legitimarea puterii sale recent consolidate, preluată de la Viaceslav Molotov și Gheorghi Malenkov, lideri loiali lui Stalin.
Raportul lui Nikita Hruşciov fost cunoscut ca „Discursul Secret”, deoarece a fost citit într-o ședință cu ușile închise, iar textul lui a fost tipărit abia în 1989.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com