Miniștrii de Externe ai Ucrainei și României au discutat și problemele principale referitoare la minoritățile naționale din ambele țări

18 9 B 7

În timpul vizitei din 18 septembrie a ministrului ucrainean de Externe, Andrii Sybiga, la București, ministrul de Externe român, Luminiţa Odobescu, a reafirmat „sprijinul total” al României „pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.  „Este o onoare pentru mine să îl întâmpin pe Andrii Sybiga la București, în prima sa vizită externă de la numirea sa în funcție”, a scris ministrul român de Externe.  Odobescu a menționat că a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina în contextul agresiunii ruse și disponibilitatea României de a sprijini Ucraina pe calea aderării la UE.

„Am reconfirmat astăzi domnului ministru faptul că România va continua să fie alături de Ucraina, oferind sprijinul deplin, multidimensional şi consistent pentru cauza ucraineană în lupta sa legitimă cu agresorul rus. Suntem în cea de-a 937-a zi a acestui război de agresiune declanşat de Rusia fără niciun motiv, în fiecare zi am văzut cum ordinea internaţională bazată pe reguli este încălcată flagrant”, a declarat Luminiţa Odobescu.

Diplomații român și ucrainean au mai spus că discuțiile lor au vizat atât situaţia conflictului din ţara vecină, cât şi provocările aflate în fața Ucrainei odată cu apropierea iernii.

În plus, Luminiţa Odobescu, a afirmat că a primit asigurări de la Andrii Sybiga că autoritățile de la Kiev vor lua toate măsurile pentru menţinerea drepturilor minorităţii române. „România rămâne angajată să dezvolte în continuare parteneriatul nostru strategic bilateral în interesul cetățenilor noștri și să protejeze drepturile persoanelor aparținând minorităților din ambele noastre țări”, a adăugat ea.

„Am discutat cu omologul meu ucrainean despre drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul a libertate religioasă. Am primit asigurări de la domnul ministru că autorităţile ucrainene vor lua toate măsurile necesare pentru menţinerea dreptului la oficierea slujbelor în limba română”, a declarat Luminiţa Odobescu la finalul întâlnirii de la Bucureşti cu noul ministru de Externe ucrainean, Andrii Sybiga.

După cum a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, vizita la București este prima etapă a turneului regional al lui Andrii Sybiga.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий