Aceste zariști senine
Și cerul acesta blajin
Se vreau oglindite în mine
Și-n verbul cu foșnet latin.
Prin oase îmi curge o stea
Sau pacea din crânguri solară?
Floarea de mar, ca o nea,
Se cerne din ramuri-pridvoare.
Un lujer de dragoste plină
Se-nfoaie pe-o creangă de dor,
În sufletul meu e lumină
Din tihna înaltului zbor.
Și scriu cu sineală de humă
Pe-o panglică albă de râu,
Pe-a codrului verde dantelă,
Când spicele grâului sună.
În clopot de lan auriu
De-un erou tăinuit de istorie,
De-un Pintea, ce-n veac santinelă
Veghează la a noastră memorie.
Iurie MOIȘ
Biserica Albă, regiunea Transcarpatică