Coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Washingtonul nu vede niciun semn de scădere a sprijinului american pentru asistența militară acordată Ucrainei. Declarația lui Kirby la briefingul de miercuri a fost citată de CNN, potrivit publicației ucrainene „Evropeiska pravda”.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a precizat că pe tot parcursul războiului Rusiei împotriva Ucrainei Washingtonul a văzut „un sprijin puternic din partea poporului american, un sprijin puternic din partea Congresului – atât bipartidic cât și bicameral – pentru a continua susținerea Ucrainei”. „Este important nu numai pentru poporul ucrainean, ci și pentru aliații și partenerii noștri europeni, în special pentru aliații noștri din NATO, având în vedere că lupte se desfășoară în vecinătatea multora dintre acești aliați din NATO”, a adăugat el. Kirby a precizat că susținerea Ucrainei este importantă și pentru „securitatea națională a poporului american”. „Unii americani nu simt acest lucru, dar dacă stăm deoparte și îl lăsăm pe Putin să câștige, să preia controlul asupra Ucrainei, atunci unde se oprește el?», a spus oficialul administrației americane.
Săptămâna trecută, CNN a publicat rezultatele sondajului său, potrivit căruia 55 la sută dintre americani consideră că Congresul nu ar trebui să ofere fonduri suplimentare pentru a sprijini Ucraina, în timp ce 51 la sută spun că SUA a făcut deja suficient pentru a ajuta Kievul.
De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, Statele Unite au oferit Kievului un ajutor total de peste 66 de miliarde de dolari. Se așteaptă ca administrația Joe Biden să înainteze Congresului o cerere de finanțare suplimentară pentru Ucraina până în toamnă.
Anterior, Washingtonul a confirmat pregătirea unui nou pachet de ajutor militar de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com