Vasile LEVIŢCHI
DEMULT, PESTE O MIE DE ANI…
Am visat
că eram fântână şi m-am uscat.
Izvoarele mă ocoleau pe aproape
şi fugeau în adânc,
nu-mi lăsau nici un licăr de ape…
M-am trezit
şi n-aveam lacrimă să plâng.
Nu mi l-a tălmăcit
visul acesta nimeni nicicând,
e din cele ce se-mplinesc
prea curând.
Visul mi-i dintr-un mit.
Adun în străfunduri atâtea puteri
din mii de şuviţe de apă curată,
încât n-am să rămân părăsit
şi n-am să mă rup niciodată.
Şi dacă toate în lume,
cele ce sunt,
se perindă şi pier,
cu mine-n pământ va fi să rămână,
ca un fund azuriu de fântână,
partea mea rotundă ce cer.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com