„Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”
(Academicianul Dimitrie Onciul)
Sufletul patriotului-martir e nemuritor
La finele lunii aprilie 1941, în mâinile călăilor bolşevici vor intra martirii din ţinut, care, după părerea organelor staliniste de represalii, „au condus acţiunile antisovietice, teroriste” de la Fântâna Albă. În ziua de 23 aprilie este arestat tânărul Vasile al lui Ion Toderenciuc, poseda studii medii incomplete, născut la 1920, în localitatea Cuciurul Mare din fostul judeţ Cernăuţi al României. Pe data de 28 octombrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de închisoare, fiind inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. Aflându-se într-un lagăr comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, va fi din nou condamnat, în ziua de 21 august 1943, la 8 ani de detenţie „pentru agitaţie antisovietică”.
Pe data de 23 aprilie, în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS nimereşte Ion al lui Dumitru Dugan, născut la 1901, în Cupca. Ţăranul este acuzat de către autorităţile bolşevice de faptul că a încercat să treacă frontiera în România în memorabila zi de început de Prier. Moare la 6 iulie 1942, într-un lagăr stalinist din regiunea Sverdlovsk. Tot la 23 aprilie va fi încătuşat Silvestru al lui Gavril Boar, care a venit pe lume la 1890, în satul Carapciu din Bucovina. Românul este inclus în categoria „trădătorilor patriei socialiste”
În ziua următoare va fi pus în lanţuri alt tânăr, care a participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”, fiind martor la masacrul din Poiana Varniţei. Gheorghe al lui Vasile Ureniuc a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1922, în satul Tărăşeni, din acelaşi judeţ Cernăuţi al României. Acest fiu al neamului poseda studii medii incomplete. Autorităţile represive ale regimului totalitar stalinist îl acuză de faptul că a fost unul dintre „organizatorii trecerii ilegale a frontierei de stat”. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare, este dus în interiorul nemărginitului imperiu bolşevic, unde dispare pentru totdeauna.
Al cincilea român, „organizator al trecerii ilegale a frontierei de stat”, devine Gheorghe al lui Vasile Nicolaencu din Valea Cosminului, născut la 1911, tot ţăran, absolvent al şcolii primare, încătuşat de reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS în ziua de 25 aprilie. Fiind transferat şi acest martir în locurile îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice, închide ochii pentru totdeauna în lagărul de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. S-a înălţat la ceruri pe data de 1 septembrie 1941.
În aceeași regiune Sverdlovsk şi-a găsit mormântul şi ţăranul Vasile al lui Petru Lutic, apărut în această frumoasă şi plină de durere lume la 1891, în satul-martir Carapciu din mândra Bucovină. Fiind arestat de călăii regimului totalitar în ziua de 25 aprilie 1941, românul va fi condamnat, pe data de 28 februarie 1942, la 8 ani de detenţie într-un lagăr sovietic de muncă silnică. Supus unor chinuri insuportabile, martirul se stinge din viaţă la 5 mai, acelaşi an. S-a îndreptat către Domnul „cel strămutat în mari pustietăţi uitate”.
Românul Ion al lui Vasile Rubaneţ, născut la 1910, în localitatea Mihuceni (Myhailivka), ţăran, neştiutor de carte, va fi întemniţat în închisoarea cernăuţeană, pe data de 25 aprilie, de către reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS. Martirul este acuzat de autorităţile staliniste de faptul că a fost un „organizator al trecerii ilegale a frontierei de stat”. Moare la 11 noiembrie 1941, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.
În ziua de 28 aprilie este arestat de către reprezentanţii Secţiei Raionale Hliboca a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS românul Constantin al lui Nicolae Holunga, născut la 1914, în localitatea Carapciu, poseda studii medii incomplete, ţăran, fiind acuzat de faptul că a fost „organizatorul violării înarmate a frontierei de stat” pe data de 1 aprilie. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi imperiul sovietic, va fi transferat în Siberia, unde dispare fără urmă.
