La Liceul din Noua Suliţă va fi realizat un proiect prestigios

23 09 2021 LC INFO 3

La Agenţia pentru dezvoltarea regională a regiunii Cernăuţi au fost înmânate certificatele de învingători ai concursului-pilot al proiectelor, desfăşurat de Asociaţia organelor autoadministrării locale „Euroregiunea Carpaţi – Ucraina”. Proiectele vor fi realizate în cadrul Programului de susţinere a iniţiativelor comunităţilor locale din regiunea Carpatică în parteneriat cu Ministerul dezvoltării comunităţilor şi teritoriilor al Ucrainei, cu administraţiile regionale de stat şi consiliiler regionale Cernăuţi, Lviv, Transcarpatia şi Ivano-Frankivsk. Din cele 70 de proiecte, prezentate la concurs, au fost alese 10. Între proiectele învingătoare se numără şi cel prezentat de Liceul din Noua Suliţă – „Dezvoltarea şi păstrarea edificiilor patrimoniului istoric şi cultural ale Liceului Noua Suliţă din CTU Noua Suliţă”.  Banii pentru realizarea proiectului vor fi transferaţi în Comunitate. La elaborarea acestui proiect şi-a adus aportul Svetlana Scriculeac, conducătoarea Organizaţiei publice „Agenţia pentru dezvoltare economică şi colaborare transfrontalieră Noua Suliţă”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий