Președintele SUA, Joe Biden, și-a exprimat convingerea că războiul din Ucraina nu va dura ani de zile și că președintele rus, Vladimir Putin, „nu are nici o şansă să câștige”, comunică „Bloomberg”.
„Nu cred că războiul poate dura ani de zile din două motive. În primul rând, nu cred că Rusia poate susține războiul la nesfârșit, mai ales din cauza resurselor și potențialului său. În al doilea rând, cred că vor exista circumstanțe în care, în cele din urmă, președintele Putin va decide că nu este în interesul Rusiei – din punct de vedere economic, politic și de altă natură – să continue acest război”, a opinat Președintele american. El a mai spus că nu știe cum se va încheia războiul. „Speranța mea și așteptările mele sunt că veți vedea că Ucraina va face progrese semnificative în ofensivă”, a spus Biden, amintind că, în timp, acest lucru va crea posibilitatea unei soluții negociate.
În opinia sa, președintele Putin a pierdut deja războiul. „Nu are cum să câștige războiul din Ucraina. El a pierdut deja acest război”, a adăugat liderul american.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com