Pimarul de Cernăuţi, Oleksii Kaspruk (în imagine) a semnat o dispoziţie privind crearea unei comisii ce urmează să inventarieze toate adăposturile de protecţie civilă din oraş.
Conducătorii de întreprinderi, organizaţii şi instituţii urmează să înştiinţeze comisia despre existenţa unor astfel de spaţii. Comisia de inventariere va fi condusă de viceprimarul oraşului, Gheorghi Leonti. Populaţia şi angajaţii din întreprinderi şi instituţii publice trebuie să cunoască locul celor mai apropiate adăposturi faţă de locuinţă sau locul de muncă, pentru a se putea adăposti în caz de dezastre şi război. La Cernăuţi sunt aproximativ 150 de spaţii de protecţie civilă. Fiecare dintre acestea aparţine unei întreprinderi, organizaţii sau instituţii. O parte din aceste spaţii se află în proprietate comunală. Adresele adăposturilor de bombardament pot fi găsite pe INTERNET. Pe site-ul oficial al Direcţiei regionale în chestiunile situaţiilor de urgenţă există un compartiment special cu indicarea hărţii şi adresei lor. De asemenea, pe strada L. Ukrainka există un centru de consultanţă unde fiecare cetăţean poate primi informaţii cu privire la felul cum trebuie să ne comportăm în cazuri de urgenţă.