La 6 februarie 1898, la Paris a avut loc premiera “Poemei române”, compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică în calitate de compozitor, la vârsta de 16 ani.
La 8 februarie 1880, Germania, Anglia şi Franţa recunosc independenţa de stat a României.
La 8 februarie 1600, Vaticanul l-a condamnat la moarte pe savantul Giordano Bruno, acuzat de erezie.
La 9 februarie 1881 a încetat din viaţă scriitorul rus Fiodor Dostoevski. Este considerat unul dintre cei mai mari romancieri ai literaturii universale. Mai toate operele lui au fost traduse şi în limba română. Romanul “Fraţii Karamazov” a fost tălmăcit în română de cunoscutul traducător cernăuţean, Mircea Lutic.
La 10 februarie 1837 a încetat din viaţă poetul şi dramaturgul rus A. S. Puşkin, autorul operelor “Micile tragedii”, “Boris Godunov”, “Povestirile răposatului Belkin”, “Istoria lui Pugaciov” ş. a. În anii tinereţii Aleksandr Puşkin a fost exilat în Basarabia, a fost cunoscut cu scriitorul apit Constantin Stamati.
La 12 februarie 1804 a decedat filozoful german Immanuel Kant, considerat unul dintre cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influenţă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile apita. Una dintre lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie “Critica raţiunii pure”, opera sa apital, în care cercetează bazele procesului de cunoaştere.
La 12 februarie, în Ucraina, pe stil vechi, sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea închinată Sfinţilor Trei Ierarhi a fost rânduită de Dumnezeu în urma unei dezbinări care s-a ivit, mai ales în Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, pe la sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea, cu privire la întâietatea în cinstire a celor trei mari ierarhi. Pentru a alunga gândirea păguboasă, sectară, dar şi evlavia exclusivistă din sânul Bisericii, Dumnezeu a rânduit ca cei Trei Mari dascăli şi Ierarhi să se arate Episcopului Ioan al Evhaitelor pentru a-l încredinţa că ei, atât pe pământ, cât şi în cer, au lucrat pentru împăcarea oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă, pentru a aduce pace şi unire între oameni, şi că sunt egali înaintea lui Dumnezeu. Pomenirea celor Trei Mari Dascăli şi Ierarhi a avut o contribuţie semnificativă la formularea şi apărarea învăţăturii Bisericii şi la întărirea vieţii duhovniceşti a creştinilor. Prima lor trăsătură comună este apărarea dreptei credinţe, fiindcă ei erau păstori de suflete şi aveau datoria de a păstra pe păstoriţii lor în dreapta credinţă, pentru că numai cine are dreapta credinţă poate dobândi mântuirea. A doua trăsătură comună a celor Trei Sfinţi Mari Ierarhi este dragostea lor pentru Biserică. Ei au apărat Biserica în faţa păgânilor, în faţa ereticilor, dar şi în faţa unei “secularizări”, am putea numi-o, şi anume reminiscenţe ale păgânismului care încă influenţau Biserica. Toţi trei au apărat sfinţenia Bisericii şi sfinţenia la care trebuie să ajungă fiecare creştin botezat. Prin aceasta ei apărau scopul vieţii creştine, şi anume dobândirea Duhului Sfânt şi a sfinţirii omului pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. O altă trăsătură comună a Sfinţilor Trei Ierarhi a fost iubirea faţă de cei săraci.
