La 9 aprilie 1492 a murit Lorenzo de Medici (Magnificul), ilustru senior al orașului Florența. Lorenzo de Medici (1449-1492) a fost conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.
La 9 aprilie 1654 s-a stins din viață Matei Basarab, domnul Țării Românești între anii 1632 și 1654. Matei Basarab s-a născut în anul 1588. Fiu al lui Danciu din Brâncoveni, mare vornic, Matei Basarab făcea parte din rândurile boierilor olteni de la Brâncoveni, sat oltenesc care dăduse în scaunul țării pe Neagoe Basarab (1512 – 1521). De aceea, Matei Basarab se va socoti nepotul lui Neagoe Basarab și, la fel ca acesta, își va lua patronimicul familiei domnitoare în Țara Românească, ,,Basarabii”, și va aspira la domnia țării. S-a căsătorit cu Elina, fiica lui Radu Năsturel, postelnicul din Herăști, și a doamnei de bun neam Despina, care făcea parte din casa lui Mihai Viteazul. Fratele Elinei, Udriște Năsturel, a fost cel mai de seamă învățat al epocii lui Matei Basarab. Matei Basarab de tânăr ocupă dregătorii însemnate: postelnic, paharnic, apoi mare agă – al doilea în grad după marele spătar. Mișcarea antigrecească favorizează ascensiunea spre domnie a lui Matei Basarab. Domnitorul Tomșa era sprijinit de Poartă. Matei Basarab pleacă împreună cu boierii răzvrătiți în Transilvania, unde stabilește relații durabile cu principele Gheorghe Rakoczi I în scopul regrupării forțelor și alungării lui Tomșa. Matei Basarab se întoarce în fruntea boierilor rămași credincioși abia după ce Poarta hotărăște înlocuirea lui Tomșa. El conduce lupta împotriva lui Radu Iliaș care era susținut de boierimea greacă și îl înfrânge pe acesta în bătălia de la Plumbuita. În urma biruinței, Matei Basarab este recunoscut de Poartă și se suie pe tron la 20 septembrie 1632. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab reușește să confere țării prosperitate economică, independență politică, afirmarea culturii românești în țară și peste hotare. Ultimul an de domnie coincide cu un eveniment dramatic: seimenii și dorobanții (lefegiii domnești), cărora nu li se plătiseră soldele, s-au răsculat, tulburându-l pe bătrânul domnitor, care i-a și cauzat moartea. Dătător de legi și datini, păstrător și continuator de tradiții, reformator și unificator, cel mai mare ctitor al poporului român în epoca medievală, Matei Basarab conferă vremii sale aura (așa cum exprima Mihai Eminescu) de ,,cea mai națională epocă din istoria noastră”.
La 9 aprilie 1850, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi a avut loc premiera comediei „Coana Chiriţa în Iaşi sau Două fere ş-o neneacă” de Vasile Alecsandri. „Chiriţa în Iaşi” este o comedie din ciclul de piese cu același personaj principal, din care mai fac parte comedia „Chiriţa în provincie”, farsa de carnaval „Cucoana Chiriţa în balon” şi canţoneta „Cucoana Chiriţa în voiaj”. Prin aceste piese autorul încearcă, după propria sa declarație, să facă din teatru „un organ spre biciuirea moravurilor rele și ridicolelor societății noastre”. George Călinescu afirmă despre peripețiile cucoanei Chirița că „au izbutit să învingă vremea”, păstrându-și valoarea artistică și în prezent.
La 9 aprilie 1894, la Bucureşti s-a născut Camil Petrescu, prozator, dramaturg, poet, eseist, estetician şi filosof. Rămas orfan, a fost crescut de familia subcomisarului de poliţie Tudor Popescu din mahalaua Obor. Studiile liceale le face la colegiile „Sfântul Sava” şi „Gheorghe Lazăr”, după care, din 1913, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti.
Debutează în revista „Facla”. În timpul Primului Război Mondial îşi întrerupe studiile şi ia parte ca voluntar la câteva campanii importante (1916 – 1918). Este rănit grav şi îşi pierde parţial auzul, fapt ce-i acutizează sentimentul însingurării născut de copilăria-i lipsită de prezenţa părinţilor. Experienţa războiului îi va furniza o parte din materia romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). Tot în această perioadă concepe şi redactează dramele „Jocul ielelor” (1916 – 1919) şi „Act veneţian” (1919). În 1933 publică romanul „Patul lui Procust”.
Opera lui Camil Petrescu înseamnă pentru literatura română un moment de deschidere spre inovaţie, cu un accent aparte asupra universului subiectiv al personalităţii umane, asupra dramei intelectualului, aflat într-o permanentă stare de conflict cu lumea exterioară şi cu sinele profund. Considerând că „nu putem cunoaşte nimic absolut, decât restrângându-ne în noi înşine”, în ordinea unei viziuni de tip autenticist şi în spiritul tehnicilor de analiza psihologică, scriitorul realizează romanele „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în care răzbat şi ecouri ale experienţei sale de combatant pe front, şi „Patul lui Procust”, opere care i-au adus reputaţia de mare prozator şi reprezintă momente importante în procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura occidentală. Prin opera sa complexă, ca structură, compoziție și bogăție de idei, Camil Petrescu se dovedește un autor profund, într-un continuu dialog cu sine și cu surprizele vieții, un filosof adaptat la principiile estetice ale literaturii, un creator modern și de neîntrecut până astăzi.
La 9 aprilie 1933 s-a născut vestitul actor de film şi teatru, cascador şi producător francez Jean-Paul Belmondo. De la sfârșitul anilor 50, Belmondo a fost un actor aparținând noului val, în care se afirmă răsunător cu partitura din filmul „Cu sufletul la gură”. De la mijlocul anilor 60 a fost timp de două decenii, ca actor de comedie și erou de filme de acțiune, unul dintre starurile de succes ale cinematografiei europene. Alternând în primii ani ai carierei sale filmele populare cu cele ale cinematografiei de artă, înainte de a înclina clar pentru prima categorie, bătăile sale în stil parizian și cascadoriile sale fără dublură îl ajută să devină rapid una dintre cele mai mari vedete ale cinematografiei franceze. Jean-Paul Belmondo a atras în cinematografe, în cariera sa de cincizeci de ani, aproape 160 de milioane de spectatori. De la mijlocul anilor 80, filmele sale au atras mai puțini spectatori, nefiind cruțat nici de critici. Este mai puțin prezent în cinematografie și apare mai ales în teatru. Cu toate acestea, în 1989 a câștigat premiul Cesar pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Itinerarul unui copil răsfăţat”, distincție pe care a refuzat-o. La începutul anilor 2000, problemele de sănătate l-au obligat să se retragă din cinematografie și de pe scenele de teatru, cu excepția unui film lansat în 2009. Pentru întreaga sa carieră, a primit „Palme d’honneur” la Festivalul de Film de la Cannes din 2011, apoi, în timpul Premiilor Cesar 2017, i-a fost adus un omagiu în prezența sa, în timpul căruia publicul l-a aplaudat minute în șir în picioare. Jean-Paul Belmondo a decedat în 2021.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com