La 25 iunie 1441 a avut loc prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova, în Ţara Românească va fi menţionată pentru prima dată în 1522. Convocarea acesteia a fost legată de decizia lui Alexandru cel Bun de a acorda fostei sale soţii, lituanianca Rimgailla, târgul Siret şi alte bunuri. Adunările Ţării (din secolul XVII se mai utiliza şi termenul „Sfatul de Obşte”) erau formate din boieri, clerul înalt şi curteni şi se întruneau atunci când se luau decizii importante pentru ţară (alegerea domnilor şi abdicarea acestora, declaraţii de război şi încheierea păcii, trimiterea de solii importante, judecarea unor cauze de mare importanţă, stabilirea obligaţiilor populaţiei faţă de stat etc.). Adunarea Ţării, convocată de domn, reprezenta un organ consultativ, eventual de confirmare a unor hotărâri domneşti, şi era condusă de Sfatul Domnesc.
La 25 iunie 1685, pe tronul Țării Moldovei a urcat Constantin Cantemir. Cantemireştii, după cum remarcă însuși Dimitrie Cantemir, erau „coborâtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crâm”. Această idee este preluată de istoricul A. D. Xenopol: „Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir”.
Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a născut la 8 noiembrie 1612 în localitatea Silişteni. Rămânând fără părinţi şi cu moşiile pustiite de tătari, tânărul Cantemir se înrolează ca mercenar în armata polonă, ajungând după 17 ani căpitan de cavalerie. În 1660 se întoarce acasă din armată, devenind ceauş spătăresc la curtea domnitorului Munteniei Grigore Ghica. După ce în 1664 acesta pierde tronul, Constantin Cantemir revine în Ţara Moldovei pe timpul domnitorului Eustratie Dabija, unde obţine dregătorii importante. Tot în această perioadă, Constantin Cantemir se căsătoreşte cu Ruxanda Gane. Din acest mariaj se naşte Ruxanda. Dar peste trei ani consoarta pleacă în lumea celor drepţi. În 1668 o ia de soţie pe Ana Bantâş, cu care va avea doi copii – Antioh şi Dimitrie. Prin această ultimă căsnicie Constantin se înrudea cu câteva dintre cele mai însemnate familii boiereşti din Moldova, precum şi cu domnii Eustratie Dabija şi Gheorghe Duca. Este de menţionat că, adunând la averea sa zestrea însemnată a soţiilor sale, el va deveni unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Moldovei.
Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: mai întâi vornic de Bârlad, apoi armaş, serdar şi mare clucer. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Acest fapt a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei, de a-l susţine pe Constantin Cantemir la domnie.
Primii ani de domnie sunt marcaţi de rivalitatea turco-polonă. Ţara era bântuită şi pustiită de tâlhari. Boierimea era împărţită. Un pas spre împăcare a fost îmbunătăţirea relaţiilor cu Miron Costin, care se afla în Regatul Polon. Cronicarul este numit staroste de Putna, iar fiica domnului, domniţa Safta, se căsătoreşte cu Pătraşcu cămăraşul, fiul lui Miron Costin. Pentru a stârpi tâlhăria, Cantemir stabileşte pedepse drastice.
În toamna lui 1685 polonezii au trecut Nistrul şi au ajuns până la Baia şi Iaşi. Însă lângă Boian armata turcilor, tătarilor şi moldovenilor i-a bătut pe polonezii conduşi de hatmanul Ioan Jablonewski. Regele Sobieski organizează, în 1686, o nouă invazie contra Moldovei, cu scopul de a-l urca pe tron pe Ştefan Petriceicu. Leşii, în alianţă cu cazacii, au ocupat Iaşul, unde au fost întâlniţi de mitropolitul Dosoftei. Armata domnului moldovean, ajutat de tătari, reuşeşte în octombrie al aceluiaşi an, să-i facă pe polonezi să se retragă peste Nistru.
