La 6 noiembrie 1893 a încetat din viaţă compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski. Piotr Ceaikovski (1840-1893) este autorul baletelor „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită”, a operelor „Evgheni Oneghin”, „Mazepa”, „Dama de pică” etc. Celebrul compozitor are rădăcini ucrainene. El este un descendent din neamul căzăcesc Ceaika, iar rude ale lui au fost din familiile vestite Grebinka şi Gogol. Străbunicul compozitorului, Fedir Ceaika, a fost sotnic în regimentul Mirgorod şi a participat la Bătălia de la Poltava (1709), unde a murit din cauza rănilor primite. Fiul lui Fedir, Petro Ceaika (bunicul compozitorului) a fost student la Academia Movileană din Kiev şi şi-a schimbat numele de familie din Ceaika în Ceaikovski. S-a stabilit cu traiul în gubernia Viatka din Rusia. Tatăl compozitorului, Ilia Ceaikovski a fost general-maior în retragere, iar mama compozitorului, Alexandra, născută Acier, a fost nepoata sculptorului francez, Michel Victor Acier.
La 6 noiembrie 1914 s-a născut scriitorul român Alexandru Mitru, autor de literatură pentru copii și tineret. Printre scrierile sale se numără „Legendele Olimpului” și volumul de povești „Căciula fermecată”. „Legendele Olimpului”, ciclu de povestiri inspirate din miturile grecilor, au jucat un rol însemnat în apropierea publicului tânăr din România, de bazele gândirii și de istoria mitică a Greciei Antice.
La 6 noiembrie 1918 a fost creat în Lublin, sub conducerea socialistuui Ignacy Daszyński, Guvernul Provizoriu al Republicii Polonia. La 10 noiembrie, Józef Piłsudski, recent eliberat din închisoare de autoritățile germane de la Magdeburg, a revenit la Varșovia. În ziua următoare, datorită popularității sale și a sprijinului din partea majorității partidelor politice, Consiliul a numit pe Piłsudski, comandant șef al forțelor armate poloneze. Războiul polono-sovietic, a început în 1919, a fost cel mai important al războaielor regionale, și unul dintre cele mai importante conflicte ale perioadei interbelice. Piłsudski a atacat cu o forță militară importantă în Ucraina în 1920 și în luna mai forțele polono-ucrainene ajunseseră la Kiev. Contra-ofensiva sovietică a forţat Polonia să se retragă din Ucraina și Armata Roşie a ajuns în inima tânărului stat polonez, iar bătălia decisivă a războiului a avut loc în apropiere de capitala Varșovia. Piłsudski a reluat ofensiva, împingând forțele sovietice spre est. În cele din urmă ambele părți, epuizate, au semnat un tratat de pace de compromis la Riga, la începutul anului 1921, prin care au fost împărțite teritoriile disputate din Belarus și Ucraina, între cele două tari. A Doua Republică Poloneză este numele neoficial dat Poloniei între Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial. Atunci când au fost stabilite granițele statului în 1921, țara avea o suprafață de 388,6 mii km² (a șasea țară ca mărime din Europa) și 27,2 milioane de locuitori, conform unui recensământ din același an.
La 6 noiembrie 1936, în satul Clocuşna, judeţul Hotin, s-a născut cunoscutul regizor de film, scenarist şi poet moldovean, Emil Loteanu. În prezent satul de baştină al lui Emil Loteanu se află în raionul Ocniţa, Republica Moldova. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București.
În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuţi, sat din raionul Hotin. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1952 Emil Loteanu a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973-1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. Printre filmele regizate de el s-au bucurat de o apreciere deosebită, chiar de premii internaţionale, „Poienile roşii” (1966), „ Lăutarii” (1971), „Şatra” (1975), „Gingaşa şi tandra mea fiară” (1978), „Anna Pavlova” (1983) şi „Luceafărul” (1986). Scene pentru filmele „Lăutarii” şi „Luceafărul” au fost filmate în Bucovina – la Crasna şi Cernăuţi. Emil Loteanu a fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”. În ultimii 20 de ani din viața sa, numărul ofertelor de filme a căzut drastic din cauza destrămării URSS, Emil Loteanu devenind aproape șomer.
La data de 18 aprilie 2003, a decedat fiind bolnav de cancer, în timp ce filma producția „Yar”, film pe care nu a reușit să-l finalizeze. A fost înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.
Există lucruri mai puțin cunoscute despre personalitatea lui Emil Loteanu, numit și ultimul romantic al cinematografiei sovietice. Deși invita și actori renumiți să joace în filmele sale, Emil Loteanu prefera actori la început de drum, pe care îi modela după bunul său plac. Într-un interviu, compozitorul Eugen Doga afirma că eroii filmelor lui Loteanu aveau aceleași gesticulări și mimici ca însuși regizorul acestora. Printre actorii lansați de Loteanu enumerăm: Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, Victor Soțchi-Voinicescu. Se poate spune că l-a descoperit și promovat pe Eugen Doga, devenind mai apoi prieteni. Compozitorul Eugen Doga susține că Emil Loteanu a fost cel care l-a motivat și i-a sugerat linia melodică pentru valsul din „Gingașa și tandra mea fiară”, regizorul fiind și unul dintre puținii oameni cu care compozitorul putea vorbi în română când trăia la Moscova.
Emil Loteanu s-a afirmat mai puţin ca poet, însă critica literară a reuşit să-l numească „poet cu ochii arşi de frumuseţe”.
La 6 noiembrie 1943, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial Armata Roşie a eliberat oraşul Kiev de ocupanţii nazişti. Operaţiunea de ofensivă Kiev s-a desfăşurat în perioada 3-13 noiembrie 1943, ea făcând parte din Bătălia pentru Nipru – una dintre cele mai ample şi mai sângeroase operaţiuni militare din istoria mondială. La ea au participat circa patru milioane de oameni din ambele părţi. Înainte de a se retrage, naziştii au distrus cele mai multe dintre obiectivele strategice importante ale oraşului. Kievul zăcea în ruine şi era aproape pustiu. În el au rămas circa 100 mii de locuitori – a zecea parte din populaţia de până la război. Ocupaţia hitleristă a Kievului a durat 778 de zile – de la 19 septembrie 1941 până la 6 noiembrie 1943.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com