Anul 1739. Este semnat Tratatul de la Nissa între Imperiul Otoman şi Imperiul Rus în urma războiului din anii 1735-1739 în care rușii au spart rezistența Hanatului Crimeii, au trecut Nistrul în Moldova, iar în 1739 au mărșăluit spre capitala Moldovei, Iaşi, pe care au cucerit-o. Imperiul Habsburgic a intrat în război în 1737, de partea Rusiei, dar a fost forțat să facă o pace separată cu otomanii, prin Tratatul de la Belgrad, predând turcilor Serbia de Nord și Oltenia, ocupate anterior.
Retragerea austriacă a forțat Rusia să accepte Pacea de la Nissa, renunțând astfel la pretențiile sale legate de Crimeea și Moldova. Sultanul l-a recunoscut pe împăratul habsburgilor drept protector oficial al creștinilor din Imperiul Otoman, poziție pretinsă și de Imperiul Rus. Rusiei i s-a permis să își ridice un port la Marea Azov, dar fără vreo fortificație sau flotă la Marea Neagra.
Anul 1801. A murit Matei Milu (Milo), unul dintre primii poeţi din Moldova, bunicul marelui dramaturg Matei Milo. A scris poezii de dragoste, portrete satirice, care îl anticipează pe Costache Conachi. Scrie, de asemenea, primul pamflet şi prima odă din literatura română. Opera sa s-a păstrat în manuscris.
Anul 1814. S-a născut Mihail Lermontov, poet, prozator şi dramaturg rus, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus, autorul vestitelor opere literare „Demonul”, „Un om ciudat”. A fost omorât la un duel în 1841. Unele poezii de Mihail Lermontov au fost traduse în limba română de traducătorul şi poetul cernăuţean Mircea Lutic.
Anul 1895. S-a născut marele poet rus Serghei Esenin. Este autorul poemelor „Transfigurare”, „Anna Sneghina”, „Cheile Mariei” „Ceaslovul satelor”, „Rusia sovietică”, „Moscova cârciumăreasă”. S-a sinucis în 1925.
Anul 1918. Este difuzat Manifestul împăratului Austro-Ungariei, Carol I de Habsburg intitulat „Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean). Propunerea a fost respinsă de reprezentanţii acestor popoare. La aceeaşi data, apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro-Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro-Ungaria şi unirea lor cu România. Carol de Habsburg (1887-1922) – ultimul împărat al Austro-Ungariei, strănepot al lui Franz Iosif I, a preluat tronul după moartea acestuia din urmă în 1916.
Anul 1938. A încetat din viaţă mareşalul roman Alexandru Averescu, preşedinte al Ligii Poporului, prim ministru, membru de onoare al Academiei Române. Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele din sudul Basarabiei, astăzi în regiunea Odesa, Ucraina.
A fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României în acest război. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului). A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincţie militara româna.
Anul 1990. A avut loc reunificarea Germaniei. Republica Federala Germania (RFG) a încorporat Republica Democrata Germana (RDG). Istoricul eveniment s-a produs după primele alegeri libere desfăşurate pe 18 martie 1990 în fosta Germanie de Est, în urma negocierilor dintre cele două state, care s-au încheiat cu semnarea Tratatului de unificare. Cuvântul reunificare a fost folosit pentru a se face diferenţierea de unirea Germaniei care a avut loc în anul 1871. Negocierile dintre cele doua state au fost dificile, însă cancelarul german Helmut Kohl a reuşit să convingă liderii sovietici să accepte ideea reunificării. În paralel, autorităţile din RFG şi RDG au semnat o convenţie pregătitoare a importantului eveniment. Germania reunificată a rămas membră a Comunității Europene, (care mai târziu a devenit Uniunea Europeană) și a NATO.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com