Medicul cernăuțean, Igor Rozdobudko, a devenit unul dintre primii medici din Ucraina,  care practică terapia canis

22 09 Ф 12

În urmă cu șase ani el a fost instruit în străinătate. Acum, cu ajutorul câinilor, el reabilitează copii și adulți la Centrul de criză „Orașul Binelui”. El lucrează cu cei care au fost accidentați, au probleme de concentrare, autism, paralizie cerebrală etc. Aplicând această terapie, Igor Rozdobudko stabilizează starea pacientului, îi ajută să depășească frica sau stresul. În timpul uneia dintre sesiuni, un băiat de 7 ani a rostit primul său cuvânt.

La Centrul de criză „Orașul Binelui”, Igor Rozdobudko ține cursuri, folosindu-se de câinii foști vagabonzi, sau din regiunile afectate de război, pe care i-a adoptat. Acești câini au fost aduși de femeile refugiate, găzduite la adăpostul „Orașul Binelui”. Medicul  i-a selectat și dresat pe acei câini, care nu au manifestat deloc agresivitate.

„Primăvara aceasta a venit la centru o familie refugiată. Băiatul de 7 ani suferă de autism. În prima lună a fost consultat de diferiți specialiști. Apoi au venit la noi pentru a încerca și terapia canis. Prima mea întrebare a fost: „Ce rezultate ați obținut în această lună?”. Mama băiatului mi-a  spus cu disperare că nu au nici un rezultat.

În timpul practicii, copilul a fost foarte interesat să hrănească câinele. Eu aplic metoda „dacă vrei, cere”. Așa că i-am spus să ceară mâncare pentru a hrăni câinele – să spună: „Dă-mi-o”. El a răspuns: „Dă-mi-o”. Și în acel moment am întors capul – mama plângea. Pur și simplu plângea. Ea a șoptit: „Acesta a fost primul cuvânt pe care l-a spus vreodată”.  Adică, primul cuvânt pe care l-a rostit nu a fost „mama”  sau „tata”. Primul cuvânt a fost  „dă-mi”. Datorită cursurilor de terapie canis și-a exprimat această dorință de a comunica cu câinele”, a povestit Igor Rozdobudko, citat de publicațiile cernăuțene.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий