La Noua Suliță au fost omagiați veteranii afgani

15 2 F 5
La 15 februarie, Ucraina îi onorează pe participanții la operațiunile de luptă pe teritoriul altor state. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la retragerea trupelor din Afganistan. În ajunul memorabilei date, în orașul Noua Suliță, unde există un monument al „ostașilor afgani”, au avut loc un eveniment cu participarea lui Mykola Guitor, primul vicepreședinte al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Kuțak, președinte al Consiliului Raional Cernăuți, Carina Pop, adjunctul șefului Administrației Raionale Cernăuți, precum și a reprezentanților Comunității Teritoriale Noua Suliță. În mod tradițional, veteranii afgani s-au adunat în orașul Noua Suliță pentru a-i comemora pe camarazii căzuți la datorie. La semnul comemorativ al „ostașilor afgani” a fost oficiat un parastas, au fost aprinse lumânări și depuse flori. Momentul festiv s-a desfășurat în sala mică a Casei de Cultură.
15 2 F 6
Participanții la ea printr-un minut de reculegere au cinstit memoria camarazilor căzuți la datorie, precum și a militarilor din comunitate, care și-au pierdut viața în luptele împotriva ocupanților ruși. Președintele Organizației regionale Cernăuți a Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, Grigore Cozma, a înmânat diplome și insigne camarazilor săi de arme. Primarul Maria Nicorici s-a adresat audienței, exprimându-și recunoștința pentru curajul și eroismul de care au dat dovadă veteranii afgani. Petru Rața, președintele Organizației din Noua Suliță a veteranilor afgani, și-a amintit despre acele timpuri, declarând că într-o bună zi militarii din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, care în prezentăm apără țara, se vor aduna în același mod și vor sărbători cu siguranță Victoria asupra inamicului, comunică site-ul CT Noua Suliță.
15 2 F 7
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий