Cel sătul nu-l crede pe cel flămând, iar bogatul – pe cel sărac. Dacă ne referim la situaţia din Ucraina, putem spune că oligarhul nu doreşte să-l înţeleagă pe omul care nu poate câştiga mai mult decât minimul de trai. Iar potrivit ultimelor date de statistică, în ţara noastră circa 11 milioane de cetăţeni (fiecare al patrulea!) trăiesc la nivelul sărăciei. Este un indice alarmant al situaţiei, care poate tulbura liniştea fragilă în societate. De aceea Guvernul s-a decis să desfăşoare „cincinalul luptei împotriva sărăciei”. Ordinarul program al Ministerului Politicii Sociale, aprobat de Cabinetul de Miniştri şi orientat împotriva sărăciei, prevede ca în decurs de 5 ani numărul nevoiaşilor să fie redus cu cinci milioane. Intenţiile sunt serioase, nimic de zis, dar să vedem cu câtă seriozitate vor fi ele aplicate în viaţă.
În Ucraina sărac este considerat cetăţeanul care pentru a supravieţui dispune de 75 la sută din minimul de trai, adică de 997 grivne pe lună (echivalent cu 33 de dolari). Dar oare angajaţii care primesc pe lună un salariu de 1.335 grivne, cât e minimul de trai, nu sunt săraci? Probabil că nu sunt trecuţi la acest capitol pentru a nu primi nişte indici îngrozitori. Doar potrivit datelor ONU, ţara este considerată săracă în cazul dacă omul câştigă pe zi 1,9 dolari sau 57 dolari pe lună. Iată de ce Ucraina este considerată cea mai săracă ţară din Europa de Est.
Ministrul Politicii Sociale, Pavlo Rozenko, a promis că până în anul 2020 numărul nevoiaşilor se va reduce până la 1,4 milioane persoane, iar pentru aceasta, potrivit lui, se vor mări de două ori locurile de muncă, vor fi majorate pensiile şi plăţile sociale. Statul îşi asumă răspunderea să asigure cu spaţiu locativ şi locuri de muncă persoanele strămutate din Crimeea şi Donbas.
„Cincinalul luptei împotriva sărăciei” nu este o invenţie a Guvernului Iaţeniuk, care în decurs de doi ani care se află la putere aproape că n-a amintit de crearea noilor locuri de muncă. În limbajul lui predomină termenul „optimizarea”, ceea ce în realitate înseamnă reducerea locurilor de muncă. Iată şi un exemplu. În rezultatul „optimizării” unor direcţii sociale în regiunea noastră, direcţiile raionale s-au transformat în direcţii interraionale. Persoanele, care şi-au pierdut locul de muncă, se află deja la evidenţă la Centrul de plasare în câmpul muncii. Prin urmare, a crescut numărul şomerilor. Iată şi un exemplu proaspăt. În ianuarie 2016 numărul şomerilor în regiunea Cernăuţi era de 9,4 mii persoane, cu 3,9 la sută mai mult decât în decembrie 2015. Şi încă o cifră care trebuie să ne pună pe gânduri – 37,7 la sută din numărul şomerilor, înregistraţi oficial, sunt tineri până la vârsta de 35 de ani, adică persoanele care trebuie să se afirme în viaţă, în floarea capacităţilor lor de muncă. Şi ne punem întrebarea de ce tineretul fuge din ţară?
Programele de luptă împotriva sărăciei pe perioada de cinci ani au fost adoptate şi de precedentele guverne, începând din 2001 încoace. Însă experţii asociază aceste programe cu lupta lui Don Quijote cu morile de vând şi constată: cu cât mai aprig luptă autorităţile împotriva sărăciei, cu atât mai mulţi săraţi apar în ţară. Psihologii scot în evidenţă un alt aspect al sărăciei. În Ucraina sunt şi mulţi cetăţeni care nu lucrează şi contează pe aceea că statul trebuie să le ajute. Adică să-i asigure cu locuinţe, cu locuri de muncă bine retribuite şi să stabilească preţuri reduse la serviciile comunal-locative. Acest infantilism social măreşte numărul săracilor. El intră în contradicţie cu afirmaţia că ucrainenii sunt oameni muncitori.
Să-i credem parţial pe psihologi, însă majoritatea cetăţenilor noştri sunt, totuşi, harnici. Şi demonstrează aceasta în ţările occidentale, unde preţuiesc şi ţin foarte mult la locul de muncă oferit. Ar fi bine ca o astfel de motivaţie să existe şi în ţară. Motivaţia e simplă de tot – locul de muncă trebuie să-i asigure omului un trai decent, nu supravieţuirea. Probabil acesta trebuie să fie „sâmburele raţional” al luptei împotriva sărăciei. Sub îngrijirea cuvenită a Guvernului acest „sâmbure raţional” poate să încolţească şi să asigure prosperarea. Deci, factorul hotărâtor în lupta împotriva sărăciei e, totuşi, de partea celor de la putere.