Istoricul zilei – 3 aprilie: evenimente şi personalităţi

3 04 2023 IST 1

La 3 aprilie  1653  s-a încheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653). Vasile Vodă Lupu (1595-1661)  a fost un domnitor umanist şi a dus o politică de susţinere a Ortodoxiei în Peninsula Balcanică, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iaşi, a întemeiat Academia Vasiliană şi a sprijinit activitatea tipografică în Moldova. Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei. Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atât Ţara Moldovei, cât şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care îl slujise aproape două decenii  pe Vasile Lupu. Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a întors în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și învinge în lupta de la Popricani. Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ştefan şi în Valahia, cu gândul de a se răzbuna şi pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab. Este însă învins în bătălia de la Finta în 17 mai și îşi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemniţat în închisoarea Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol în 1661. Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alături de ceilalţi membri ai familiei.

La 3  aprilie 1897  a avut loc debutul lui Mihail Sadoveanu.  Mihail Sadoveanu (1880-1961) este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice.

3 04 2023 IST 2

La 3 aprilie 1918 s-a născut marele scriitor ucrainean Oles Honcear, autorul mai multor romane, care constituie opere de referinţă ale literaturii ucrainene. Oles Honcear a participat la cel de-al Doilea Război Mondial, la operaţiunile militare de pe teritoriul României. În „Jurnalul” său notează câteva momente despre românii evlavioşi şi cu credinţă în Dumnezeu. Romanele sale „Tronka”, „Ciclonul” a fost tradus în limba română de Mircea Lutic, iar romanul „Steaua vieţii tale” – de Grigore Crigan, ambii fiind din Cernăuţi.

3 04 2023 IST 3

În ziua de 3 aprilie a anului 1948 președintele american, Harry Truman, a semnat Planul Marshall  de ajutorare cu 5 miliarde de dolari pentru 16 țări europene afectate de cel de-al doilea război mondial. Planul Marshall a fost primul plan de reconstrucție, conceput de Statele Unite ale Americii și destinat aliaților europeni din cel de-al Doilea Război Mondial.

3 04 2023 IST 4

La 3 aprilie 1997, în al 45-lea an al vieții, a încetat să bată inima cântăreței române de muzică populară, Mariana Drăghicescu, numită „Privighetoarea Banatului”. Mariana Drăghicescu s-a născut la Bogaltin, județul Caraș-Severin, în 18 septembrie 1952. Viitoarea interpretă de muzică populară și-a petrecut copilăria, împreună cu frații ei, mai mult pe la bunici. Bunicul le cânta la fluier. Astfel, Mariana Drăghicescu a început să cânte, acompaniată de bunic, cu fluierul său, pe la 4-5 ani. Interpreta cântece ale celebrelor Maria Tănase și Maria Lătărețu. Prima apariție pe „scenă” a fost în Prisasina, la vârsta de 8 ani, la o serbare a școlii, în anul 1960, unde a fost foarte aplaudată. Mariana Drăghicescu a devenit artistă profesionistă odată cu angajarea sa la Orchestra „Doina Banatului“ din Caransebeș de unde, după câțiva ani, se transferă la Ansamblul profesionist „Banatul“ din Timișoara. A colaborat adesea și cu Ansamblul „Doina Timișului“ al Casei de cultură a municipiului Timișoara, precum și cu multe ansambluri și orchestre de muzică populară din România. Întreprinde numeroase turnee naționale. Realizează imprimări la Radio Timișoara și București. La Casa de discuri Electrecord prezintă o parte din repertoriul cules și adaptat. Despre discurile ei se scriu multe recenzii. Participă la festivaluri și concursuri de muzică populară și este recompensată cu mai multe premii. Gelu Stan a apreciat-o astfel: „Mariana Drăghicescu rămâne, prin cântecele ei, una dintre cele mai valoroase interprete de muzică populară din țară. A fost o solistă extraordinară, exemplu pentru toți cei care îi urmează în această vocație, cu un simț deosebit în a-și alege repertoriul”. Mariana Drăghicescu a murit la doar 45 de ani, pe 3 aprilie 1997, în Toronto – Canada. În anul următor, 1998, este creată Asociaţia culturală „Mariana Drăghicescu“, care organizează la Timișoara un Festival-concurs purtând numele regretatei soliste.

3 04 2023 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий