Nicolae al lui Dumitru Chificeac, apărut în această frumoasă Bucovină la 1900, într-o familie de vrednici răzeşi din localitatea Mahala, n-a putut să se împace cu teroarea instaurată pe meleagurile voievodale de „eliberatorii” cu steluţe roşii la chipiu. A pornit în acei noapte geroasă de iarnă, cu viscole aspre şi cu dorul libertăţii permanent aprins în piept, spre Patria strămoşilor săi. Este arestat la Lunca, în dimineaţa sângeroasei zile de 28 ianuarie 1941. Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de suferinţă. Apucă drumul calvarului în direcţia regiunii Sverdlovsk din Federaţia Rusă. În acel infern, în toamna anului 1942, îşi va găsi sfârşitul vieţii sale. Soţia, Eugenia, născută la 1905, cu trei copii: Veronica, Dumitru şi Elena, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 mai 1941, se îndreaptă către Republica Komi. În pământul îngheţului veşnic a rămas să-şi doarmă somnul de veci. A murit în ziua de 21 aprilie 1942. S-au dus scumpii părinţi, lăsând în urma lor sufletele îndurerate ale copiilor orfani, singuri în pustietatea Nordului îndepărtat.
La începutul anului 1942, în economia fostei Uniuni Sovietice a apărut o lipsă acută a forţei de muncă. La baza acestei probleme a stat ampla mobilizare în rândurile Armatei Roşii a bărbaţilor în primele luni ale declanşării operaţiunilor militare. Totodată, teritorii întinse şi dens populate din partea europeană a imperiului bolşevic vor fi ocupate de către trupele germane şi spre estul URSS sunt nevoite să pornească numeroase întreprinderi sovietice. În mâinile inamicului încape Bazinul carbonifer Donbas, fiind blocate şi căile de acces terestre către Caucaz. Astfel, au loc mari pierderi ale unor zone de interes strategic pentru sectorul energetic. Împrejurările în cauză determină unele schimbări în atitudinea autorităţilor staliniste faţă de deţinuţii din lagărele comuniste. Se planifică folosirea lor ca mână de lucru la minele din Bazinul carbonifer Karaganda şi la minele de nichel de la Kimpersai. Al treilea mare şantier pentru deţinuţi a fost organizat la exploatările forestiere din regiunea Gorki a Federaţiei Ruse.
Lipsa unor condiţii elementare de viaţă în lagărele de muncă corecţională, insuficienţa produselor alimentare şi ziua de muncă istovitoare au dus la deteriorarea stării fizice şi la creşterea ratei mortalităţii în rândul deţinuţilor. O situaţie îngrozitoare domnea în lagărele de la Monetnaia şi Losinîi, regiunea Sverdlovsk, în care condamnaţii erau concentraţi la exploatările de turbă din cadrul Comisariatului Poporului pentru Staţiile Electrice. În unul din aceste blestemate lagăre de muncă forţată a închis ochii pentru totdeauna, pe data de 22 aprilie 1942, românul Ion al lui Dumitru Toderenciuc din Cuciurul Mare, născut la 1897, arestat de reprezentanţii regimului totalitar bolşevic în ziua de 28 noiembrie 1940 şi acuzat de „activitate trădătoare”. Fiul său, Vasile al lui Ion Toderenciuc, născut la 1920, inclus în lista „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi ferecat în lanţuri de către călăii stalinişti pe data de 23 aprilie 1941 şi întemniţat pentru nimicire tot în lagărele comuniste din regiunea Sverdlovsk, unde a murit şi scumpul lui părinte.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com