Istoricul zilei: 7 august

7 08 2021 LC IST 6

Anul 1758. A început domnia lui Ioan Teodor Callimachi în Moldova. Ioan Teodor Callimachi sau Călmașul (1690-1780) a fost domn în Moldova în perioada 7 august 1758 – 11 iunie 1761. A fost boier de origine moldoveană, a studiat la Lvov și a ajuns mare dragoman la Constantinopol în perioadele 1741-1751 și 1752-1758,  în această calitate i-a împiedicat pe turci să intre în război pentru succesiunea tronului Austriei. Ca domn, nu s-a distins de ceilalți domni fanarioți. După ce a fost înlocuit cu fiul său Grigore Callimachi, s-a retras la Constantinopol, unde a mai trăit 19 ani. Cunoștea limbile latină, turcă, italiană, greacă și franceză.

Anul 1864. S-a înfiinţat primăria oraşului Bucureşti. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu, general si om politic român. Barbu Vlădoianu (1812-1876) a fost un general și om politic român. A ocupat funcția de ministru al Apărării Naționale între 21 februarie 1859 și 3 mai 1859. În timpul primului său mandat ca edil al capitalei, morile de apă de pe râul Dâmbovița au fost desființate și a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundațiile constante până la acea dată. Barbu Vlădoianu a organizat primul corp de pietrari, în vederea pietruirii străzilor Bucureștiului. În 1865 a fost înființat, de către primar, Oficiul de stare civilă și a fost semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul României: București – Giurgiu. În cel de-al doilea mandat, Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare cu gresie și granit a Podului Mogoșoaia (actuala Calea Victoriei). Lucrările au fost finalizate în 1872. Prima linie de tramvai tras de cai („tramcar”) a fost inaugurată în decembrie 1872 și făcea legătura între Gara Târgoviștei (actuala Gară de Nord) și bariera Moșilor. A murit în 1876 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București.

7 08 2021 LC IST 3

Anul 1911. A încetat din viaţă Gheorghe Cârțan, luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania.  Gheorghe Cârțan, cunoscut și sub numele de Badea Cârțan (1849-1911) a distribuit cărți românești, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României.

7 08 2021 LC IST 4

Anul 1947. La Marşinţi, sat din regiunea Cernăuţi, s-a născut Sofia Rotaru, renumita cântăreaţă  din Ucraina, de origine etnică română. Poatră titlurile onorifice de artistă a poporului din Ucraina, Republica Moldova, URSS, este Erou al Ucrainei. Este cunoscută pentru vocea sa lirică, ca și pentru recunoștința socială şi religioasă. Cariera sa este marcată de un succes mondial pe scena muzicală anume în țările Europei de Est și în țările fostei Uniune Sovietice. În 2000 a fost numită Cântăreața secolului XX.

7 08 2021 LC IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий