În 2025 se împlinesc 305 ani de la nașterea lui Amfilohie Hotiniul, fost episcop al raialei Hotin în perioada 1767-1770. În cei trei ani de păstorie în acest ținut glorios de pe malul Nistrului, smeritul arhiereu s-a preocupat de înființarea unei școli bisericești pentru 300 de elevi. El a intrat în istorie și ca primul efor al școlilor din Hotin.
Scriitorul de la Iași, Ioan Moscalu, autor de romane istorice din perioada medievală, cu ani în urmă a publicat în revista „Glasul Bucovinei” un studiu despre Anfilohie Hotiniul, în care arată că la vârsta de 12 ani (1742) acesta intră în Mănăstirea Zagavia de lângă Hârlău. După câțiva ani este tuns în monahism. Deprins cu înțelepciunea cărților și îndrumat de duhovnicul său, egumenul Visarion, și având 18 ani, Amfilohie pornește la studii la Academia Teologică din Kiev. Era un drum spre lumina cărții parcurs de mai mulți tineri din Moldova secolului al XVIII-lea spre Colegiul Duhovnicesc, creat în 1632 de Petru Movilă, Mitropolit al Kievului și Galiției, care în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a primit statutul de Academie. Era una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din Estul Ortodox. Ioan Moscalu afirmă că timp de trei ani Amfilohie a fost coleg cu Petru (Paisie) Velicicovschi, venit aici la studii din Poltava. De fapt, viitorul stareț al Mănăstirii Neamț, Paisie Velicicovschi, a învățat la Academia Movileană doar trei ani, căci a fost atras de viața monahală, mai întâi în Ucraina, apoi în Moldova și chiar a ajuns să se nevoiască la Sfântul Munte Athos. Amfilohie, însă, a rămas la Lavra Pecerska din Kiev timp de 12 ani (1755-1766). Tânărul moldovean s-a consacrat studierii filozofiei, fizicii și matematicii, astronomiei, istoriei, geografiei și, evident, teologiei. A învățat limbile clasice – latina și greaca – arabă, turcă și ebraică, limbile slave și italiana. Toate aceste cunoștințe i-au prins bine în activitatea sa ulterioară de traducere a manualelor școlare. La Sfânta Mănăstire a Peșterilor s-a împrietenit cu Zosim, arhimandritul Lavrei Pecerska din Kiev, căruia îi va cere mai târziu ajutor, anume în perioada când a fost episcop al raialei Hotin.
Cu circa două decenii până la nașterea lui Amfilohie, iar mai precis după Bătălia de la Stănilești, pe Prut, în 1711 domnitorul Dimitrie Cantemir părăsește Țara Moldovei cu 4 mii de oșteni. Turcii ocupă cetatea Hotinului și transformă în raia peste o sută de sate și târguri – Hotin, Noua Suliță, Lipcani, Briceni, Edineț. Episcopia Hotinului a fost înființată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în cadrul Mitropoliei grecești a Proilaviei (a Brăilei), aflată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. În scurta sa existență, nou-înființata eparhie a fost cârmuită de singurul ei titular și arhipăstor, P.S. Episcopul Amfilohie, mai numit și „Hotiniul”. Dar cum a ajuns el în scaunul episcopiei? Mitropolitul Proilaviei, Daniil (1751-1773) apelează la Arhimandritul Zosim al Lavrei Pecerska de la Kiev, care îl recomandă pentru cârja episcopală de la Hotin pe cel mai vrednic ucenic al său, Amfilohie. Ceremonia de hirotonie a avut loc în anul 1767, la Catedrala Mitropolitană Sfânta Parascheva din Ismail. Calitățile lui Amfilohie Hotiniul au fost apreciate mai târziu de scriitorul enciclopedist, Bogdan Petriceicu Hașdeu. Hașdeu considera că Amfilohie a locuit mai mult la Hotin, unde, probabil, ar fi scris aritmetica sa. Iar istoricul Alexandru Papadopol-Calimah menționa: „Episcopul Hotinului Amfilohie era un bărbat erudit. El își făcuse studiile în Italia și în Polonia, teologia și limbile elenă, latină, slavonă și italiană îi erau adânc cunoscute; el era încă geometru și învățat în științele matematice”.
Despre alegerea şi hirotonia lui Amfilohie ca episcop de Hotin atestă scrisoarea sa către Zosima, Arhimandritul Lavrei Pecerska din Kiev, scrisă la 10 ianuarie 1768. Din această scrisoare aflăm că Amfilohie s-a „ învrednicit şi s-a cinstit cu darul arhieresc, cu voie şi cu ştire a pre înălţatului şi pre luminatului pre sfinţitului Patriarh al Ţarigradului şi a toată lumea”. A fost hirotonit „ prin mâinile a trei sfinţi arhierei adică pre sfinţitul Mitropolit al Sevastiei Kirio Kir Ananie şi pre sfinţitul Mitropolit al Dristorului (al Silistriei) Kirio Kir Partenie dimpreună şi al Brăilei Kirio Kir Daniil stăpânul meu”. Pe cel din urmă arhiereu, autorul îl numeşte „ stăpânul meu” ceea ce înseamnă că Episcopia Hotinului era sufragană Mitropoliei Proilaviei. Din scrisoarea episcopului aflăm şi despre eparhia ce o conducea: „Mi-au încredinţat această puţină eparhie şi păstorie a roabei cetăţi a Hotinului, între care oaia petrece împreună cu lupu […] fiind eparhia şi datoare cu cinci mii de lei din trecutele vremi, pentru birul stăpânilor”. Cetatea Hotinului o numeşte „roabă” pentru că se afla sub stăpânirea turcilor şi viaţa creştinilor era în strâmtorare. Arătând sărăcia în care se zbătea, fiindcă eparhia nu-şi plătise birul din trecut şi socotindu-se „ slab de chiverniseli” nu avea nici veşminte de slujbă, îl ruga pe arhimandritul Zosima să-i trimită veşminte arhiereşti „ din cele ce vei hi având mai vechi”. Reşedinţa episcopiei se afla în târgul Hotin, cu biserica Sfântul Grigorie Teologul.
Încă de la începutul păstoriei sale la Hotin, Episcopul Amfilohie s-a preocupat de înființarea în acest târg a unei școli bisericești pentru 300 de elevi, îngrijindu-se să scrie manuale teologice și de învățătură, aducându-l de la Kiev și pe fratele său de trup, zugrav, astfel punând temeiul unei clase de pictori de icoane. În timpul războiului ruso-turc din perioada 1768-1774, rușii au cucerit cetatea, au desființat Episcopia și au preschimbat clădirile școlii în grajduri de cai, iar în 1775, după răpirea Bucovinei, școala episcopală de la Hotin a ajuns școală de cadeți și cazarmă pentru cătanele austro-ungare. Acest război l-a impus pe Amfilohie Hotiniul să părăsească scaunul episcopal și să se retragă la mănăstirea sa de metanie Zagavia.
În tinerețile sale, când se afla la Academia Duhovnicească din Kiev, eruditul cărturar Amfilofie a scris o istorie a Moldovei în limba greacă, intitulată „Vorbe și Fapte”, tipărită în anul 1752. Peste o sută de ani de ea a dat scriitorul Alexandru Hâjdău, tatăl savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu, în casele protopopului de Hotin. Alexandru Hâjdău a fost al doilea efor al școlilor din Hotin și a activat sub o altă ocupație – a Rusiei țariste. Pentru faptul că le-a vorbit discipolilor săi despre gloria de odinioară a Moldovei a fost persecutat de autoritățile țariste.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com