La 30 august 1667 între Reci Pospolita şi Statul Moscovit a fost încheiat armistițiul de la Andrusov, care a confirmat împărţirea forţată a teritoriilor etnice ucrainene în două părţi – Ucraina din partea dreaptă a Niprului şi Ucraina din partea stângă a Niprului. Acest acord între Statul Mosvocit şi Reci Pospolita a trezit mari nemulţumiri în societatea ucraineană, care a dus la răscoala condusă de hatmanul Ivan Briuhoveşki. În octombrie 1667 Petro Doroşenko, cu susţinerea Turciei, a obţinut ca în Ucraina din partea dreaptă a Niprului să fie introduse oştirile poloneze.
La 30 august 1877 a început a Treia Bătălie de la Plevna, una din cele mai mari ale Războiului pentru Independenţă. La luptă participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1). După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi cuceresc reduta Griviţa 1. La asalt au participat şi două batalioane din Divizia 5 Infanterie rusă. Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877-1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri. După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta. În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.
La 30 august 1897, la București s-a născut Aurel Petrescu, cel care urma să devină regizor și operator, pionier al filmului de animație românesc. În 1920 Aurel Petrescu a creat filmul de animație „Păcală în lună” la Casa de producție „Soarele” a lui Erich Pommer. Acesta a fost primul film de animație românesc, inspirat din folclor, și prezentat în luna aprilie a aceluiași an la Cinematograful militar din București. Autorul îl considera ca fiind o „comedie bufă cu desene animate”. La realizarea filmului s-au implicat și inginerul chimist Constantin Ionescu-Cioc împreună cu operatorul Constantin Ivanovici. Întregul film avea o lungime de aproximativ 30 metri.
Din păcate, desenul animat nu s-a păstrat până în prezent, însă la Arhiva Națională de filme este un album cu 240 de așa-numite „capete de film”, fotograme din creațiile lui Aurel Petrescu. Așa s-a reușit reconstruirea pe cât posibilă a operei lui Aurel Petrescu, considerat „cel mai prolific autor din epoca pionieratului filmului românesc de animație”.
Succesul acestui film l-a determinat să continue, realizând noi filme despre Păcală: „Păcală amorezat“ (1925) și apoi „Păcală și Tândală la București» (1926). Între anii 1923 și 1927, Aurel Petrescu realizează un ciclu de desene animate umoristice, grupate sub denumirea de «D’ale zilei“.
Desenele animate ale caricaturistului Aurel Petrescu s-au născut sub influența celor americane și franceze din acea epocă. Realizate majoritar cu tehnica mixtă a desenului clasic și a cartoanelor decupate, personajele sale se mișcau simplu, doar din articulații, ceea ce îi făcu pe unii comentatori ai epocii să spună că desenele lui Petrescu ar trebui să se numească „articulate», nu animate.
În anul 1947 Aurel Petrescu s-a străduit să obțină sprijin oficial pentru realizarea unor filme de animație după basmele lui Ion Creangă : „Punguța cu doi bani” și „Capra cu trei iezi”. Din ultimul film s-au păstrat doar fragmente ale încercărilor sale (capra și iezii pe prispa casei, joaca iezilor).
Aurel Petrescu a decedat în ziua de 30 aprilie 1948 în București, la vârsta de doar 51 de ani.
La 30 august 1916 Germania a declarat război României. În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era dintre cele mai bune. România a intrat în lupta într-un moment defavorabil. Se apreciază în zilele noastre că, dacă ar fi intrat în război de partea Antantei în 1914 sau 1915, s-ar fi putut evita cucerirea Serbiei. La începutul anului 1916, românii ar fi putut sprijini Ofensiva Brusilov. Cauza principală a întârzierii intrării în război a României a fost neîncrederea cvasigenerală a liderilor politici și militari români în Rusia.
La 30 august 2011 a murit în Rusia, răpusă de leucemie într-un spital din Moscova, cântăreaţa basarabeană Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti. Alla Baianova, s-a născut la 18 mai 1914 în orașul Chișinău din Basarabia țaristă. Tatăl său, Nikolai Levitsky era un cântăreț de operă (numele de scenă Nikolai Bayanov ) care a studiat canto cu Antonio Cotoni. Mama ei, balerina Evgenia Skorodinska (1882-1947), provenea dintr-o familie de proprietari de terenuri, tatăl său fiind generalul Alexander Skorodinski. Strămoși din partea mamei sale descindeau din atmanul Skoropadski, iar unul dintre strămoșii dinspre partea tatălui a fost un artist remarcabil al secolului al 18-lea, Dmitri Levitsky. A făcut studii muzicale de canto la profesorul Sigismund Zalevschi, în anii 1934–1939. A debutat alături de tatăl său în cafeneaua Armenonville din Cannes, la vârsta de 13 ani (alte surse vorbesc de debutul său în restaurantul caucazian Kazbek din Paris). Din 1930 până în 1937 a cântat la numeroase restaurante din Chișinău, după care a lucrat la Teatrul Alhambra din București. A continuat să cânte în localurile bucureștene până în 1964. A avut turnee în mai multe țări ale lumii, printre care Franța, Germania, Iugoslavia, Grecia, Israel, Polonia, Uniunea Sovietică. Cânta fără cusur în limbile română, franceză și rusă.
În 1989, se mută cu traiul la Moscova, într-un apartament modest din Arbat. În Moscova, deși era la o vârstă înaintată, continuă să cânte la concerte și colaborează cu interpreți locali celebri, ca David Așkenazi, Viktor Friedman, Mihail Aptekman. A făcut parte din juriul concursului rusesc de romanțe „Romansiada”. La 18 mai 2009, a susținut un concert jubiliar la Opereta din Moscova, cu ocazia împlinirii a 95 de ani.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com