Președintele SUA, Joe Biden, promite să semneze legea aprobată de Senat privind acordarea de ajutor Ucrainei imediat după ce documentul „va ajunge mâine pe biroul său” (ora locală a Washingtonului, adică astăzi — ora Kievului), comunică RBK-Ucraina cu referire la Casa Albă.
Liderul american a menționat că după aceasta este posibil să înceapă transferul de arme către Ucraina încă în săptămâna curentă. „Voi semna acest proiect de lege și mă voi adresa poporului american de îndată ce va ajunge mâine pe biroul meu, astfel încât să putem începe să trimitem arme și echipamente Ucrainei în această săptămână”, a declarat liderul american.
El a precizat că majoritatea bipartită din Senat, în cadrul votului actual, „s-a alăturat Camerei Reprezentanților pentru a răspunde apelului istoriei în acest moment critic de cotitură”. „Congresul a adoptat legislația mea pentru a consolida securitatea noastră națională și pentru a trimite un mesaj lumii despre puterea conducerii americane: suntem puternici pentru democrație și libertate, împotriva tiraniei și opresiunii”, a declarat Biden, citat de Casa Albă.
În ceea ce privește acordarea de ajutor de apărare Ucrainei, Președintele american subliniază – „necesitatea este urgentă”. „Această legislație importantă va face ca țara noastră și lumea să fie mai sigure, deoarece îi sprijinim pe prietenii noștri care se apără de teroriști precum HAMAS și de tirani precum Putin”, a adăugat Biden.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com