Ministerul Sănătății din România cumpără echipamente medicale și dezinfectanți în valoare de peste 7 milioane de lei. Produsele urmează să fie donate Ucrainei

Screenshot_20200625-151317_Gallery

Ministerul Sănătății din România a demarat o procedură de negociere fără publicare prealabilă, prin care urmează să cumpere echipamente medicale și dezinfectanți în valoare de 7.135.500 de lei, informează Libertatea.ro. Achiziția se face în baza unei Hotărâri de Guvern prin care Executivul român a aprobat un ajutor umanitar pentru Ucraina. La 11 iunie, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 8.500.000 de lei – bani proveniți din Fondul de rezervă bugetară. Banii au fost alocați pentru acordarea unui ajutor umanitar către Ucraina. Conform comunicatului publicat la acea dată pe site-ul ministerului, “fondurile vor fi utilizate pentru achiziția medicamentelor, dezinfectanților, dispozitivelor medicale, echipamentelor medicale și materialelor sanitare care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate COVID-19”. La 22 iunie, ministerul a publicat pe site-ul propriu invitația de participare către operatorii economici care au avut la dispoziție mai puțin de trei zile pentru a depune documentele necesare, până la 24 iunie, ora 15.00. Conform aceluiași document, Ministerul Sănătății urmează să cumpere:

200.000 de mănuși de protecție pentru suma totală de 88.000 de lei;

 25.000 de combinezoane în valoare de 1.625.000 de lei;

5.000 de viziere la prețul de 50.000 de lei; 15.000 de bucăți dezinfectanți TP1 pentru dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare, în valoare de 660.000 de lei;

 30.000 de bucăți dezinfectanți TP2 pentru dezinfecția suprafețelor prin ștergere, în valoare de 750.000 de lei;

20.000 de bucăți dezinfectanți pentru dezinfecția suprafețelor prin pulverizare, în valoare de 500.000 de lei;

30.000 de bucăți dezinfectanți TP 1 pentru dezinfecția mâinilor prin frecare în valoare de 360.000 de lei;

 Un sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici de tip izoletă – 5 bucăți în valoare de 102.500 de lei; 500.000 de măști de protecție FFp2, la prețul total de 3.000.000 de lei.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий