Masacrul din Poiana Varniţei (Fântâna Albă), din ziua de 1 aprilie 1941

2 05 F 1

                             „Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”

                                                                                                  (Academicianul Dimitrie Onciul)

„Timpul scoate adevărul la lumină”

Încă multă trudă şi răbdare trebuiesc depuse în direcţia cercetării masacrelor de la Lunca şi Fântâna Albă, din iarna şi primăvara anului 1941. Anticii spuneau: „Păstraţi încrederea, căci timpul scoate adevărul la lumină”.

Dumitru Covalciuc, despre care Paul-Mircea Iordache accentua că „este un cunoscut scriitor român din perimetrul bucovinean şi, de asemenea, un publicist remarcabil, autorul almanahului „Ţara Fagilor”, intelectual militant, cu o operă binecunoscută românilor din ţară dar, mai ales, românilor din nordul Bucovinei”, sublinia: „Şi-mi spune un ziarist – ucrainean, dar bucovinean de origine – că a fost în arhiva grănicerilor, la Moscova, şi a stat şi a descoperit toată documentaţia cu Fântâna Albă. Rapoartele… Şi-mi spune: „Eu nu-ţi arăt, dar îi ceva straşnic. Eu vreau trei sute de dolari – drumul, hotelul”. Eu, de unde să iau banii?… Mă duc la Târgu-Mureş şi povestesc – scoteam acolo o revistă, atunci, era ziua de salariu: ungurii mi-au luat pălăria de pe cap şi mi-au pus banii, dar românii, nu. Şi-atunci am zvârlit pălăria cu totul, şi-am spus: nu cumpăr documente româneşti cu bani străini”.

Acest cărturar de marcă al neamului afirma: „Nu mi-a dat nimeni!… Şi-acela a vândut documentele. Cui a vândut, nu ştiu. Doi ani m-aşteptase omul. N-am avut eu, dolari atunci… Iată, sunt multe lucruri de făcut! Se găsesc multe documente în arhive, dar trebuie să ai noroc şi trebuie să ştii a lucra. Uneori, stai în arhive o săptămână şi n-ai găsit o informaţie”.

În săptămânalul „Monitorul Bucovinean” din 7 aprilie 2022,  Nicolae Şapcă, directorul ziarului, în materialul „Rugăciuni la Fântâna Albă, iar în zile de război cu ruşii”, aducea la cunoştinţa cititorilor faptul că „un fost angajat şi coleg din redacţia noastră”, referindu-se la masacrul de la Varniţa, susţine „că la Moscova sunt trei dosare în care e posibil să fie foarte multă informaţie pe care noi încă nu o cunoaştem”.

Reiese că scriitorul Dumitru Covalciuc a spus lucruri adevărate în 2015.

Petru GRIOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий