La 6 ianuarie 1412 s-a născut Ioana d’Arc, eroină națională a Franței. Ioana d’Arc este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice, dar și foarte controversată. A fost supranumită de naționaliștii francezi „Fecioara din Orleans” și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337-1453). Conform legendei, la 29 aprilie 1429, Ioana intră în Orleans. Peste cinci zile cade unul dintre puternicele forturi pe care englezii le construiseră pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, fata constrânge șefii militari francezi, mai mult decât sceptici, să ordone asaltul unei noi fortificații care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, conduce, totuși, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaților să „spargă” fortăreața. Se supun și succesul nu întârzie să vină. Dar adevărul istoric dezvăluit recent este altul: Ioana ajunge la Orleans la o săptămână după ce englezii ridicaseră asediul. Legenda continuă: Vestea împlinirii primei profeții a Ioanei este răspândită în întreaga Franță. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că este trimisul lui Dumnezeu.
La 24 mai 1430 Ioana d’Arc este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încearcă să iasă din încercuire. Eroina pune la cale o evadare, însă Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziţiei. La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce (nu știa să scrie) actul de abjurare. Se spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Este arsă pe rug, la 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea. Este adevărat că Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei. Totuși, nu a uitat-o cu totul. El este inițiatorul procedurii care anulează sentința din 1431. Cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Sentința este anulată în 1456. Ioana d’Arc este reabilitată. Dar reabilitarea este limitată. Nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa. Este beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat. Ioana este sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franței se afla o putere de dreapta.
La 6 ianuarie 1596 s-a născut hatmanul ucrainean, Bogdan Hmelniţki. Bogdan Zinovii Hmelnițki a fost liderul rebeliunii împotriva magnaţilor polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. El a încheiat în 1654 tratatul de la Pereiaslav cu Ţaratul Rusiei, care avea să ducă în cele din urmă la pierderea independenței Ucrainei în fața Imperiului Rus.
Hmelnițki este privit în Ucraina în general ca un erou național, un părinte al națiunii. Un oraş și o regiune din Ucraina poartă numele său. Chipul său apare imprimat pe bancnotele ucrainene, iar în centrul Kievului se află un monument al marelui hatman. În ciuda tuturor acestor dovezi de prețuire, chiar în Ucraina există nuanțări ale poziției diferitelor persoane în legătură cu Hmelnițki. Cele mai multe critici se leagă de uniunea cu Rusia, care este apreciată de unii drept dezastruoasă. Acest punct de vedere special a fost susținut printre alții de marele poet ucrainean Taras Şevcenko, care a fost unul dintre cei mai aspri critici ai hatmanului. Reputația lui Hmelnițki a fost zdruncinată în timpul vieții de alianța cu tătarii, care au luat în sclavie un mare număr de țărani ucraineni. Ca o concluzie, se poate spune că imaginea lui Hmelnițki este în Ucraina zilelor noastre mai degrabă una pozitivă, existând unele critici cu privire la uniunea cu Rusia, care a fost dictată de necesitatea supraviețuirii într-o perioadă foarte dificilă.
La 6 ianuarie 1802 s-a născut, la Târgovişte, Ion Heliade Rădulescu, scriitor, lingvist şi om politic român, întemeietorul presei scrise în Ţara Românească. El a fost membru fondator al Academiei Române și primul ei președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă. În anul 1829 începe să apară „Curierul Românesc”, întemeiat de Ion Heliade Rădulescu. În 1846 Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, menită să înzestreze cultura românească cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. Ion Heliade Rădulescu s-a stins din viaţă la 27 aprilie 1872, la Bucureşti.
La 6 ianuarie 1918 are loc incidentul din gara Chișinău – Parte a Participării României la Primul Război Mondial. A fost un incident cu caracter de element central al tentativei autorităților Regatului României de a susține militar Sfatul Țării de la Chișinău, amenințat de o lovitură de forță a bolșevicilor, înainte de dislocarea trupelor române de campanie dincolo de Prut. Incidentul a avut un caracter militar și a implicat în calitate de protagoniști un eșalon de voluntari ardeleni sosiți de la Kiev – pregătiți de luptă – și forțe militare bolșevice din capitala Basarabiei ale „Front-Otdel” – filială a RUMCEROD-ului din Odesa. Rezultatul a fost reprezentat de neutralizarea (dezarmarea) unității de voluntari în gara orașului, precum și de stoparea avansului și retragerea forțele române de sprijin care ar fi urmat să contribuie la preluarea Chișinăului, trimise din Regat de către Marele Cartier General. După eșuarea puciului bolșevic din Chișinău, prizonierii supraviețuitori ai eșalonului de la Kiev au fost eliberați de forțele armate locale loiale guvernului moldovenesc. În scurtă vreme 4 divizii românești au fost dislocate în Basarabia și au forțat retragerea unităților militare bolşevice dincolo de Nistru.
La 6 ianuarie 1940, la Craiova s-a născut renumita cântăreaţă de muzică uşoară româna Doina Badea. A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat „Oltenia”, cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic. Muzicologul George Stârcea a caracterizat astfel fenomenul Doina Badea: „Avea, într-adevăr, un fel al ei propriu de a interpreta orice melodie, o rezonanță particulară a tonurilor. Nu semăna cu nimenea și nimeni nu va putea să o imite, fiindcă Doina Badea este o apariție singulară, căreia până și cei indiferenți îi recunosc unicitatea sa de nerepetat”.
Şi-a pierdut viaţa în rezultatul cutremurului de pământ din 4 martie 1977.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com