La 4 august 70 e.n. Armata Romană distruge al doilea Templu de la Ierusalim. Cu puțin timp înainte de luna plină din primăvara anului 70 e.n. Titus se află în fața Ierusalimului, cu o forță militară uriașă. Pe toate străzile și pe toate drumurile se îndreaptă spre oraș coloane cum Iudeea nu a mai văzut nicicând. Se apropie legiunile V, X, XII și XV, însoțite de cavalerie, trupe de geniu și alte trupe auxiliare, aproape 80.000 de oameni. Pentru a izola orașul ermetic, Titus poruncește construirea unei „circumvallatio”. Din pământ se construiește, zi și noapte, un zid uriaș, înalt, care cotește amplu în jurai Ierusalimului, întărit prin treisprezece construcții fortificate, păzit de un lanț dens de santinele. Dacă până acum, în timpul nopții și pe căi ascunse, prin tuneluri sau șanțuri s-au mai putut căra provizii și alimente în oraș, acum „circumvallatio” întrerupe și această ultimă și sărăcăcioasă aprovizionare. Fantoma foamei ține în gheare orașul suprapopulat de pelerini, moartea seceră o recoltă înfricoșătoare.
În luna august a anului 70 legionarii romani și-au înălțat drapelele în zona sacră a evreilor și au adus jertfe în fața lor. Deși jumătate de Ierusalim se află în mâinile dușmanului, deși – asemenea unor semne prevestitoare de rău — din Templul arzând se ridică sumbre coloane de fum, zeloții nu se predau. În septembrie sunt trecute și aceste ziduri, cucerite ultimele bastioane; rezistența este înfrântă definitiv. Pierderile umane ale iudeilor sunt inimaginabil de mari. În timpul asediului s-au aflat în cetate, conform datelor lui Tacit, 600 000 de oameni. Josephus notează ca număr al prizonierilor, fără a socoti și crucificații și spintecații, 97.000 și adaugă că pe o singură poartă iudeii au scos într-un interval de trei luni 115.800 de cadavre.
Deasupra ruinelor, pustiului și deznădejdii din Templul Ierusalimului, pe care, sub amenințarea pedepsei cu moartea, nimeni nu avea voie să calce, împăratul Adrian ridică o nouă colonie romană: Aelia Capitolina. Priveliștea unei colonii străine pe pământul sacru al culturii iudaice provoacă încă o dată o rebeliune deschisă.
La 4 august 1854, în satul Zanki din ţinutul Cernighiv s-a născut eminenta actriţă ucraineană Maria Zankoveţka. În 1876 ea a debutat pe scena Teatrului din Nijyn. Succesul ei de creaţie a început în 1882, când a fost angajată la Teatrul orăşenesc din Elisavetgrad (actualmente Kropyvnyţki), condus de Marko Kropyvnyţki. Apoi a activat şi în alte trupe teatrale renumite din Ucraina. Rolurile ei celebre sunt cele ale Natalkăi din „Natalka Poltavka”, Haritinei şi Sofiei din „Argata” şi „Nefericita”, Asei din „Ţiganca Asa” etc. Maria Zankoveţka a reuşit să se filmeze şi în filme: „Natalka Poltavka” (1909) şi „Ostap Bandura” (1923). Legendara artistă a decedat la Kiev în 1934.
La 4 august 1866 s-a născut Gheorghe D. Mărdărescu, general roman. Gheorghe D. Mărdărescu (1866-1938) a participant la Bătălia de la Oituz şi la Campania din Ungaria, decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa a III-a pentru acţiunea contra regimului bolşevic al lui Béla Kun. A fost Ministru de Război între anii 1922-1926.
