Ele vor dura de la 6 la 8 septembrie. Vor fi prezentate cărți ale autorilor ucraineni și străini, vor avea loc prelegeri și interviuri publice. O noutate a lecturilor literare va fi proiecția de scurtmetraje bazate pe poezii ale participanților la Meridian Czernowitz. Doi scriitori, Serghii Jadan și Oksana Rubaniak, se vor alătura lecturilor online datorită serviciului lor în Forțele Armate ale Ucrainei.
La ceremonia de deschidere a luat cuvântul Evghenia Lopata, directoarea lecturilor literare internaționale Meridian Czernowitz. Ea a precizat că în decursul celor 15 ani de istorie a Lecturilor literare internaționale Meridian Czernowitz au participat peste 600 de scriitori. „Aceasta este istoria noastră, pe care o scriem împreună, așa că le sunt recunoscătoare literaților care ne oferă posibilitatea de a le asculta lucrările. Și de a ține pulsul vieții culturale a Ucrainei”, a declarat Evghenia Lopata.
În timpul lecturilor vor fi lansate culegerea de povestiri „Arabesque” de Serghii Jadan, placheta de versuri „Bookmark” a poetului și purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei, Dmytro Lazutkin, noul roman de aventuri de scriitorul și militarul Artem Ceh „Cântecul căii deschise”, cartea pentru copii de autoarea din Cernăuți Hrysti Vengryniuk intitulată „Mama mea este un munte” și publicația „De-ocupare. Istoria rezistenței ucrainene” a jurnalistului Bohdan Logvynenko, și viitoarea plachetă de versuri „Gheața subțire” a Irynei Țilyk.
În plus, criticul literar și traducătorul ucrainean, Petro Ryhlo, va ține o prelegere despre poeta de origine evreiască Zelma Meyerbaum-Eisinger din Cernăuți, de la nașterea căreia s-au împlinit 100 de ani.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com