La 9 iulie 1493 a început zidirea Bisericii din Borzești, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Borzeşti este un sat din judeţul Bacău, astăzi devenit unul dintre cartierele oraşului Oneşti. Aici s-a născut şi a copilărit Sfântul Ştefan cel Mare. Domnitorul Ştefan a moştenit moşia de la Borzeşti din moşi-strămoşi. Biserica din Borzeşti poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost construită din iniţiativa lui Ştefan Cel Mare între 9 iulie 1493 şi 12 octombrie 1494. Ştefan cel Mare a ridicat biserica împreună cu fiul său, Alexandru-Vodă. Biserica din Borzeşti a fost construită de Sfântul Ştefan cel Mare în amintirea prietenului său din copilărie, Gheorghiţă, omorât aici de către tătari.
La 9 iulie (26 iunie) 1816 a decedat la Kiev Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei, domn al Munteniei în timpul ocupației ruse a Principatelor Române. Domniile lui Constantin Ipsilanti, fiul lui Alexandru Ipsilanti, în Moldova şi Ţara Românească (în Moldova: 1799-1801; în Ţara Românească: 1802-1806; şi în ambele ţări sub ocupaţia armatei ruse: din noiembrie 1806 până în august 1807) revin răscrucii secolelor XVIII-XIX, când în sud-estul continentului european au avut loc importante evenimente politice, cu un impact nefast şi de lungă durată asupra Ţării Moldovei. Astfel, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812 (al cărui inspirator activ a fost şi protagonistul fanariot) jumătate de ţară a fost anexată de către Rusia ţaristă, generându-se, în cadrul disputei chestiunii orientale, problema basarabeană. Constantin Ipsilanti rămâne, în urma acestui rapt teritorial, ultimul domn al Moldovei integre: de la Nistru şi până la Milcov (deşi fără Bucovina răpită de habsburgi, în 1775). Avansarea pe scena politică a lui Constantin a avut loc deja în timpul ultimei domnii a lui Alexandru Ipsilanti în Ţara Românească (1796-1797). Ca şi tatăl său, Constantin Ipsilanti a deţinut pentru început înalta funcţie de mare dragoman al Porţii (1796-1799), ceea ce însemna de fapt dirijarea şi întreţinerea legăturilor diplomatice cu toate statele străine. Probabil, anume din acea vreme (1797) când era mare dragoman, Constantin Ipsilanti a început să colaboreze, în mod secret, cu curtea rusă. Astfel, pe parcursul întregii sale cariere politice Rusia a ocupat permanent un loc deosebit.
Funcția de dragoman i-a servit drept o „trambulină” pentru a ocupa ulterior tronul Principatului Moldovei (1799-1801), când ataşamentul său faţă de Imperiul Rus a putut să se manifeste deja în condiţiile unei apropieri nemijlocite a ambelor ţări, fără a se neglija, totodată, cele mai stricte măsuri de conspiraţie. Constantin Ipsilanti a susţinut timp de doi ani şi jumătate cât a putut interesele Rusiei, deşi aceasta a accelerat destituirea lui din domnia Moldovei.
Cea mai amplă activitate politico-diplomatică, care i-a ridicat şi rolul în politica orientală promovată de Rusia, Constantin Ipsilanti a desfăşurat-o în timpul domniei sale în Ţara Românească. Graţie sprijinului primit din afară, la 29 august 1802 Constantin Ipsilanti este numit domn pe un termen de 7 ani, ceea ce depăşea orice domnie din epoca fanariotă (cu excepţia celei a tatălui său).
Redobândindu-şi cu ajutorul armatei ruse domnia atât a Ţării Româneşti, cât şi a Moldovei, Constantin Ipsilanti aspira să-şi realizeze visul măreţ de a uni sub sceptrul său unic şi ereditar întreaga Moldovă (inclusiv raialele basarabene), Ţara Românească şi Serbia, alcătuind şi planul unui regat al Daciei, considerând că moldovenii şi valahii vor forma (uniţi) o naţiune foarte respectată.
La 28 august 1807 Constantin Ipsilanti a fost nevoit să părăsească pentru totdeauna Bucureştiul şi la 15 septembrie a sosit la Iaşi, ca peste două zile să plece şi din capitala Moldovei, luând calea pribegiei în Rusia. Cauzele acestei destituiri au fost mai multe. După unii istorici, căderea în dizgraţie a lui Constantin Ipsilanti ţine de intrigile vârfurilor armatei ruse, care nu-l vedeau cu ochi buni în principatele ocupate de facto de Rusia. La fel sunt plauzibile ca argument şi ambiţiile proprii ale principelui, râvnitor la tronul Daciei, care se loveau de interesele geopolitice ale Imperiului Rus. Cronicarii români înţelegeau destul de bine subtextul acestei destituiri spectaculoase (mai imprevizibile chiar decât o mazilire turcească): „ruşilor le venea cu strâmbul, în vreme când stăpânea ei ţara, să domnească grec fanariot orânduit de Poarta turcească”.
Constantin Ipsilanti a trăit în refugiu la Kiev şi doar un scurt timp a fost obligat să locuiască la Moscova (1808-1809), unde a plecat fără ceilalţi membri ai familiei. A murit la Kiev pe data de 27 iunie (9 iulie) 1816. Această moarte subită a aristocratului fanariot, la o vârsta trecută doar puţin peste 50 de ani, a avut un răsunet în întreaga Rusie şi se prezenta ca fiind destul de misterioasă. Un frumos monument, refăcut în 1997, cu basorelieful vestitului principe, se află actualmente pe teritoriul Lavrei Pecerska din Kiev.
La 9 iulie 1900, la Botoşani s-a născut Alexandru Graur, lingvist român de etnie evreiască, membru al Academiei Române. Activitatea științifică a lui Alexandru Graur (1900-1988) însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan şi Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).
La 9 iulie 1943 s-a născut Margareta Pâslaru, interpretă româncă de muzică ușoară, populară, actriță de teatru si film, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni TV si radio. Artista iubită de milioane de români are o carieră fabuloasă, de peste 60 de ani, și le-a dat multe melodii de neuitat, precum „Diamant fermecat”, „Să nu uităm să iubim trandafirii” sau piesa pe care mulți o fredonăm la schimbarea anotimpurilor „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”.
La 9 iulie 1955 a fost citit, la Londra, în cadrul unei conferințe de presă, textul declarației ce punea bazele mișcării Rugwash – mișcare a oamenilor de știință pentru pace, dezarmare și securitate. Inițiatorii mișcării au fost savanții Bertrand Russel și Albert Einstein, declarația fiind semnată de către Einstein înainte de 18 aprilie 1955, data morții sale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com