Odată cu hramul bisericii din sat, nesvoienii au marcat și jubileul de 500 de ani de la prima atestare documentară a localității lor de baștină
Dubla sărbătoare din localitatea Nesvoia, raionul Noua Suliţă, a fost una de suflet și nu grandioasă, cum e obișnuit să se facă în asemenea cazuri. Pentru sărbători de mare amploare se cer și motive neordinare. Dar parcă Nesvoia nu are cu ce se mândri? Numai cât face renumita familie de muzicanți Usaci, trompetele cărora au răsunat în cele mai prestigioase săli de concert din lume! Dar câți specialiști de înaltă calificare și în diferite domenii a dat acest sat nord basarabean, situat la o margine a drumului de la Hotin la Mămăliga și mai departe în Moldova?! Criza, ca o adiere grabnică a vântului, trece prin aceste file de istorie și nu poate șterge nici o literă din ea, nici un nume, nici o faptă nobilă. E lipsită de această putere, fiindcă istoria nu se uită.
Nesvoia a fost și rămâne un sat de gospodari harnici: așa a fost în perioada colhoznică, când gospodăria de aici a fost condusă de înțelepții Mihail Melniciuc și Gheorghe Parpauț. În baza fostului colhoz a fost formată o gospodărie de fermier a fraților Oleg și Andrei Melniciuc, fiii regretatului Mihail Melniciuc, vestită în Ucraina, care poate să devină cu mult mai prosperă, dacă în țara noastră ar fi apreciată așa cum se cuvine munca agricultorului. Au acceptat ocupația riscantă de fermier Leonid Marandiuc și Oleg Iachimciuc, care au sădit și întrețin livezile tinere de la intrarea în sat.
Livezile sunt tinere, satul îmbătrânește. Pe neobservate, dar îmbătrânește.
– Anul acesta la Nesvoia s-au născut numai patru copii, constată cu regret starostele satului, doamna Ala Cebotari. Tinerii nu au de lucru și pleacă la oraș, peste hotare. Știți și singuri care este perspectiva unui sat fără tineret.
Fermierii din Nesvoia contribuie în măsura posibilităților la soluționarea problemelor sociale ale satului, au creat și câteva locuri de muncă, dar nu pot schimba situația din rădăcină. Pentru aceasta este nevoie de un stat prosper și înțelept ca un părinte. După cum spune tradiția populară, de Macabei – sărbătoarea hramului Bisericii din Nesvoia, vara se întâlnește cu toamna, iar cocorii se pregătesc de lungul zbor în țările calde. Ca niște cocori „au zburat în locuri mai bune” tinerii din Nesvoia. A rămas fidel locului doar cocorul-ciutură de la fântâna, săpată la intrarea în sat. Păzește, ca și părinții și buneii din localitate, izvorul primenirilor, care nu trebuie să sace niciodată.
Fotografii de Andrei ROMANŢOV