Tot în aceeaşi zi va fi încătuşat ţăranul Nicolae al lui Tănase Plămadă, născut la 1919, în oraşul Vicovu de Sus, astăzi judeţul Suceava al României, poseda studii primare. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în comuna Pătrăuţii de Jos, încadrată la finele lunii iunie 1940, în componenţa Uniunii Sovietice. Pe data de 3 octombrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de detenţie „pentru intenţia de a-şi trăda patria”. Moare în ziua de 11 iunie 1943, într-un lagăr comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
În ziua următoare este ferecat în lanţuri de către reprezentnţii regimului bolşevic totalitar Constantin al lui Ion Bojescu, născut la 1896, în satul Carapciu, poseda studii primare, ţăran. Acuzat de „trădare de patrie”, va fi dus în Siberia, unde închide ochii pentru totdeauna pe data de 8 septembrie 1942, în lagărul blestemat din regiunea Sverdlovsk. În aceeaşi zi este aruncat în beciurile închisorii cernăuţene Ion al lui Ilie Musteaţă, născut la 1896, tot în localitatea Carapciu din Bucovina istorică, ţăran, cu studii superioare. Odată cu începerea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul apucă drumul Gulagului bolşevic, fiindcă „a trădat patria socialistă”.
La 29 aprilie va fi încătuşat tânărul Ivan Drebut, născut la 1923, în satul Cuciurul Mare, în trecut judeţul Cernăuţi al României, poseda studii medii incomplete, ucrainean, acuzat de către „eliberatori” de faptul că „a avut intenţii să-şi trădeze patria”. După două luni, în ziua de 28 iunie, în închisoarea nr. 1 din centrul regional, cade răpus de glontele ucigaşilor stalinişti, conform indicaţiilor călăului Meşyk, fostul Comisar al Poporului pentru Securitatea de Stat al RSS Ucrainene.
Pe data de 30 aprilie 1941, în mâinile grănicerilor stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS încape românul Vasile al lui Dumitru Dugan, care a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1908, în istoricul sat Cupca din Frumoasa Bucovină, ţăran, cu şcoală primară. În ziua de 13 iulie 1942, autorităţile sovietice îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. Moare la 2 decembrie 1942, în lagărul comunist de muncă corecţională din blestemata regiune Sverdlovsk.
Datorită cercetărilor întreprinse s-a descoperit că în ziua de 1 aprilie 1941, reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS l-au arestat pe pădurarul Grigore al lui Gheorghe Suruceanu, născut la 1914, în satul Proboteşti din Ţinutul Herţei. Conform deciziei din 14 noiembrie 1942 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, martirul va fi condamnat la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru participare la acţiunea teroristă”.
La „Răscoala din 1 aprilie 1941”, după cum confirmă documentele de arhivă, alături de români, au participat băştinaşi de alte naţionalităţi din ţinutul mioritic. La această grandioasă manifestare antisovietică s-au încadrat oameni de diferite profesii şi vârste, fiindcă pentru toţi dictatura stalinistă, instaurată pe pitoreştile meleaguri, binecuvântate de Atotputernicul, a însemnat teroare bolşevică. Băştinaşii plaiurilor voievodale au fost lipsiţi de libertate, fiind duşi cu miile în Gulagul sovietic pentru a fi nimiciţi. Nu există în ţinutul de la poale de Carpaţi, scăldat de apele istorice ale Prutului, Nistrului şi Ceremuşului, „familie din care n-a murit cineva, n-a fost arestat, exilat sau rănit cu tot felul de înjosiri în războiul”, purtat împotriva băştinaşilor de acei, care declarau sus şi tare că au adus „libertate” şi „fericire” pe acest pământ strămoşesc. Războiul, care a durat decenii în şir, a secerat sute de mii de vieţi nevinovate. Woodrow Wilson sublinia: „Libertatea nu constă în cele mai bune declaraţii ale drepturilor omului. Aceasta consistă în traducerea declaraţiilor în adevărate acţiuni”.
Născuţi într-un mediu de legendă, cu dorul libertăţii permanent aprins în piept, urmaşii mândrilor răzeşi s-au pornit, în primăvara anului 1941, în căutarea libertăţii. Pentru ea şi-au dat viaţa, trecând în eternitatea memoriei, fiindcă sufletul patriotului-martir e nemuritor.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com