În ziua de 4 august a anului 1875 a murit Hans Christian Andersen, autor de poveşti danez. Hans Christian Andersen (1805-1875) a fost celebru mai ales pentru basmele sale. A refuzat toată viața să semneze altfel decât cu inițialele H.C., de aceea editurile serioase i-au respectat și după moarte dorința. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Prințesa și bobul de mazăre”, „Soldatul de plumb”, „Fata din soc”, „Fetița cu chibrituri”, „Florile micuței Ida” și „Răţuşca cea uitată”. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de Casa Regală daneză și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naștere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii. Un parc tematic bazat pe poveștile lui Andersen a fost deschis în Shanghai la sfârșitul anului 2006. Jocuri multimedia, precum și tot felul de alte concursuri culturale legate de povești sunt disponibile pentru vizitatori. El a fost ales drept vedeta parcului, deoarece el este „o persoană drăguță și harnică, ce nu s-a temut de sărăcie”.
La 4 august 2003 s-a stins din viață soprana română de reputație internațională, Valentina Crețoiu. Valentina Crețoiu s-a născut la 12 martie 1909, la București. Și-a început studiile muzicale la Cernăuți, cu profesorii Conservatorului, înființat aici în perioada interbelică, pianistul Tit Tarnovschi și profesorul de teorie muzicală Alexandru Zirra, care avea să-i descopere vocea. Studiile și le-a încheiat la Conservatorul din București, unde a debutat pe scenă în 1928, oferindu-i aproape imediat un contract la Opera Română. În 21 decembrie 1930 soprana Valentina Crețoiu este prima interpretă a celor 7 lieduri pe versuri de Clement Marot, acompaniată la pian chiar de George Enescu. În 1933 câștigă o diplomă de onoare la Concursul de Canto de la Viena, urmat de o ocazie neașteptată de a cânta la București cu trupa Operei din Berlin și o altă ofertă de angajament din partea directorului operei berlineze.
Apare cu succes în toate premierele bucureştene, dar şi în titluri deja existente: „Căsătoria secretă”, „Parsifal”, „Boris Godunov”, „Lucia di Lammermoor”, „Carmen”, „Rigoletto”. Valentina Crețoiu a cântat la Opera Națională din București 31 de ani și a împărtășit una dintre cele mai frumoase povești de dragoste cu baritonul Șerban Tassian, cel care i-a și devenit soț în 1936. Era iubită și idolatrizată de Șerban Tassian care afirma: „Nu există femeie mai frumoasă, mai inteligentă şi mai dulce, cu o aleasă clasă şi cu o mare forţă de caracter, o mai dăruită fiinţă pentru artă, ca Valentina!”. Alături de baritonul Șerban Tassian și de tenorul Dinu Bădescu, Valentina Crețoiu a susținut spectacole la operele din Viena, Graz şi Linz.
A avut o voce de soprană lirico-dramatică, iar repertoriul a fost deosebit de vast, incluzând opere românești, germane, italiene, franceze, ruse, din perioada barocă până la contemporani. A cântat, de asemenea, lied și muzică vocal-simfonică, dar și operetă. A realizat un număr mare de înregistrări radiofonice. A întreprins turnee în Germania, Austria, Cehoslovacia, Bulgaria și Polonia.
Valentina Crețoiu a fost arestată la 20 iunie 1961, împreună cu alţi solişti de la Opera din Bucureşti, şi condamnată pentru „huliganism” la 7 luni închisoare corecţională. A fost eliberată la 22 ianuarie 1962. Arestarea sa s-a încadrat în acţiunea de eliminare din viaţa publică a unor personalităţi culturale interbelice. Mai mult, după eliberare, a fost obligată să participe în martie 1962 la o şedinţă publică ţinută la Opera Română în care cei arestaţi au fost „condamnaţi” pentru faptele lor, chiar de colegii de scenă.
Recunoașterea meritelor artistice ale Valentinei Crețoiu a venit abia în 2003, când, la 94 de ani, ilustrei cântărețe i-au fost înmânate însemnele Ordinului Național Steaua României, în gradul de Cavaler. În acel an soprana Valentina Crețoiu s-a stins din viață. Toate înregistrările realizate de Valentina Crețoiu sunt păstrate în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com