În pofida victoriilor repurtate de Liga Sfântă asupra Imperiului Otoman, Constantin Cantemir rămâne fidel turcilor.
Moartea l-a prins în plină activitate politică. La 16 martie 1693 Constantin Cantemir îşi dă obştescul sfârşit. Este printre puţinii domni ai perioadei care şi-au păstrat tronul până la moarte. În pofida unei domnii pline de ameninţări, de situaţii duplicitare, de schimbarea vectorilor politicii externe, de răsturnări dramatice de situaţie, Constantin Cantemir a reuşit să asigure ţării o relativă stabilitate. Neştiinţa de carte, originea răzeşească i-au fost compensate pe deplin de experienţa vieţii şi de abilităţi înnăscute de diplomat şi administrator. Până şi Nicolae Costin recunoaşte că domnul era „foarte viteaz, bun, iară la fire blând şi cu inima milostivă, răbdător, cu puţină mânie întâi, apoi iertător şi nelacom la avere şi îndurător, necărturar şi la toate priceput”. În timpul domniei lui Antioh Cantemir osemintele lui Constantin Cantemir sunt aduse la Mănăstirea Mira (Mera), una din ctitoriile sale.
La 25 iunie 1852 s-a născut celebrul arhitect catalan spaniol Antoni Gaudi. Antoni Gaudí (1852-1926) a fost un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic, cât și pentru proiectele sale puternic individualizate. Ca tânăr arhitect, Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungând să creeze modele gotice și remarcându-se prin originalitatea și fantezia sa. El a fost susținut de către Eusebi Güell, un industriaș bogat, pentru care a creat un palat în 1889 (Palau Güell) – clădire care va fi înscrisă mai târziu în patrimoniul mondial al UNESCO , împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în 1907) şi Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914). În 1883 a început construcția unei catedrale dedicate Sfintei Familii, catedrală finanțată din fonduri publice. El a continuat să lucreze la acest proiect până la moartea sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident (fusese lovit de un tramvai). Acest monument mai este și astăzi în lucru, datorită donațiilor din fonduri publice.
La 25 iunie 1894 s-a născut la Sibiu fizicianul şi inventatorul Hermann Oberth, unul din fondatorii aeronauticii moderne. A conceput primele rachete balistice de mare distanţă şi a elaborat proiectul unei rachete în trei trepte pentru explorarea spaţiului cosmic. În 1912 a devenit student la medicina al Universităţii din Munchen, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. S-a întors apoi la universitate, dar a început să studieze fizica cu profesori iluştri ai vremii. În 1922, lucrarea sa de doctorat despre ştiinţa rachetelor a fost respinsă, fiind considerată utopică. Ea a fost publicată însă şi a reuşit să genereze o serie de controverse. În 1938 s-a stabilit la Viena şi ulterior în Germania. În toamna lui 1929 Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numita Kegelduse. Pe lângă rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert Goddard, este unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii. A decedat la 29 decembrie 1989.
La 25 iunie 1931, la Tighina din Basarabia s-a născut renumita mezzo-soprană română Iulia Buciuceanu. A studiat la Conservatorul din Iaşi cu muziciana Mansi Barberis, iar după desfiinţarea institutului, a continuat pregătirea la Conservatorul bucureştean, absolvit sub îndrumarea maestrului Petre Ştefănescu Goanga. A fost distinsă cu premii la Concursuri internaţionale, printre care competiţiile de la Sofia, Viena, Toulouse (Marele Premiu), Praga, Bucureşti. Peste trei decenii, Iulia Bucuiceanu a fost solista Operei Române cu un repertoriu impresionant ca diversitate stilistică şi interpretativă. Turneele au făcut-o cunoscută în compania colectivului Operei Române, dar şi prin invitaţii personale în Bulgaria, Franţa, Turcia, Germania, Rusia. A decedat la 18 iunie 2022, la Bucureşti.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com