În memoria ostașului-erou, Ruslan Moldovan, căzut pentru apărarea Patriei
Dorul e mare, durerea e multă,
Inima bate și-n tăcere ascultă.
O mamă așteaptă pe fiul său bun,
Să se întoarcă la plaiul străbun.
Să vină acasă din țară străină,
Dar el a plecat și n-o să mai vină
A zburat înspre cer, la oastea cerească,
Și luptă de-a pururi Heruvimi să păzească.
Cu hoarde barbare el duce război,
Și este Erou printre alți bravi Eroi.
Privește spre cer mama blindă și bună,
Și lacrimi amare în palme adună.
Îl strigă: „Ruslane, copile iubit”
De ce m-ai lăsat și m-ai părăsit?
De-ai fi venit fără mâni și picioare,
Te căutăm și îngrijeam că pe-o floare.
Însă tu drumul și calea-i schimbat,
Te-ai prefăcut din fecior în soldat.
Tare mă doare, uscată-s de jele,
Azi la mormânt îți pun floricele.
Aprind luminări să-mi arate destinul,
Să-mi încălzească durerea și chinul.
Degrabă, Ruslan, ai fi împlinit
Un patruzeci și opt, un an fericit.
Aș fi mulțămită să te întâlnesc,
O zi însorită cu drag să-ți doresc.
Dar viața e crudă și-i toată-n păcat,
Căci moartea haină cu ea te-a luat…”
Daria APOPII
Vancicăuti
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com