La 31 octombrie 1517 teologul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Credința lui Luther l-a făcut să intre în 1517 în conflict cu Biserica Romano-Catolică. Pentru a strânge fonduri în vederea construirii Bazilicii Sfântul Petru din Roma, papa Leon al X-lea a vândut credincioșilor indulgențe. Prin vânzarea de indulgențe se oferea, în schimbul unei donații bănești, anularea suferințelor vremelnice datorate păcatului – odată iertat prin pocăință. Luther s-a declarat împotriva acestei practici. În 1521, prin bula de excomunicare emisă împotriva lui Luther, papa a cerut împăratului Carol al V-lea să dispună executarea lui Luther. Împăratul, în loc să dea curs cererii papei, a convocat o adunare pentru cercetarea lui Luther. Oficialitățile din dietă i-au cerut să-și retragă declarațiile. Luther a refuzat, iar membrii dietei l-au declarat indezirabil. Luther a reușit să scape de pedeapsă cu ajutorul prietenului său, Frederic al III-lea, principele elector al Saxoniei, care l-a ascuns în castelul „Wartburg”, aproape de orașul Eisenach. Luther a primit pseudonimul „cavalerul George”. În timpul șederii în Wartburg, Luther a început să traducă Noul Testament în limba germană. Preocuparea principală a împăratului Carol era războiul cu Franța, astfel încât în cele din urmă Luther a putut reveni la catedra din Wittenberg.
Încercările de reformare a bisericii locale nu au avut succes în Europa centrală în timpul vieții sale, dar au fost continuate de discipolii săi. În 1524 o parte din țărănimea din sudul Germaniei, Austria și Elveția s-a folosit de teoria lui Luther ca pretext pentru declanșarea Războiului Țărănesc. În 1525 Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriță Katharina von Bora, arătându-se astfel adversar al celibatului impus de catolicism preoțimii. Restul vieții și l-a petrecut scriind, ținând predici și organizând reforma bisericii în Saxonia. Luther a murit la 18 februarie 1546 în orașul său natal Eisleben. Luther este cunoscut ca „părintele Reformei”. Intenția lui însă nu a fost crearea unei biserici noi, alternative, ci înnoirea Bisericii Universale.
În luna octombrie (în unele calendare figurează data de 31 octombrie) 1820, la Focşani s-a născut pictorul român Gheorghe Tattarescu, caracterizat ca cel mai tipic academist şi pionier al neoclasicismului în pictura românească. Viitorul artist plastic a început să picteze, ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici. Apoi îşi continuă studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată, de asemenea, de unchiul său. În anul 1844 Gheorghe Tattarescu şi unchiul său, Nicolae Teodorescu, pictează mănăstirea Răteşti. Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, Gheorghe Tattarescu obține o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma, unde învaţă în perioada 1845-1851. Aici i-a avut ca profesori pe Natale Carta, Giovanni Silvagni și Pietro Gagliardi. Sub îndrumarea lor Gheorghe Tattarescu se formează ca pictor în spiritul academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Barolome Esteban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni etc.
Gheorghe Tattarescu a participat la Revoluția de la 1848 şi a pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru şi Ştefan Golescu, aflaţi în exil. În 1851 la aceste portrete se adaugă şi cel al lui Nicolae Bălcescu.
Gheorghe Tattarescu reuşeşte să exprime idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne în compoziții alegorice cu subiect revoluționar – „Deșteptarea României”, „11 februarie 1866 — România Modernă”, cu subiect patriotic – „Unirea Principatelor”, cu subiect istoric – „Mircea cel Bătrân la 1386”, „Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș”, „Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar”.
În 1860 lui Gheorghe Tattarescu i se încredinţează să întocmească un „Album național” al priveliștilor și monumentelor istorice din țară. Astfel, pictorul are prilejul de a se afirma și ca peisagist, cu discrete accente romantice.
O mare parte din activitatea sa artistică pictorul Gheorghe Tattarescu a consacrat-o artei sacrale, creând un stil personal influențat de academismul italian și parțial de iconografia tradițională bizantină. În perioada 1853-1892, cu ajutorul elevilor săi, Gheorghe Tattarescu a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici din România.
În anul 1864, Gheorghe Tattarescu, împreună cu Theodor Aman, a înființat Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891-1892.
Gheorghe Tattarescu s-a stins din viaţă la 24 octombrie 1894, la Bucureşti. Casa pe care a cumpărat-o în Bucureşti în 1855 și în care a locuit timp de aproape 40 de ani a fost transformată în muzeu. Înființat în 1951, Muzeul „Gheorghe Tattarescu” găzduieşte o mare parte din lucrările pictorului.
La 31 octombrie 1881 s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. Eugen Lovinescu (1881-1943) este autorul operelor „Istoria literaturii române contemporane”, „De peste prag”, „Lulu”, „Nuvele florentine”, „Gr. Alexandrescu”, „Titu Maiorescu si posteritatea lui critica”, „Mite”, „Balauca”, „Aripa morţii”, „Viaţa dubla”.
31 octombrie 1933 au fost finalizate basoreliefurile celor patru preşedinţi ai Statelor Unite de pe muntele Rushmore. Monumentul Muntele Rushmore sau Monumentul național Muntele Rushmore, deseori doar Muntele Rushmore, aflat lângă orașul Keystone, statul Dakota de Sud, este un monument memorial care prezintă sintetic primii 150 de ani din istoria Statelor Unite ale Americii prin intermediul unor sculpturi colosale, înfățișându-i pe primii președinți ai țării, George Washington (întâiul), Thomas Jefferson (al treilea), respectiv pe ulteriorii Abraham Lincoln (al șaisprezecelea) și Theodore Roosevelt (al douăzeci și șaselea). Sculpturile în granit de circa 18 m înălțime au fost executate direct pe versantul sudic al cunoscutului munte de către sculptorul Gutzon Borglum (fost elev al lui Rodin) între 4 octombrie 1927 și 31 octombrie 1941, fiind ajutat de aproximativ 400 muncitori.
La 31 octombrie 1993 a încetat din viaţă regizorul italian Federico Fellini, unul dintre titanii cinematografiei mondiale, cunoscut graţie filmelor „Casanova”, „La Dolce Vita”, „Ginger şi Fred”,„La Strada”, „Nopţile Cabiriei”, „Amarcord”. Federico Fellini (1920-1993) a fost laureat al mai multor premii internaționale, între care și premiul Oscar (pe care l-a câștigat de patru ori, al cincilea primindu-l onorific).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com