Istoricul zilei: 8 martie

8 03 2021 LC IST 2

Anul 1848. În locuinţa lui Nicolae Bălcescu de la Paris are loc o întrunire a revoluţionarilor români, în care se decide declanşarea revoluţiei în ţară şi se redactează programul revoluţionar, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire.

8 03 2021 IST 4

Anul 1856. Contele Walewski, ministrul de externe al Franţei şi preşedinte al Congresului de pace de la Paris, propune, în timpul lucrărilor Congresului   unirea Moldovei cu Muntenia sub conducerea unui prinţ străin. Alexandre Florian Joseph, Conte de Colonna-Walewski (1810-1868) a fost un om politic, diplomat și militar franco-polonez. Era fiul natural al lui Napoleon I și al amantei acestuia, Maria, Contesa Walewski. Alexandre Walewski a fost senator (1855-1865) și ministru al afacerilor externe (1855-1860) pe timpul lui Napoleon al III-lea. În această calitate el a fost promotorul, în cadrul Congresului de pace de la Paris   a Unirii Principatelor Dunărene sub un domnitor străin.

Anul 1871. S-a stins din viaţă publicistul şi omul politic Alexandru Hurmuzaki, membru fondator al Societăţii Academice Române, unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina.   La timpul său, Alexandru Hurmuzachi a fost ales deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. În perioada 1848-1850 redactează, împreună cu fratele său, Gheorghe, ziarul „Bucovina”.  În 1862 a inaugurat „Foaia Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina”. În calitate de publicist, Alexandru Hurmuzachi  a semnat articolele „Teatrul național la Cernăuți”, „Arune Pumnul” şi  „Alecsandri în Cernăuți”. A fost înmormântat în curtea Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Dulceşti, judeţul Neamţ.

8 03 2021 LC IST 1

Anul 1917. A început Revoluţia de la Petrograd (23 februarie/8 martie – 2 martie/16 martie),   care a dus, în 15 martie 1917, la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea. După victoria de la Petrograd a revoluţiei democratice, abdicarea ţarului rus Nicolai II-lea şi constituirea Guvernului Provizoriu,  publicaţia „Cuvânt moldovenesc” de la Chişinău îşi anunţa cititorii că „noi de acum nu mai suntem robii stăpânirii vechi, care ani de-a rândul și-a bătut joc de noi în chipul cel mai grozav” .

Revoluţia din Februarie din 1917 din Rusia a fost primul stadiu al Revoluției ruse din 1917. Rezultatul imediat al acestei revoluții a fost abdicarea țarului Nicolae al II-lea la 2 martie 1917. Revoluția a apărut în mare parte ca rezultat al insatisfacției provocate de modul în care țarul conducea țara și, în mod particular, de tot mai adânca implicare în luptele primului război mondial. A fost un transfer al puterii în mare parte lipsit de vărsare de sânge. Regimul instituit a fost o alianță dintre liberali și socialiști care a vrut să inițieze reforme politice, să aducă la putere un executiv (guvern) și o Adunare Constituțională alese în mod democratic.

Anul 1945.  La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Premierul britanic Churchill s-a adresat preşedintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală şi strict secretă, în care îşi manifesta îngrijorarea faţă de instalarea, prin forţă, a unui guvern comunist şi prevedea epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti. În telegrama de răspuns, preşedintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menţiona: „eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu ruşii”.

Anul 1968. La Praga, studenţii cehoslovaci îşi declară sprijinul faţă de mişcarea de liberalizare cunoscută sub numele de  „Primăvara de la Praga”.  Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când a avut loc invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varşovia, cu excepția RPS Albania și a Republicii Socialiste România.

8 03 2021 LC IST 3

La 8 martie, în afară de Ziua mondială a femeii care se desfăşoară anul acesta sub genericul „Femeile-lidere: Obţinerea unui viitor egal în drepturi în epoca COVID-19”, sunt marcate Ziua aripilor de primăvară, Ziua Comunităţii Naţiunilor.
(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий